Sânge artificial made in România

Autori


O reţetă de sânge artificial, care conţine o proteină din viermi marini şi care s-ar dovedi util în cazul unor intervenţii chirurgicale sau al unor accidente, a fost creată de o echipă de cercetători clujeni, testele preliminare pe şoareci având rezultate încurajatoare, scrie site-ul descopera.ro.

O echipă de cercetători de la Facultatea de Chimie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ (UBB) din Cluj-Napoca, condusă de conf. dr. Radu Silaghi-Dumitrescu, face, de şase ani, cercetări de laborator pentru a produce sânge artificial, util în cazul unor intervenţii chirurgicale în care se pierde mult sânge sau în cazul accidentelor. Silaghi-Dumitrescu a declarat că specialiştii clujeni au reuşit să creeze o reţetă de sânge artificial – care nu are culoarea roşie, ci poate deveni chiar incolor -, iar testele preliminare pe şoareci au rezultate încurajatoare. Soluţia conţine apă, săruri şi o proteină – hemeritrina, extrasă din viermii marini, iar în unele preparate se adaugă albumină, altă proteină, ca agent de protecţie faţă de agenţii de stres.

„Din 2007, lucrăm la aceste experimente şi avem şi o finanţare specială din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Ideea este un deziderat la care s-au gândit mulţi în lume, sângele artificial, care trebuie să aibă o caracteristică pe care o consider importantă, şi anume rezistenţa la stres. Unicitatea vine din proteina unor viermi marini, care se numeşte hemeritrină, tot pe bază de fier, ca hemoglobina din sângele nostru, dar care este mult mai rezistentă la factorii de stres. Noi credem că acesta este secretul succesului şi motivul pentru care toţi cei care au încercat să producă sânge artificial au eşuat în testele clinice din cauza reacţiilor secundare ce implică factorii de stres din sânge, cum ar fi apa oxigenată, al cărei nivel din sânge depinde mult de boli, stres, efort fizic“, a detaliat cercetătorul clujean.

Testele pe oameni, în aşteptare

Potrivit acestuia, la testele de laborator, reţetele se dovedesc rezistente la factorii de stres mecanic şi chimic, iar în testele preliminare pe animale par să nu dezvolte toxicitatea care apare în alte produse. „Rezultatele preliminare pe şoareci sunt încurajatoare. Şoarecii trataţi cu sângele artificial «made in Cluj» au rămas indiferenţi, şi asta e tot ce ne dorim, nu dorim să fie mai bine ca înainte, ci, pur şi simplu, să nu prezinte semne de inflamaţie, de boală. Scopul final este să nu existe reacţii de respingere a sângelui artificial de către organismul uman, care există acum la anumite produse“, a explicat Radu Silaghi-Dumitrescu.

Cercetătorul român a precizat însă că testarea pe oameni va putea fi încercată abia după finalizarea testelor pe animale, când specialiştii vor fi convinşi sută la sută că nu există nici o dovadă de toxicitate. „Eu aştept ca testele pe animale să poată să dea rezultate concludente într-un an sau doi, dincolo de asta deja nu mai ţine de cercetare, ci de autorizaţii. Testele pe oameni sunt un subiect foarte delicat, trebuie nişte autorizaţii foarte serioase şi reprezintă un risc enorm“, a menţionat Radu Silaghi-Dumitrescu.

Hemeritrina, secretul succesului


Radu Silaghi-Dumitrescu s-a concentrat pe extragerea hemeritrinei din viermii marini, după ce a auzit de această proteină în perioada de patru ani cât a lucrat în laboratoare din Statele Unite ale Americii (SUA). „Hemeritrina este unică, se mai găseşte în câteva bacterii, dar în rest în foarte puţine organisme. Când mă gândeam foarte serios la cercetarea substitutelor de sânge, mi s-a părut o idee interesantă, ştiind despre acea proteină că refuză să reacţioneze cu agenţii de stres căreia hemoglobina îi cade pradă în termeni de milisecunde“, a explicat cercetătorul, care a discutat cu un profesor din SUA, expert în proteina menţionată, iar acesta a fost de acord cu cercetările sale.

Sângele artificial are aplicaţii în chirurgie, pentru că în timpul operaţiilor se pierde foarte mult sânge, dar şi în cazul unor accidente, când este nevoie de o cantitate mare de sânge pentru un timp scurt. „Ceea ce propunem noi nu este un înlocuitor permanent al sângelui, ci ceva care, pentru o zi, pentru câteva ore, poate să permită organismului să funcţioneze până când îşi regenerează propriul sânge cu toate celelalte funcţii. Încercăm să facem aici ceva ce doar transportă oxigenul şi permite inimii să pompeze mai departe sânge. Ideea este de a face sânge artificial instant, sub formă de praf, fără să îl depozitezi în frigider, unde stă o lună, după care expiră, se degradează parţial. Avem nevoie de un praf care poate fi lăsat la temperatura camerei, probabil pe termen nelimitat. Poţi să îl pui în raniţă, dacă eşti soldat în Afganistan şi îl ai la tine şi, în caz de nevoie, adaugi apă şi ai sângele pregătit“, a explicat cercetătorul. După finalizarea cercetărilor pe animale, studiile echipei lui Radu Silaghi-Dumitrescu vor fi publicate în reviste de specialitate, iar, ulterior, acestea vor fi brevetate.

Cercetările privind sângele artificial au loc în laboratoarele Facultăţii de Chimie a UBB, unde specialiştii pot obţine aproape orice doresc din punctul de vedere al reacţiilor chimice. Silaghi-Dumitrescu a adăugat însă că marea provocare a acestor cercetări este faptul că încearcă să facă ceva ce nu s-a făcut deloc în România. Altă provocare, la fel de importantă, vizează lipsa de predictibilitate privind fondurile pentru cercetare.

Scurtă biografie a lui Radu Silaghi-Dumitrescu

Cercetătorul are 39 de ani, a absolvit cursurile Facultăţii de Chimie a UBB din Cluj-Napoca şi are două doctorate, unul în chimie anorganică, obţinut în 2005 la UBB, al cărui conducător a fost preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, iar celălalt în chimie bioanorganică, obţinut în 2004, la Universitatea Georgia din SUA. El a lucrat timp de doi ani în Marea Britanie, într-un colectiv integrat într-o reţea europeană numită „Euro Blood Substitutes“. Din 2011, este conferenţiar la Facultatea de Chimie a UBB şi are peste o sută de articole publicate în reviste de specialitate.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 31 octombrie 2013

Actualitate

» Ponta acuză CC că sprijină evaziunea fiscală
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Ritmuri rock şi clasice la „Mozart Rocks“
» Bancul zilei
» Nicoleta Manu, în cărţi pentru şefia Spitalului Judeţean Târgu Jiu
» Sechestru pe sediul Primăriei Dârvari
» Băcănia deţinută de Condescu şi Berbecel, închisă de Poliţia Locală
» 14 capace dintr-o lovitură
» Craiova este un oraş frumos, ca şi femeile de aici!
» Arendaşul, stăpân pe pământurile oamenilor din Giubega
» Valeriu Zgonea: Posturile publice de radio şi televiziune trebuie să se adapteze cerinţelor publicului tânăr
» Conferinţă pe tema medierii
» Populaţia de romi din Marea Britanie este una dintre cele mai mari din Europa Occidentală
» Edward Snowden s-a angajat la o companie online din Rusia
» Cutremur puternic în estul Taiwanului
» Documentarul de promovare a României “Wild Carpathia 3” a avut avanpremiera
» Expiră termenul de care dispuneau susținătorii primelor inițiative cetățenești europene
» Liviu Dragnea: „Descentralizarea, modalitate de aplicare a principiilor Cartei Europene a Autonomiei Locale”
» Comisia propune cotele de pescuit în Oceanul Atlantic și în Marea Nordului pentru 2014

Local

» Olguţa, înfrântă din nou la Judecătorie
» Primarul Craiovei îşi pune în cap suporterii FCU
» Club de o sută de locuri pentru vârstnici
» Jocuri video pentru copiii cu deficienţe de auz din România
» Campania „Olteni pentru olteni“ a ajuns la inimile craiovenilor
» Craiova, puntea de legătură a Olteniei cu Europa
» Cufărul cu nestemate
» DNA a pus sechestru pe conturile a 40 de societăţi şi pe 50 de imobile
» Carne de cal, în conserve româneşti etichetate “vită” şi vândute în M. Britanie
» Fiul unui primar din Mehedinţi, ridicat de DNA
» Tel Drum SA asfaltează Râului şi Caracal
» Vâlcea: Percheziţii la suspecţi de evaziune fiscală
» Seminar pe tema alimentaţiei, la Asociaţia Vasiliada Târgu Jiu
» Români, arestaţi în Franţa în timp ce furau din cimitir

Gorj

» Cu sabia într-o mână, cu halba într-alta
» Caragea, din nou în verificări
» Încă se caută candidaţi pentru Şcoala Populară de Artă

Sport

» Selecţionata Doljului, cu gândul la semifinale
» CSU, victorioasă cu Sporting Piteşti
» FCU mută frontul la Arad
» Ora de sport – Invitaţi Dorel Toma, antrenorul selecţionatei Doljului, şi Eugen Rioşanu, mijlocaşul echipei FC Universitatea Craiova
» Voleibaliştii craioveni continuă în Cupa CEV
» „Turbo“ Rade şi-a dus legiunea spre victorie
» Fotbal – The Telegraph: Pantilimon a făcut destul pentru ca Pellegrini să îl folosească şi în campionat

Sanatate

» Programul naţional de transplant de cornee pe anul 2013, derulat la nivelul Spitalului Militar Central

Educatie

» 195 de ani de Învăţământ Tehnic Superior în România

Magazin

» Horoscop
» Plata cu cardul la vânzătorii ambulanţi din Suedia
» Sânge artificial made in România
» Transportul cu metroul se scumpeşte

Opinii

» Premierul Ponta şi evaziunea fiscală

Top