11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCe mâncăm după sărbători

Ce mâncăm după sărbători

Sărbătorile au trecut, deci este vremea să reintrăm în normal şi să revenim la viaţa noastră cotidiană. Şi nu vorbim doar de reluarea activităţilor casnice şi de mersul la serviciu, ci şi de dietă. Cum în perioada aceasta a anului am stat şi am lenevit, îmbuibându-ne cu tot felul de delicatese care mai de care mai grase şi mai grele, a venit timpul să trecem la un tip de mâncare light. Ca mâine vine primăvara şi, după ea, sezonul cald. Aşadar, trebuie să fim pregătiţi din timp, pentru a putea scăpa cât mai repede de kilogramele nedorite acumulate pe parcursul iernii. De aceea trebuie înlocuite alimentele bogate în grăsimi, prăjelile, pâinea albă şi dulciurile.

Cereale şi lactate bune pentru sănătate

Cerealele integrale sunt indicate a fi mâncate îndeosebi în această perioadă. Grâul integral sub formă de pâine graham sau integrală, pe cât posibil fără aditivi, reprezintă un aport echilibrat de glucide lent asimilabile şi fibre, însă şi vitamine şi proteine, prezente în coaja bobului de grâu (tărâţe). Orezul, orzul, porumbul şi hrişca sunt la fel de indicate. Aceste alimente au avantajul că sunt extrem de sărace în grăsimi. Mai mult, ele ajută digestia şi au rol purgativ.
Lintea, năutul, soia, mazărea, fasolea, fasolea cu bob mic sunt leguminoase ce conţin surse valoroase de proteine, iar în combinaţie cu cerealele reprezintă o masă foarte hrănitoare. Înlocuiesc cu succes proteinele greu digerabile din componenţa cărnii care sunt indigeste, asezonate din plin cu aditivi şi antibiotice. Atenţie, aceste leguminoase nu trebuie să fie modificate genetic.
Lactatele sunt o sursă bună de proteine şi calciu. Pentru a evita tendinţa lor de a genera mucozităţi în exces, mai ales în sezonul rece, este indicat a se consuma lactate de capră, iaurt şi brânză, care sunt mai uşor digerabile decât celelalte. În aceeaşi categorie mai intră şi brânza de vaci proaspătă, untul clarifiat şi laptele proaspăt de vacă sau capră, însă nepasteurizat. Laptele este de preferat să se consume cald, proaspăt fiert, amestecat cu miere, ghimbir sau scorţişoară. Aceasta din urmă are şi proprietăţi medicale.

Legumele, o sursă de energie

Legumele, în special rădăcinoasele, reprezintă o bună sursă de vitamine, minerale şi enzime. Iată care sunt principalele soiuri ce trebuie consumate pe parcursul unui regim, pentru a ne ajuta să pierdem în greutate, dar şi pentru a ne conferi energie.
Mitul conform căruia cartoful îngraşă se pare că este pe cale de a fi dărâmat. Aceste legume sunt hrănitoare, conţin glucide şi potasiu. Este indicat a fi consumaţi fierţi sau copţi, însă în cantităţi reduse. Este foarte important să nu excludeţi în totalitate cartoful din alimentaţie.
Morcovul, ţelina şi sfecla roşie sunt pline de vitamine, au proprietăţi antianemice, diuretice şi depurative, îţi dau energie şi elimină cu succes toxinele din corp. Pentru un efect maxim, cu 30 de minute înainte de micul dejun se poate consuma un suc proaspăt, care să conţină patru părţi de morcov, două părţi de ţelină şi o parte de sfeclă roşie. Se pot însă consuma şi sub formă de salată.
Hreanul este un excelent antibiotic, diuretic şi stimulent digestiv, iar studiile ştiinţifice recente au descoperit în compoziţia lui o enzimă cu rol protector împotriva cancerului. În cazul în care doriţi să pierdeţi în greutate într-un mod rapid și eficient, puteţi consuma salată de sfeclă roşie cu hrean şi suc de lămâie.
Varza, prazul, broccoli şi rădăcina de pătrunjel au concentraţie de vitamine foarte mare. În plus, broccoli conţine un procent ridicat de proteine şi este protector anticancerigen.
Varza murată este cel mai valoros aliment-medicament. Atât studiile medicale, cât şi experienţa practică au demonstrat că varza murată stimulează digestia şi imunitatea şi oferă protecţie faţă de viroze, inclusiv faţă de virusul gripei aviare. O porţie de varză murată, adică o cană, ne oferă cantitatea zilnică de vitamina K, 35% din cea de vitamina C şi 12% din necesarul de fier. Un studiu a dezvăluit că în cazul femeilor care consumă varză crudă sau murată de cel puţin patru ori pe săptămână scade cu 74% riscul de a dezvolta cancer de sân.
Ciupercile sunt foarte hrănitoare, conţin proteine de calitate superioară, iar ciupercile Pleorotus sunt o sursă naturală de statine, substanţe care contribuie la scăderea colesterolului.

Fructele, înlocuitorul perfect al dulciurilor

Oleaginoase precum nucile, alunele, susanul sau migdalele sunt consistente şi hrănitoare, însă nu trebuie consumate în cantităţi mari deoarece conţin lipide. De asemenea, ele sunt bogate în minerale (calciu, fosfor, potasiu, magneziu) şi ne protejează de bolile vasculare.
Fructele precum merele, gutuile şi citricele (portocale, grepfrut, lămâi, mandarine) le puteţi consuma în voie. Sunt bogate în vitamina C şi protejează împotriva virozelor. Atenţie însă, deoarece consumate în cantităţi mari pot crea senzaţia de foame, din cauza acidului citric. Recomandate sunt şi bananele, care sunt hrănitoare şi foarte bogate în potasiu. În locul clasicelor deserturi, puteţi opta pentru fructele uscate (stafide, curmale, smochine) care au proprietăţi antianemice şi conţin, de asemenea, zaharuri naturale. Combinaţia de oleaginoase şi fructe uscate, cum ar fi migdale cu stafide, constituie un desert ideal.

Mierea şi ceaiurile

Cătina, măceşele şi mierea sunt ideale în special pentru persoanele cu imunitatea scăzută, predispuse la viroze respiratorii. Acestea au şi indicaţii terapeutice. Din cele trei, se realizează un ceai, care este indicat a se consuma o dată pe zi. Nu uitaţi, în timpul regimurilor de detoxifiere, este foarte important să consumaţi ceai, în special în detrimentul sucurilor. De asemenea, mai puteţi consuma ceai de anghinare, sunătoare şi păpădie. Aceste plante trebuie lăsate la macerat, după care se face un amestec format din trei linguri de plante şi un litru de apă. Se lasă la temperatura camerei, iar dimineaţa se strecoară. Se consumă trei-patru căni zilnic, între mese. Ajută digestia, detoxifiază şi sunt purgative.
Ouăle sunt bogate în proteine, nu uitaţi că ele conţin toţi cei 12 aminoacizi esenţiali, dar şi lipide, vitaminele A, B, D, E, iod şi fos­for. Două sau trei ouă fierte, consumate săptămânal, ajută la echilibrarea dietei.

Condimente benefice

În cazul în care nu ştiaţi, condimentele ne ajută să digerăm alimentele mai consistente. Aşadar, este şi o chestiune medicală, nu doar una de gust. Pe lângă faptul că sunt stimulente digestive, acestea sunt şi stimulente imunitare, bactericide, antioxidante, diuretice şi ajută circulaţia sanguină. Sunt indicate în mod deosebit: busuioc, cimbru, coriandru, chimen, anason, salvie, cimbrişor, ghimbir, turmeric, oregano, piper, maghiran, rozmarin.
Apa nu trebuie uitată în nici un regim alimentar! În cadrul acestei diete de detoxifiere, ţineţi cont de următorul sfat: consumaţi trei pahare de apă caldă pe zi, între mese. Cei care nu suferă de afecţiuni precum gastrite, ulcere sau hiperaciditate pot adăuga câte un vârf de cuţit de ghimbir la fiecare pahar cu apă.
Respectând această dietă alimentară, pe lângă pierderea în greutate, vă veţi regla tranzitul intestinal şi, odată cu el, sănătatea. Astfel vă veţi simţi mai uşori şi mai plini de energie, gata să întâmpinați sezonul cald.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS