Poetul național al românilor şi membru de onoare post-mortem al Academiei Române, Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiind al șaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici.

Se înscrie, în 1860, la Liceul german din Cernăuți, iar în 1863 se retrage, nesuportând disciplina școlară. În 1864 este copist la Tribunalul din Botoșani, iar din 1865 este custode al bibliotecii profesorului său, Aron Pumnul.

După moartea profesorului său, se angajează ca sufleur la Teatrul Național din București.

Din 1866 până în 1869, a pribegit pe traseul Cernăuţi – Blaj – Sibiu – Giurgiu – Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti, un pelerinaj transilvănean al cărui autor moral a fost Aron Pumnul.

A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu şi-a realizat proiectul. În iunie 1866 a părăsit Bucovina şi s-a stabilit la Blaj cu intenţia mărturisită de a-şi reîncepe studiile. În perioada 2728 august 1866, a participat la adunarea anuală a ASTREI, la Alba Iulia. În toamnă, a părăsit Blajul şi a mers la Sibiu, unde a fost prezentat lui Nicolae Densuşianu. De aici a trecut munţii şi a ajuns la Bucureşti.

În 1867 a intrat ca sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar în formaţia lui Mihail Pascaly şi, la recomandarea acestuia, sufleor şi copist la Teatrul Naţional, unde îl cunoaşte pe I. L. Caragiale. Cu această trupă face turnee la Brăila, Galaţi, Giurgiu, Ploieşti. A continuat să publice în Familia; a scris poezii, drame (Mira (dramă)), fragmente de roman (Geniu pustiu), rămase în manuscris; a făcut traduceri din germană (Arta reprezentării dramatice, de Heinrich Theodor Rötscher).

Este angajat în 1868 ca sufleor în trupa lui Mihail Pascaly, care concentrase mai multe forţe teatrale: Matei Millo, Fanny Tardini-Vladicescu şi actori din trupa lui Iorgu Caragiale. În timpul verii, aceasta trupă a jucat la Braşov, Sibiu, Lugoj, Timişoara, Arad şi alte oraşe bănăţene. Iosif Vulcan l-a întâlnit cu ocazia acestui turneu şi a obţinut de la Eminescu poeziile La o artistă şi Amorul unei marmure, publicate apoi în Familia din 18/30 august şi 19 septembrie/1 octombrie. Văzând aceste poezii în Familia, căminarul Gheorghe Eminovici află de soarta fiului său, rătăcitor în lume. Stabilit în Bucureşti, Eminescu a făcut cunoştinţă cu I. L. Caragiale. Pascaly, fiind mulţumit de Eminescu, l-a angajat ca sufleor a doua oară şi copist al Teatrului Naţional. În 29 septembrie, Eminescu semnează contractul legal în această calitate. Obţine de la Pascaly o cameră de locuit, în schimb, însă, se obligă să traducă pentru marele actor Arta reprezentării dramatice – Dezvoltată ştiinţific şi în legătura ei organică de profesorul Heinrich Theodor Rötscher (după ediţia a II-a). Traducerea, neterminată, scrisă pe mai multe sute de pagini, se află printre manuscrisele rămase. Acum începe şi proiectul său de roman Geniu pustiu.

În toamna anului 1869 pleacă la Viena, unde până în 1872 este ”student extraordinar” la Facultatea de Filosofie, neavând dreptul să se prezinte la examene din cauza studiilor incomplete.

Mihai Eminescu a scris prima sa poezie în ianuarie 1866, ‘La mormântul lui Aron Pumnul, pe care a semnat-o M. Eminovici.

La vârsta de 16 ani publică, în revista Familia, prima poezie,De-aș avea…, semnată pentru întâia oară Mihai Eminescu, numele fiind schimbat de I. Vulcan din Eminovici în Eminescu.

Se stabileşte la Iași şi frecventează ședințele junimiștilor, unde își citește lucrările. Tot la Iași o cunoaște și pe Veronica Micle.

Ajunge la București, unde devine, la sfârșitul lui octombrie 1877, redactor la ziarul ‘Timpul, organul de presă al Partidului Conservator.

Din această perioadă datează și operele literare cele mai cunoscute: Scrisori”, ”Luceafărul”, ‘Singurătate”, ”Împărat și proletar”, ”O rămâi’‘ sau ‘‘Revedere”.

Mihai Eminescu a încetat din viaţă pe 15 iunie 1889. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu, la umbra unui tei.

Pe 28 octombrie 1948, Mihai Eminescu devine membru de onoare post-mortem al Academiei Române, în semn de prețuire pentru  moștenirea culturală pe care a lăsat-o.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.