12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
Componenta mentală este foarte solicitată. O mulţime de gânduri şi idei vă trec prin minte, într-o avalanşă greu de oprit. Alcătuiți o listă de priorităţi şi concentrați-vă numai pe ea. Sunt posibile discuţii aprinse pe teme legate de străinătate, probabil pentru studii, pentru a lucra departe de locurile natale sau, pur şi simplu, luați legătura un cineva drag.

Taur
Aspectele financiare comune cu alţii vă pun serios pe gânduri. Sunt şanse să descoperiți nereguli în documentele financiare personale sau în actele de la locul de muncă. În mod special, pot apărea la serviciu neplăceri legate de bani şi bunuri. Pentru că schimbările profesionale sunt în toi, acestea atrag restricţii financiare majore.

Gemeni
Răscoliri în plan partenerial. Nemulțumi-rile din acest segment ies la iveală foarte uşor astăzi şi ar fi bine să le luați în serios. Orice acţiune sau relaţie tărăgănată va duce inevitabil la eşec. Urmăriți atent ce se discută sau se petrece atât în relaţia de cuplu, cât şi în relaţiile profesionale de colaborare. Se spun şi se fac lucruri importante.

Rac
Multă zarvă la serviciu, astfel că este posibil să vă confruntaţi cu sarcini de lucru noi. La prima vedere, pare dificil de rezolvat totul în timp util. Însă aveți încredere că vă veți descura excelent cu toate, ba veți primi şi aplauze pentru eforturile depuse. Faptul că vin diverse probleme de rezolvat reprezintă o apreciere a calităţilor profesionale.

Leu
Zi tensionată în plan amoros. Din cauza faptului că sunteți foarte implicat în treburi comune cu persoanele din anturajul apropiat, copiii, dar şi persoana iubită vă pot reproşa multe şi mărunte. Se recomandă calm, prudenţă, toleranţă şi răbdare. Sunt momente în care schimbările de situaţie vizavi de cei dragi au implicaţii pe termen lung.

Fecioară
Se conturează cheltuieli domestice. Poate fi vorba despre reparaţii necesare spaţiului locativ, despre achiziţionarea unor obiecte de uz casnic sau despre vizionarea unor case şi trenuri de vânzare. Dialoguri cu rudele şi cu membrii familiei.

Balanţă
Controverse în relaţiile cu anturajul apropiat. Cei mai în vârstă vă vor solicita ajutorul, iar cei mai tineri vor dori să se amuze alături de dumneavoastră, prin activităţi recreative. Dialogurile purtate astăzi vă vor îmbogăţi bagajul de cunoştinţe, vă vor oferi soluţii constructive la situaţiile în care vă aflați şi nu în ultimul rând, vă vor distra.

Scorpion
Neplăceri financiare. Se conturează schimbări majore în segmentul financiar, secţiunea venituri obţinute din muncă proprie. Totuşi, vă vin bani de la locul de muncă, favoruri sau produse de care vă puteți folosi din plin. Aveți încredere că vă veți descurca foarte bine şi cu datoriile, şi cu cele necesare traiului cotidian.

Săgetător
Sunteți foarte serios astăzi şi cu greu vă intră cineva în voie. Ceilalţi nu pot ţine pasul cu dumneavoastră şi se pot îndepărta pe neobservate, deoarece sunteți prea exigent şi taciturn. Controlați-vă stările de spirit, mimica feței, reacţiile! Sunt momente pasagere, dar sunt şanse să procedați incorect mai ales faţă de cei dragi şi faţă de cei care vă susţin.

Capricorn
Rezervați momente pentru linişte, detaşare de cotidian şi pentru o plimbare în aer liber. Sănătatea este vulnerabilă, astfel că se pot activa probleme vechi sau se pot instala, discret, altele noi. Iureşul din segmentul socio-profesional vă oboseşte foarte mult. Acum a sosit momentul să vă gândiți pe îndelete la dumneavoastră şi să vă odihniți.

Vărsător
Zi importantă pentru relaţiile cu prietenii, dar şi pentru relaţiile cu persoanele în segmentul muncii. Unii vă vor provoca subtil, însă veți observa rapid despre ce este vorba. Feriți-vă de oamenii care profită de pe urma dumneavoastră! Discuţii contradictorii pe teme spirituale, pe tema călătoriilor în străinătate, la muncă sau la studiu.

Peşti
Sunteți în vizorul şefilor de la serviciu, dar şi alţi oficiali din diverse instituţii vă pot căuta din motive mai vechi sau mai noi. Substratul evenimentelor şi discuţiilor de astăzi face referire la bani, bunuri sau cheltuieli comune cu alţii. Poate fi vorba despre neachitarea unor datorii, dar şi despre amenzi sau daune provocate de cei apropiaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS