Multe monumente s-au păstrat de-a lungul istoriei, ajungând să încânte ochiul privitorilor din zilele noastre sau să stârnească oamenilor moderni curiozitatea cu misterele pe care le ascund. Pornind de la ideea că civilizaţiile s-au confruntat din cele mai vechi timpuri cu efectele vremii extreme – fie că era vorba de căldura toropitoare din Egipt, fie de furtunile descrise de vechii grecii, meteorologul Jim Andrews a analizat pentru Huffington Post care sunt riscurile ca unele dintre cele mai cunoscute atracţii turistice din lume să fie distruse de furia naturii. „Tot ce e construit de om va fi atacat de elementele naturii. Mai devreme sau mai târziu, forţele atmosferice îşi vor spune cuvântul“, este de părere Andrews.
Colosseumul – Roma, Italia
Cunoscut şi sub numele de „Amfiteatrul Flavian“, Colosseumul, una dintre cele mai cunoscute construcţii din Italia, a fost realizat între anii ‘70 şi ‘80, în timpul domniei împăraţilor Vespasian şi Titus. Se estimează că putea să găzduiască între 50.000 şi 80.000 de spectatori, fiind cel mai mare amfiteatru din Imperiul Roman. Colosseumul era folosit pentru lupte între gladiatori şi alte spectacole publice şi a fost construit în aşa fel încât putea să fie umplut parţial cu apă pentru recrearea unor bătălii navale, în cadrul unui eveniment numit „Naumachia“.
Colosseumul, construit din piatră şi beton, a fost deteriorat, în timp, de cutremure şi de hoţii de materiale de construcţii. Andrews avertizează că edificiul se află în pericol. „Deşi zăpada şi temperaturile foarte scăzute nu vizează frecvent capitala Italiei, atunci când ninge, zăpada se topeşte de obicei în timpul zilei. Temperaturile scăzute din timpul nopţii îngheaţă picăturile de apă, care crapă piatra“, spune Jim Andrews.
Templul lui Apollo – Bassae, Grecia
Construcţia a fost dedicată zeului Apollo după ce acesta ar fi salvat localnicii de o epidemie care afecta zona. Aflat la o altitudine de 1.131 de metri, într-un spaţiu îngust, templul a fost proiectat de Iktinos, un arhitect care a lucrat şi la Partenonul din Atena. „Monumentul se află într-unul dintre cele mai înalte puncte al peninsulei, iar temperatura scade odată cu altitudinea. Precipitaţiile contribuie la erodarea rocilor de calcar din zonă“, a explicat meteorologul.
Memorialul Ulysses S. Grant – Washington D.C., SUA
Construit între anii 1902 şi 1924, în cinstea lui Ulysses S. Grant, prima persoană promovată la gradul de general de armată, în timpul războiului civil american, şi preşedinte al Statelor Unite, memorialul din Washington D.C. include a doua cea mai mare statuie ecvestră din SUA şi a patra din lume. Platforma pe care este aşezată statuia este realizată din marmură de Vermont, iar statuia generalului Grant, călare pe calul Cincinnati, are peste cinci metri înălţime şi este realizată din bronz. Piedestalul principal este încadrat de patru lei din bronz, iar la nord şi la sud se află Grupul Cavaleriei, respectiv Grupul Infanteriei, două sculpturi ale unor soldaţi în timpul luptelor.
Bronzul este un aliaj de cupru, în general cu staniu, care, expus la intemperii, se oxidează şi capătă o culoare verzuie. „Acidul carbonic este prezent în mod natural în apa de ploaie şi, în contact cu statuia care conţie cupru, provoacă acele pete. Temperaturile ridicate grăbesc uzura şi pagubele“, avertizează Andrews.
Marele Sfinx de la Gizeh, Egipt
Nu se ştie exact când a fost construit Sfinxul de la Gizeh, dar egiptologii estimează că ar fi fost făcut în jurul anului 2500 î.e.n., fiind astfel cea mai veche sculptură monumentală din lume. Sfinxul este realizat dintr-o singură bucată de calcar şi, la 73,5 metri lungime, 19,3 metri lăţime şi 20,22 metri înălţime, este cea mai mare statuie monolitică din lume. Sfinxul este înclinat spre est, astfel că, în timp, apa de ploaie a erodat o latură a statuii. Apa freatică se infiltrează în roca sărată, iar „umezeala nu face bine monumentelor de dimensiuni atât de mari“, susţine Jim Andrews.
Statuia Libertăţii – New York, SUA
Statuia Libertăţii, denumită iniţial Libertatea Iluminând Lumea, cunoscută în Statele Unite şi ca „Lady Liberty” (Doamna Libertate), este o sculptură neoclasică dăruită americanilor de către poporul francez, pentru a comemora independenţa SUA. La picioarele construcţiei, care este realizată din cupru, se află un lanţ rupt ce simbolizează libertatea. În contact cu aerul atmosferic, pe suprafaţa cuprului se formează un strat de cabonat de cupru, care este răspunzător pentru culoarea verde a statuii. „Apa de ploaie reacţionează cu această substanţă şi, în timp, o poate dizolva“, spune a avertizat Jim Andrews.
În 1937, la doar 51 de ani de la inaugurare, pagubele produse de vreme au trebuit să fie reparate, iar de atunci monumentul a fost protejat mai atent şi nu a mai suferit pagube serioase din cauza intemperiilor până la Uraganul Sandy din 2012.
