12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
Nervozitatea v-ar putea pune în situaţii neplăcute, mai ales în cămin. Vă recomandăm să vă păstraţi calmul şi să terminaţi ce aţi început. Evitaţi discuţiile în contradictoriu cu partenerul de viaţă şi cu o rudă apropiată! Va trebui să căutați modalitatea prin care vă puteți relaxa, astfel încât să nu îi aduceți într-o situație-limită pe cei din jurul dumneavoastră. Vă sfătuim să fiţi mai tandru cu persoana iubită.

Taur
De dimineaţă aveţi de făcut mai multe drumuri scurte, în interes personal. Sunteţi mai sensibil decât de obicei şi aveţi tendinţa să exageraţi. Trebuie să vă gândiți că nu va merge la infinit. După-masă, dacă vă temperaţi orgoliul şi nu vă susţineţi părerile cu încăpăţânare, puteţi să evitaţi o ceartă cu persoana iubită. Vă sfătuim să nu vă angajaţi în activităţi stresante pentru că nu le veți putea face față.

Gemeni
Sunteţi plin de energie şi idei, iar prin această atitudine atrageți simpatia foarte multor persoane, care vă iau drept exemplu. Sunteţi apreciat în societate și vi se cere părerea în proiecte importante. Din cauza entuziasmului, riscaţi să depăşiţi anumite limite. Trebuie să învățați să fiți mai rezervat. Nu provocaţi discuţii în contradictoriu pentru că nu vă vor aduce câștig de cauză. După-amiază, apare o problemă sentimentală pe care aţi fi putut să o evitaţi.

Rac
Aveţi ocazia să obţineţi cu uşurinţă mici câştiguri financiare, dar vă recomandăm să fiţi prudent şi să evitaţi speculaţiile. După-amiază este posibil să vă confruntaţi cu probleme sentimentale, dacă refuzaţi să mergeţi la o petrecere. Vă sfătuim să nu exageraţi în discuțiile cu partenerul de viață, pentru că este posibil ca acesta să interpreteze lucrurile total greșit. Vorbiți-i clar și încercați să vă faceți înțeles.

Leu
Sunt favorizate întâlnirile de afaceri şi relaţiile cu cei apropiaţi. Stați bine cu intuiția și este posibil să vă ajute foarte mult în viitor. Dimineaţă vă întâlniţi cu o persoană pe care nu aţi văzut-o de mult şi sunteţi plăcut impresionat. Puteți afla lucruri foarte importante de la această persoană, care vă vor fi de folos. După-amiază vă ocupaţi de probleme de familie mai vechi, care acum nu mai suportă amânare.

Fecioară
S-ar putea să aveţi mici dificultăţi în cămin, dar se vor rezolva rapid dacă veți fi răbdător. Puteţi să detensionați atmosfera cu o vorbă bună. Este timpul să le arătați membrilor familiei cât de mult îi iubiți și cât de mult vă ajută prezența lor. După-amiază vă regăsiţi buna dispoziţie cu prilejul unei vizite la prieteni.

Balanţă
O problemă sentimentală din trecut poate reveni în actualitate. Acest lucru vă poate afecta serios dacă nu stați să gândiți lucrurile cât mai bine. Sunteți tentat să renunțați la lucruri din prezent pentru cele din trecut, iar acest lucru se poate dovedi cel mai mare eșec. Cântăriți-vă foarte bine sentimentele, care pot fi contradictorii. Nu este exclus să vă certaţi cu partenerul de viaţă din cauza stării dumneavoastră confuze.

Scorpion
Problemele sentimentale cu care vă confruntaţi ar putea să vă creeze o stare de confuzie. Nu încercaţi să vă descurcaţi singur. Cel mai bine ar fi să apelaţi la prieteni sau la persoane de încredere. Vă recomandăm să ţineţi cont de sfaturile unei persoane mai în vârstă, care vă ajută să aplanați un conflict în familie. Este timpul să luați o mică pauză de la orice activitate și să vă puneți ordine în gânduri.

Săgetător
S-ar putea să primiţi musafiri din altă localitate sau să mergeţi în vizită la rude. O persoană mai în vârstă din familie vă dă sfaturi utile într-o problemă sentimentală. Trebuie să o ascultați pentru că experiența acesteia vă va ajuta foarte mult și vă va îndruma pașii spre lucruri bune. Nu faceţi afirmaţii ce ar putea să stârnească gelozia persoanei iubite!

Capricorn
Nu este o zi favorabilă călătoriilor de afaceri sau investiţiilor pentru că nu vă simțiți pregătit să faceți față unor dificultăți ce ar putea apărea pe parcurs. Apatia şi absenţa simţului practic vă pot conduce la deziluzii şi la eşecuri. Va trebui să vă reinventați și să veniți cu idei inovatoare pentru viitorul dumneavoastră. Nu excludeți persoana iubită din planurile pe care le faceți. Vorbiţi mai clar, ca să nu fiţi înţeles greşit!

Vărsător
O rudă apropiată vă cere un împrumut și aveți tendința să o refuzați. Vă sfătuim să o ajutaţi, pentru că este vorba despre o problemă de sănătate care nu suportă amânare. După-amiază, primiţi o veste care vă pune serios pe gânduri și care vă face să gândiți totul într-o altă manieră față de cum o făceați până acum. Vă recomandăm să vă păstraţi calmul și să aveţi încredere în propria intuiţie. În acest fel aveți multe șanse să rezolvați totul cu succes.

Peşti
Este o zi favorabilă studiului, așa că puteți face lucruri deosebite în acest domeniu. Comunicaţi mai uşor cu cei din jur şi puteţi câştiga bine din tranzacţii comerciale. Aveţi ocazia să plecaţi într-o călătorie în interes personal, ceea ce ar putea trezi gelozia persoanei iubite. Nu vă enervați, ci explicați-i detaliat care sunt motivele pentru care trebuie să plecați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS