15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
 Întâlnirea de astăzi aduce lumină în viața dumneavoastră, de parcă aţi cunoaște exact persoana de care aveaţi nevoie pentru a rezolva o problemă. Mesajul transmis de cel care vă iese astăzi în cale se va dovedi salvator, ca atare fiţi deschis spre toate persoanele cu care aveţi ocazia să discutați. Printre ele se află un potențial prieten sau o posibilă iubire, dar numai de dumneavoastră depinde cum profitați de ocazia care se ivește.

Taur
Dacă sunteţi supus unei judecăți, s-ar putea să vi se arunce în cârcă o mulțime de erori de care vă faceţi sau nu vinovat, dar trebuie să găsiţi imediat dovezile care vă pot scoate din impas. Unii s-ar putea să vă descopere pe undeva un punct sensibil, gata să vă amendeze pentru asta, dar e posibil să aveţi o explicație forte la cele întâmplate, ca să scăpaţi de eventuale urmări nedorite.
   
Gemeni
Vă simțiţi ciudat într-un mediu în care, altădată, totul era armonios și plăcut, dar azi parcă ar plana ostilități în aer. Nu prea aveţi cu cine vorbi, interlocutorii dumneavoastră sunt ori prea tăcuți, ori prea indiferenți la ceea ce le spuneţi, deci nu veţi primi prea multe răspunsuri la întrebările dumneavoastră. Unii sunt cu mintea în altă parte, nicidecum la planurile în care aţi dori să-i atrageţi.  

Rac
Finalul la care aţi ajuns nu vă bucură deloc, pentru că nu este rezultatul pe care l-aţi visat. În loc să staţi și să căutați unde aţi greșit și ce se mai poate salva, vă lăsaţi influențat de anturajul nefast și alunecaţi încet spre depresie. Luptaţi cu această stare, poate mai aveţi ceva de făcut la proiectul împotmolit, dar, dacă vă lăsaţi copleșit de supărarea generală care plutește în jur, fiţi sigur că va fi un eşec.
   
Leu
Degajaţi o energie pozitivă debordantă, pe care multă lume o apreciază, deci să nu vă miraţi că, dintr-o dată, sunteţi mult mai căutat și mai solicitat de prieteni. Unii chiar vă pot face declarații de dragoste sau de prietenie la care nici nu vă așteptați, dar responsabil pentru această popularitate neașteptată este entuziasmul dumneavoastră molipsitor pe care îl puneţi în valoare pe oriunde aţi trece.  
    
Fecioară
Afacerile dumneavoastră trec printr-un punct sensibil, când chiar aţi putea comite o infracțiune cu speranța că nu va lăsa urme. Ba da, va lăsa, iar imaginea dumneavoastră ar putea avea mult de suferit, că atare nu vă lăsaţi păcălit de perspective amăgitoare. Cineva are interesul de a vă atrage într-o cursă, promițând marea cu sarea, şi sunteţi gata să-l credeţi.

Balanţă
Cariera cunoaște un moment de vârf, care merită sărbătorit alături de cei care au contribuit și ei la acest succes. Ați muncit umăr la umăr pentru acest moment de apogeu, dar ați așteptat să se așeze lucrurile pe un teren sigur înainte de a trage o concluzie și de a spune tuturor ce ați realizat. Aţi fost prudent, nu v-aţi bucurat înainte de vreme, deși toată lumea era încântată de rezultate, dar aţi dat dovadă de discreție și precauție.

Scorpion
Aveţi mereu de învățat din experiențele nefaste, deci nu trebuie să alunecaţi spre pesimism sau spre severe procese de conștiință doar pentru că nu v-a ieșit un plan în care aţi investit energie. Ascultaţi de la cei care au trecut prin situații similare pentru a auzi cum s-au descurcat ei în momentele critice și urmându-le exemplul. Aveţi noroc să primiţi un sfat bun de la cineva care a făcut aceeași greșeală în trecut și a depășit cu brio momentul.

Săgetător
Munciţi mult, pentru că vreţi să vă faceţi dreptate într-o situație în care vă simțiţi defavorizat. Cineva s-a băgat în treburile dumneavoastră și a dat peste cap ordinea corectă și acum bateți pasul pe loc pentru a redresa situația cum se cuvine. Nu vă lăsaţi dominat de alții care vă flutură prin fața ochilor legi, documente, rezultate din trecut care ar putea să încline balanța în favoarea lor.
 
Capricorn
Un hop financiar vă obligă să opriţi orice afacere în derulare până la noi ordine. Posibil să resimțiţi un gol în portofel, peste care veţi trece, dar cât timp nu primiţi bani în plus care să acopere lipsa, nu puteți merge mai departe în ce v-aţi propus. Poate e vorba de o amânare a unei plăți, de incapacitatea de a vă achita o datorie mai veche, de imposibilitatea de a cumpăra acum un obiect pentru care aţi făcut deja sacrificii.
    
Vărsător
Este posibil să aveţi parte de un eveniment care vă va lua prin surprindere; ar fi bine să nu reacţionaţi înainte ca lucrurile să se limpezească. De asemenea, ar fi bine să nu vă implicaţi în activităţi la limita legalităţii. La serviciu vor fi multe de făcut. Activităţile gospodăreşti vă vor lua destul de mult din timpul liber, dar veţi reuşi să vă organizaţi astfel încât să vă rămână timp şi pentru divertisment.  
 
Peşti
Efortul colectiv la care aţi contribuit și dumneavoastră a ajuns
într-un punct din care deja se întrevede succesul! Nu uitaţi că nu aţi fi ajuns aici fără cei din jur, ca atare cel mai motivant lucru e să vă apreciați deschis unii pe alții, să vă recunoașteți fiecare rolul în acest demers care, iată, se apropie de nivelul sperat de toată lumea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS