16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Horoscop

Berbec
Multă energie este disponibilă astăzi, în zona carierei şi afacerilor. E momentul să faceți un pas consistent înainte, ori să treceți la acţiune spre a vă atinge un obiectiv important. Oricum, vă pregătiți de schimbări şi începuturi esenţiale, atât în ceea ce priveşte proiectele profesionale, cât şi în ceea ce priveşte anturajul, viaţa socială şi relaţiile.

Taur
O zi favorabilă demersurilor juridice sau legate de studii, diplome, relaţii cu străinătatea, călătorii… E posibil ca o problemă persistentă să se rezolve astăzi foarte uşor, dacă vă detaşați şi aveți încredere în posibilităţile încă nevăzute şi neştiute. Viitorul sună bine, mai cu seamă că imaginaţia vă ajută să-l zugrăviți în versiunea adecvată.

Gemeni
Traversați o perioadă importantă în ceea ce priveşte familia şi tot ce reprezintă spaţiul intim. Acum căpătați claritate, ştiți exact ce trebuie făcut şi cum să vă creşteți bunăstarea acasă şi în general. E posibil ca astăzi să aveți parte şi de nişte daruri, favoruri sau beneficii materiale neanticipate. Darul cel mai preţios este totuşi intuiţia, care funcţionează excepţional astăzi.

Rac
Ziua aduce semne bune şi indicii care să vă ajute în cadrul parteneriatelor şi colaborărilor. Constataţi că nu puteți înainta păstrând toate relaţiile în forma actuală și sunteți nevoit să lăsați în urmă unele acorduri pentru a înainta. Este totuşi de bun augur tot ceea ce se deschide în faţă, prin crearea acestui spaţiu nou. Ideal ar fi să funcţionați pragmatic şi orientat către soluţii şi rezultate bine stabilite.

Leu
O zi axată pe muncă, în care puteți avea mari satisfacţii dacă vă organizați eficient timpul şi resursele. Luna în Capricorn vă sprijină să găsiți soluţii excelente pentru creşterea randamentului, dar şi pentru dezvoltarea unor proiecte şi activităţi în care sunteți implicat. În plus, este o zi în care e bine să vă îngrijiți de sănătate, fie şi doar prin a vă lua mai multe pauze.

Fecioară
Această zi conţine un excelent potenţial creator, iar prezenţa Lunii în Capricorn este şi un agent al iubirii şi deschiderii inimii. Chiar dacă nu aveți certitudini în aceste privinţe, ba chiar aveți parte de surprize de tot felul, partea bună este că aveți energia şi forţa necesare pentru a crea ce vă doriți şi pentru a iniţia acţiuni clare, concrete şi cu impact pe termen lung.

Balanţă
Luna în Capricorn activează zona familiei, căminului şi sufletului. Destul de multă încordare şi multe griji sunt posibile astăzi, dar acestea vă pot duce la întrebări şi răspunsuri edificatoare despre o situaţie prezentă sau o decizie pe care urmează să o luați. În orice caz, înțelepciunea este binevenită în orice situaţie și disponibilitatea de a avea mai multă grijă de dumneavoastră, de asemenea.

Scorpion
Zona comunicării primeşte multă energie astăzi, de la toate planetele prezente în Capricorn. Aşadar, e o zi excelentă pentru scris, pentru studiu, examene, discuţii, negocieri… sau regândirea unor relaţii. Dacă v-ați propus să discutaţi nişte termeni contractuali, astăzi e ziua potrivită. De asemenea, dacă vă vine să puneți ordine în documente puteți face asta cu succes.

Săgetător
Zona banilor este cea mai activă astăzi, în sensul că primiți multă energie pe care o puteți folosi în direcţii benefice. Concret, este o zi pentru căutarea unor soluţii, de preferat este ca acestea să fie nonconformiste, neobişnuite, pentru a vă stabiliza şi chiar a prospera financiar. E un moment bun şi pentru a recunoaşte schimbările pe care ar trebui să le faceți. Investiţiile serioase ar trebui bine cântărite sau amânate.

Capricorn
Sunteți foarte prezent la nevoile personale şi la ceea ce vreți să faceți pentru împlinirea la care visați. Adevărul este că aveți energie cât pentru zece, şi idei tot aşa. Vă bucurați şi de suficientă susţinere din exterior, de la prieteni şi cunoştinţe, în schimb nu se poate spune acelaşi lucru despre cei din familie, care vă cer destul de multă atenţie şi implicare.

Vărsător
O zi bună pentru meditaţie şi introspecţie. Multe planete se întâlnesc în Capricorn, invitându-vă să fiți discret, atent la ce simţiți, detaşat de lumea exterioară şi mai ales de poveştile pe care alţii le spun. Totuşi, inspiraţia e la ea acasă, aşa că dați frâu liber creativităţii, dacă asta simţiți. N-ar strica şi ceva răsfăţ relaxant, ceva demersuri terapeutice sau meditaţie.

Peşti
E posibil ca această zi să aducă atât reconfigurări ale relaţiilor de prietenie şi ale proiectelor, cât şi consolidări acolo unde simţiți că merită să duceți o relaţie la nivelul următor. E o perioadă fertilă pentru dezvoltarea unor proiecte, mai ales dacă ele implică mai mulţi oameni sau activităţi de grup. Țineți cont de costurile fiecărei acţiuni sau promisiuni pe care o faceți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS