3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
Cheltuielile sunt destul de mari în această perioadă, dar cum şansa este de partea dumneavoastră, reuşiţi să vă descurcaţi cu bine. Este posibil să apară unele schimbări la nivelul instituţiei la care lucraţi. De asemenea, în cazul în care doriţi să vă schimbaţi serviciul, aţi putea primi o ofertă care să vă tenteze. Totuşi, ar fi bine să vă gândiţi de două ori înainte de a lua o hotărâre.

Taur
Şansele de a avea realizări în domeniul serviciului sunt mari, dar sunt condiţionate de conştiinciozitate. În cazul în care aveţi de luat decizii importante, ar fi bine să vă sfătuiţi cu cineva de încredere. Este posibil să primiţi o ofertă pentru o colaborare şi ar fi bine să o analizaţi pe toate feţele înainte de a da un răspuns. Nu vă aşteptaţi ca rezultatele eforturilor dumneavoastră să se vadă imediat.
   
Gemeni
Tot ceea ce ţine de călătorii vă favorizează din toate punctele de vedere. În cazul în care doriţi să plecaţi într-o călătorie în străinătate, aveţi toate şansele să primiţi aprobările sau actele necesare. Interesul pentru chestiunile materiale va creşte simţitor astăzi, când vi se va oferi ocazia să faceţi o investiţie tentantă. Totuşi, nu este momentul să vă asumaţi riscuri.
 
Rac
În apartament aţi putea face unele mici schimbări, ceea ce vă va îmbunătăţi starea de spirit. Pentru un eventual schimb de locuinţă ar fi bine să mai aşteptaţi. Interesul pentru chestiunile financiare va fi peste nivelul obişnuit în această perioadă. Veţi avea ocazia să faceţi o investiţie sau să semnaţi actele pentru o afacere pe care o aveaţi în plan de ceva timp.  
   
Leu
La serviciu va fi mare agitaţie; veţi avea de făcut faţă unor activităţi dificile. Ar fi bine să evitaţi controversele cu superiorii ierarhici. Nu sunteţi într-o formă nemaipomenită, aşa că ar trebui să nu vă implicaţi în activităţi care să vă suprasolicite. Dozaţi-vă cu grijă eforturile, altfel nu veţi reuşi să vă descurcaţi la nivelul aşteptărilor.   
 
Fecioară
Este posibil să aveţi ocazia să obţineţi un câştig bănesc dintr-o activitate de colaborare sau parteneriat. Un proiect mai vechi ar putea prinde contururi reale. Sentimentele dumneavoastră vor fi mai profunde şi, dacă veţi reuşi să vă stăpâniţi dorinţa de a domina, veţi avea ocazia să vă consolidaţi relaţia de dragoste. Dacă sunteţi implicat într-o relaţie stabilă, partenerul ar putea avea o realizare. Vă sfătuim să fiţi prudent în tot ce faceţi astăzi. Sunteţi predispus la conflicte cu autorităţile.  

Balanţă
Dacă sunteţi implicat într-o relaţie stabilă, este posibil ca partenerul să se confrunte cu situaţii dificile, ceea ce vă va afecta într-o bună măsură. N-ar fi exclus nici să fie obligat să plece la un drum. Sunteţi dornic să vă implicaţi în tot felul de activităţi, căci forma fizică vă permite. Ţineţi cont, totuşi, că inima dumneavoastră este ceva mai sensibilă în această perioadă şi nu exageraţi.

Scorpion
Entuziasmul afectiv este la limita superioară, aşa că petrecerea timpului liber în compania partenerului de suflet va fi o plăcere. Din păcate, programul dumneavoastră pentru timpul liber nu va fi cel pe care vi-l doriţi. Relaţia cu colegii va fi cam agitată şi veţi avea parte de obstacole oarecum neaşteptate. Traversaţi o perioadă în care aveţi toate şansele să vă consolidaţi relaţia cu fiinţa iubită.

Săgetător
Relaţia cu cei din familie va fi cam tensionată şi ar fi de dorit să nu daţi curs pornirilor impulsive. Relaţia cu prietenii evoluează excelent, aceştia fiind de partea dumneavoastră în tot ce faceţi. Nu vor lipsi ocaziile de a participa la diverse activităţi sociale, care vă vor da posibilitatea de a vă relaxa, dar şi de a găsi susţinători pentru proiectele în care sunteţi implicat.
 
Capricorn
N-ar fi rău să acordaţi ceva mai multă atenţie sănătăţii şi să vă faceţi un control de rutină. Veţi avea parte de o zi extrem de agitată, cu evenimente care vă vor ţine cu sufletul la gură, chiar dacă unele nu vă vor privi personal. Iniţiativele dumneavoastră din această perioadă se vor bucura de aprecierea celor din jur, dar nu trebuie să vă aşteptaţi la rezultate spectaculoase.  
    
Vărsător
Veţi munci destul de mult şi vă va deranja faptul că şefii nu par a vă observa meritele. Relaţia cu colegii este bună şi faptul că puteţi miza pe sprijinul lor vă face să vă implicaţi în chestiuni deosebite. Activităţile intelectuale vă favorizează. Relaţia cu partenerul de viaţă este în continuare tensionată. Ar fi bine să evitaţi călătoriile deoarece în acest context aţi putea avea o problemă de sănătate. Păstraţi-vă calmul! În caz contrar, riscaţi să declanşaţi o ceartă care va implica mai multe persoane.

Peşti
Colaborările v-ar putea aduce unele satisfacţii în plan material, dar va fi nevoie de eforturi mari. Călătoriile vă vor avantaja, indiferent că este vorba de afaceri sau de divertisment. În această perioadă sunteţi cam impulsiv şi riscaţi să aveţi tot felul de neînţelegeri cu cei din jur. Pe cât posibil, cenzuraţi-vă pornirile critice, care nu vor face decât să încurce lucrurile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS