Acasă Magazin Soprana Angela Gheorghiu, laureată a Premiilor Culturale Europene

Soprana Angela Gheorghiu, laureată a Premiilor Culturale Europene

(Foto: cotidianul.ro)
(Foto: cotidianul.ro)

Soprana română Angela Gheorghiu va fi premiată în cadrul ceremoniei Premiilor Culturale Europene (European Cultural Awards), care va avea loc pe 2 octombrie, la Dresda, informează Mediafax.ro. Ediţia de anul acesta a evenimentului, dedicată împlinirii a 25 de ani de la unirea Germaniei, se va desfăşura în biserica Frauenkirche şi va reprezenta o trecere în revistă a realizărilor culturale dinaintea şi din timpul Germaniei unite. Programul muzical al serii va fi asigurat de soprana Angela Gheorghiu, care a anunţat şi pe pagina sa de Facebook participarea la acest eveniment, de tenorul german Jonas Kaufmann şi de Filarmonica de Tineret a Mării Baltice, sub bagheta lui Kristjan Järvi, care vor primi, de asemenea, trofee realizate de sculptorul Sven Schubert.

Printre câştigătorii care vor fi prezenţi la gală se mai numără actorul şi muzicianul Manfred King, pictorul şi sculptorul Georg Baselitz, actriţa Katrin Sass şi fostul prim-ministru spaniol Felipe González. În plus, dintre cei care vor lua cuvântul în cadrul galei au fost nominalizaţi pianistul şi dirijorul israelian Daniel Barenboim, directorul muzical al Operei de Stat din Berlin, francezul Dominique Meyer, directorul Operei de Stat din Viena, soprana germană Simone Kermes şi actorul german Charles Brauer.

Premiile culturale europene (European Cultural Awards/ die Europäischen Kulturpreise) sunt acordate de Fundaţia Culturală Pro Europa, care a fost înfiinţată, la Basel, în anul 1993, în cooperare cu Fundaţia Frauenkirche, Dresda.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version