24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Horoscop

Berbec
În zilele care urmează, Berbecii riscă să provoace, din egoism, nişte conflicte familiale care le vor atrage antipatie generală. E bine să fie atenţi la vorbele pe care le spun, la datoriile pe care le au către una sau alta din rudele lor, ca să nu se trezească mai apoi că sunt ostracizaţi. La serviciu vor avea foarte multe de făcut şi vor presta cu brio, iar realizările lor se vor traduce în bani mai mulţi. În dragoste, toate le vor merge bine şi se pot aştepta la momente speciale.

Taur
Pe Tauri îi aşteaptă, din punct de vedere afectiv, o perioadă de însingurare şi nemulţumire. Nu e vorba neapărat de lucruri neplăcute, ci este pur şi simplu unul din acele momente proaste care mai apar în viaţă şi apoi trec. Totuşi, cei cuplaţi trebuie să fie foarte atenţi şi să explice partenerului dorinţa lor de izolare, pentru a nu fi înţeleşi greşit.  

Gemeni
Gemenii vor avea o săptămână foarte activă sub aspect social: vor ieşi mult din casă, vor fi solicitaţi să participe la evenimente, vor fi sunaţi, căutaţi şi invitaţi peste tot. Chiar şi cei mai singuratici nu vor putea găsi la nesfârşit pretexte să nu se prezinte într-un loc sau altul. În dragoste, cei cuplaţi se vor bucura de nişte zile de armonie şi tandreţe, iar cei singuri vor fi tentaţi de aventuri plăcute şi fără complicaţii.

Rac
După o perioadă de zburdălnicie şi distracţii, Racii se vor întoarce la lucrurile serioase. Se vor pune pe muncă sau pe studiu, îşi vor revizui planurile şi vor încerca să fie cât mai eficienţi. Vor fi câteva probleme la capitolul relaţii interumane: ei riscă să facă tot felul de gafe sau să comită acte jignitoare pentru cei din jur, ceea ce le-ar putea atrage o antipatie generală.

Leu
Pentru Lei, săptămâna stă sub semnul conflictului. Se pot certa cu partenerul de cuplu, cu şeful, cu portarul, cu colegii de serviciu, cu oricine. Asta nu înseamnă că ei vor fi nervoşi şi iritabili, ci că, pur şi simplu, trec printr-o perioadă în care certurile pot izbucni pe neaşteptate din cele mai meschine motive. Depinde doar de ei să se controleze. Vor fi preocupaţi de bani, dar mai au de aşteptat la acest capitol.

Fecioară
Săptămâna Fecioarelor stă sub semnul deplasărilor: cel mai probabil este să apară călătorii neprevăzute, însoţite de un oarecare stres, sau, pur şi simplu, zile de alergătură de colo până colo, legate de rezolvarea unor chestiuni profesionale. Relaţiile sentimentale vor fi şi ele afectate de această stare de stres, aşa că se recomandă un pic mai multă grijă în exprimare şi comportament.  

Balanţă
Balanţele vor trece prin nişte zile foarte bune, din punct de vedere al tonusului fizic şi psihic. Chiar şi atunci când nu li se întâmplă nimic deosebit, vor fi active, binedispuse şi vor transmite această stare şi celor din jur. Dispoziţia lor de zile mari le va atrage complimente şi invitaţii la diverse evenimente. În dragoste, vor fi în expectativă: cele cuplate vor aştepta calm rezolvarea unui conflict de cuplu, iar cele singure vor aştepta iniţiativa din partea persoanei dorite.
 
Scorpion
Şi pe Scorpioni îi aşteaptă nişte emoţii puternice legate de dragoste, dar, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în cazul Săgetătorilor, la ei va fi vorba de lucruri mai serioase. Deşi au succes când e vorba de flirturi mărunte şi de atracţia fizică, atunci când vine vorba de sentimente mai serioase, ei riscă un refuz sau un conflict care îi va răni.

Săgetător
Săgetătorii vor avea parte de nişte tulburări sentimentale. Acest lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ci doar că vor exista nişte fluctuaţii care îi vor scoate din banal. Pot avea de-a face cu nişte capricii de-ale partenerului sau cei singuri pot întâlni pe cineva care le place, dar îi şi pune pe gânduri. Se recomandă să fie flexibili, să nu cedeze orgoliilor meschine, pentru că nu va fi vorba de nimic grav şi lucrurile vor reveni la normal.
 
Capricorn
Capricornii vor fi foarte preocupaţi de latura financiară: poate vor face un împrumut, vor vinde nişte bunuri, se vor implica în nişte speculaţii. Toate au şanse să iasă aşa cum îşi doresc ei, atâta timp cât se controlează la cheltuieli şi îşi împart în mod inteligent eventualul surplus bănesc. Se bucură în continuare de o perioadă bună în dragoste, în sensul că au control asupra situaţiei.      

Vărsător
Dragostea va fi în centrul atenţiei pentru Vărsători, orice vor întreprinde în acest sens le va reuşi. Se pare că au intrat într-o perioadă armonioasă şi intensă din punct de vedere sentimental. Există însă riscul unor incidente profesionale legate de relaţiile interumane: certuri cu colegii sau superiorii, reproşuri, acuzaţii. Stilul ironic şi cam dispreţuitor al nativilor ar putea agrava situaţia: chiar dacă ei ştiu că au dreptate, e mai bine să evite confruntările. Probleme cu banii nu vor exista.

Peşti
Această săptămână este favorabilă rezolvării problemelor de sănătate şi a celor legate de locuinţă. Tot ce a fost amânat până acum din diverse motive, fie că e vorba de o operaţie, de o reparaţie în gospodărie, de plata unor facturi, trebuie început acum, pentru că are toate şansele să se rezolve cu bine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS