16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinMagia prafului de stele

Magia prafului de stele

Praful de stele chiar este magic. Granulele de praf care plutesc prin sistemul nostru solar conţin mici cantităţi de apă care se formează atunci când praful interacţionează cu un val de vânt solar încărcat electric, conform www.descopera.ro.

Anterior, reacţia chimică ce stă la baza acestui fenomen a fost imitată în laborator, dar acum a fost pentru prima dată când s-a găsit apă în interiorul prafului stelar. Combinate cu descoperiri anterioare legate de compuşii organici din praful interplanetar, rezultatele sugerează că aceste granule conţin ingredientele de bază necesare vieţii.
Având în vedere că se presupune că praful stelar este foarte des întâlnit în Univers, descoperirea poate fi considerată un semn bun pentru a afla dacă există viaţă şi în alte locuri din cosmos.
„Implicaţiile pot fi uriaşe. Ceea ce este cu adevărat interesant este faptul că s-ar putea ca acest aflux de praf să fi acţionat ca o ploaie continuă de mici «recipiente» care conţin atât apă, cât şi substanţele organice necesare pentru eventuala origine a vieţii“, a declarat Hope Ishii din cadrul Universităţii Hawaii, din Honolulu.
Specialistul John Bradley, de la Lawrence Livermore National Laboratory din California, a analizat straturile exterioare ale particulelor de praf interplanetar găsite în stratosfera Pământului. El a descoperit că imediat sub aceste straturi se găsesc mici „buzunare“ de apă.

Dar oare cum s-a format această apă?

În mare, praful este format din silicaţi care conţin oxigen. Pe măsură ce călătoreşte prin spaţiu, praful întâlneşte vântul solar. Acest flux de particule încărcate, printre care se numără şi ionii de hidrogen puternic energizaţi, este ejectat din atmosfera Soarelui. Atunci când praful şi vântul solar se întâlnesc, hidrogenul şi oxigenul se combină pentru a da naştere apei.
Pentru că se presupune că praful a ajuns pe Pământul timpuriu, este posibil ca el să fi adus apa aici, deşi este destul de dificil de explicat cum ar putea fi el responsabil pentru milioanele de kilometri cubi de apă. Tocmai de aceea, Ishii a adăugat că „în nici un caz, noi nu sugerăm că fenomenul a fost suficient pentru formarea oceanelor“.
O sursă mult mai plauzibilă pentru volumul uriaş de apă de pe planeta noastră ar fi un asteroid ud care să fi ajuns pe Terra. De asemenea, specialiştii nu scot din discuţie şi o posibilă cometă.
Oricum, rezultatele obţinute acum de oamenii de ştiinţă sunt relevante pentru cercetările privind căutarea vieţii pe alte planete. Reacţia de producere a apei este posibil să fie universală şi să se realizeze în orice colţ din Univers. Praful interplanetar din sistemul nostru solar (şi din altele) conţine carbon organic. Dacă praful de stele conţine carbon şi apă, înseamnă că esenţa vieţii ar putea fi prezentă în sistemele solare din întreg Universul. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS