16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Horoscop

Berbec
Sunteți în măsură să vă încumetaţi la noi răspunderi şi obligaţii. Partea frumoasă e că puteți dovedi acum cât sunteți de bun într-o nouă direcţie de activitate, ceea ce poate atrage după sine succes şi recunoaştere profesională şi financiară. În plus, vă puteți simţi protejat de zei şi-n viaţa sentimentală, deşi ar putea exista un mare consum interior, o serie de stări contradictorii, obositoare şi epuizante.

Taur
Iată o zi în care e favorizată interacţiunea cu cei din familie, în care sunt şanse să soluționați unele conflicte şi confruntări de clan. În general aveți o stare bună, vă simţiți bine, sunteți împăciuitor şi tolerant și ştiți să-i luați pe cei din jur cu vorba bună. O stare de sănătate peste medie v-ar putea determina să fiți exuberant, exaltat, chiar excesiv.

Gemeni
Aveți parte de unele beneficii materiale cu mai multă uşurinţă decât de regulă. V-ați putea mişca mai în voie, mai liber, atunci când vine vorba de bani şi de obţinerea sau cheltuirea lor, nefiind probabil necesar să ţineți cont de prea multe reguli şi limitări impuse. Şi când e vorba de iubire puteți acţiona mânat de primul impuls, fără să luați în calcul ceea ce se aşteaptă de la dumneavoastră.

Rac
E posibil să realizați că nu e necesar să mai dramatizați unele situații create în familie. Constatați că o atitudine iertătoare și binevoitoare, înțelegătoare și tolerantă poate aduce imediat lucrurile la normalitate. Puteți realiza că s-au iscat certuri din nimic, din motive absolut nesemnificative și puteți drege busuiocul, adoptând o atitudine sinceră și mai spășită.

Leu
O mişcare astrală importantă s-ar putea produce astăzi, când e posibil să cunoaşteți un reviriment consistent la nivel financiar. E posibil să constataţi o stabilizare a bugetului personal, să fiți plătit pentru unele servicii depuse ori să fiți în măsură să achiziţionați ceva de calitate la un preţ foarte avantajos. Sunt, de asemenea, benefice proiecte de afaceri gândite în doi, într-un proiect de parteneriat sau de grup.

Fecioară
Este o zi generoasă, de parcă orice interacţiune cu cei din jur se soldează cu o anumită răsplată. Dați de oameni care au ceva de oferit şi de împărtăşit, încât e o reală plăcere să vă oferiţi unii altora darurile pe care fiecare le deţineți. Simţiți că ziua se încheie cu un sentiment de bogăţie, de prosperitate de parcă tot ce ați primit a construit o adevărată zestre personală pe care vă puteți baza de acum înainte.

Balanţă
Ideea ar fi că azi nu prea gustați noutăţile şi modificările abrupte în spaţiul domestic. Schimbările de domiciliu pe nepusă masă nu sunt primite cu prea multă exuberanţă şi interes. Totodată, în viaţa sentimentală, acum când probabil vă gândeați că lucrurile s-au aşezat pe făgaş clar şi previzibil, situaţii noi, imposibil de anticipat, v-ar putea inspira un sentiment de teamă şi nesiguranţă.

Scorpion
În viaţa de familie s-ar putea aplana un conflict, s-ar putea desființa un ring de luptă în care se duc confruntări verbale lipsite de sens. E ca și cum învăţați să suportaţi ideea ratării sau a înfrângerii, înţelegeți să cedați teren, nemaicultivându-vă vanităţi şi orgolii inutile, iritante. Poate fi vorba de o reacţie de supunere la obligaţiile familiale, la limitările şi regulile impuse de autoritatea părintească.

Săgetător
E posibil să nu mai îmbrăcați în haine idealiste relaţia afectivă în care sunteți implicat, să deveniți conştient că orice parteneriat are fisurile, dramele şi punctele lui slabe pe care sunteți dator să le aflați şi să le supliniți. Sunt condiţii favorabile pentru a începe cu aplomb o afacere de familie sau pentru a demara un proiect ori a dezvolta o idee rentabilă, furnizoare de ceva avantaje materiale.

Capricorn
O zi perfectă pentru a vă asuma o serie de iniţiative administrative şi organizatorice la domiciliu. Cum sunteți probabil foarte energic şi plin de vitalitate, v-ați putea mobiliza forţa fizică năvalnică de care dispuneți pentru a face curăţenie generală sau a redecora casa. În viaţa amoroasă vi se pot dărâma nişte mituri amăgitoare şi nici financiar nu prea vă aflați în graţiile astrelor.

Vărsător
Considerați azi că nu sunteți întreg fără un partener. În relaţia de cuplu poate domni bunacuviinţă şi cordialitatea, simpatia spontană şi dialogul domol, constructiv şi lămuritor. Dincolo însă de politeţuri şi convenienţe, puteți fi uşor inflamabil şi agasabil în cazul în care celălalt preferă să ia decizii de unul singur în privinţa unor probleme ce privesc cuplul.

Peşti
Aveți curaj să visați, să trasați o direcție de evoluție a planurilor, pe câteva zile sau luni de acum înainte, pentru că sunteți într-un moment în care imaginația dă roade. Nu sunt doar vise frumoase, dar imposibile, ci chiar planuri palpabile, care înaintează pas cu pas spre ceea ce va deveni într-o zi realitate. Primul pas în acest joc de construcție e să dați voie creativității să ridice tot ceea ce vreți să obțineți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS