24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Horoscop

Berbec
Nu mai aveţi timp de nimic altceva decât de o listă întreagă de sarcini pe care le-aţi tot amânat în ultima vreme şi nu mai pot aştepta. Nu vreţi să duceţi toată săptămâna atâtea datorii în spate, de aceea faceţi un efort azi să rezolvaţi cât mai multe. Nu mai rămâne timp şi pentru odihnă sau distracţie, şi nici măcar nu aveţi satisfacţia că aţi scăpat de aceste sarcini.

Taur
Prieteniile se nasc şi mor, relaţiile încep şi se termină, ca atare nici o persoană pe care o cunoaşteţi, de-a lungul timpului, nu rămâne definitiv în viaţa dumneavoastră. E posibil să vă luaţi rămas bun de la un amic, dar relaţia dintre voi s-a înrăutăţit major în ultima vreme şi simţiţi că nu mai puteţi continua aşa. Unul dintre voi trebuie să fie tranşant şi să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă adevărul doare şi poate declanşa o criză în relaţia voastră.
   
Gemeni
Veştile bune care sosesc azi vă iau prin surprindere, dar vă fac să speraţi şi mai mult de la viitor. Nici nu aţi fi sperat asemenea schimbare de direcţie, este mai bine decât aţi fi crezut că se poate întâmpla, semn că hazardul stă totuşi la baza multor evenimente fericite din viaţa dumneavoastră. Planurile îndelung concepute şi construite nu au rezultate la fel de bune ca planurile decise în ultima clipă.

Rac
Veştile care sosesc azi de la prieteni au un efect mobilizator asupra dumneavoastră şi vă dau alt chef de acţiune. Deveniţi mai implicat, mai agresiv, în sensul bun al cuvântului, şi nu vă lăsaţi până ce nu duceţi la capăt ceea ce aţi început. Când ştiţi că aveţi susţinători şi adepţi, aveţi mai mult curaj să continuaţi o acţiune, oricât de dificilă ar fi.
   
Leu
Este o ocazie bună de a vă arăta valoarea şi de a câştiga respectul tuturor printr-un succes de milioane. E o plăcere să ieşiţi la rampă şi să spuneţi ce ştiţi, pentru că vă bazaţi pe o experienţă bogată acumulată în timp îndelungat. Mult aşteptata şansă de a vă evidenţia apare, ca atare profitaţi de ea fără să staţi pe gânduri şi fără să o faceţi pe modestul.
    
Fecioară
Sunteţi o fire pragmatică şi dacă iubirea se combină şi cu interesul, atunci sunteţi un om fericit. Iubiţi şi cu sufletul, dar şi cu mintea, pentru că nu aţi putea iubi pe cineva fără un sfanţ în buzunar. Aşteptaţi dovezi materiale de iubire şi simţiţi şi dumneavoastră nevoia ca să-i demonstraţi celuilalt cât de mult ţineţi la el.  

Balanţă
Sunteţi un fel de lider în colectivul din care faceţi parte şi ar trebui să-i conduceţi şi pe ceilalţi spre un rezultat comun, dar vă irită faptul că unii nu vă respectă autoritatea şi fac totul după cum cred ei de cuviinţă. Nu e momentul să fie independenţi şi să facă opinie separată, ar trebui ca toţi să-şi unească forţele spre un scop unic, de aceea vă va fi greu să vă impuneţi în faţa celor mai tineri, care au impresia că le ştiu pe toate.

Scorpion
Mult aşteptatul verdict într-o situaţie complicată apare sub forma unei veşti cu iz oficial. Consideraţi că, prin informaţia primită, vi se face, în sfârşit, dreptate şi sunteţi foarte mândru de rezultat. Simţiţi nevoia să spuneţi tuturor prin ce aţi trecut, cât de complicat a fost drumul parcurs până acum, şi chiar meritaţi să vă lăudaţi un pic, pentru că eforturile dumneavoastră s-au soldat cu o victorie binemeritată.

Săgetător
Cineva intervine în treburile dumneavoastră şi strică tot. În loc să duceţi mai departe ceva ce părea să meargă bine, acum trebuie să staţi pe loc şi să reparaţi greşelile acestui inamic, care şi-a băgat nasul unde nu-i fierbea oala. Descoperiţi, cu această ocazie, cine e rivalul din umbră care umblă cu bârfe şi pune beţe-n roate.
 
Capricorn
Afacerile merg bine, banii se adună uşor, pentru că aveţi idei excelente care pot atrage câştiguri frumuşele dacă sunt puse în practică. Dacă ieşiţi la cumpărături, vă atrag lucrurile foarte moderne, încât nu ar fi de mirare să vă întoarceţi acasă cu o tabletă de ultimă generaţie sau cu o poşetă din ultima colecţie. Simţiţi nevoia să vă arătaţi bunăstarea şi prin obiectele pe care le deţineţi, căci e o plăcere să ieşiţi la cumpărături azi.
    
Vărsător
Dragostea este frumoasă şi senzuală, aşa cum o vedeţi dumneavoastră azi, existând un schimb reciproc foarte intim între voi: de la suflet la suflet. Dacă azi cunoaşteţi pe cineva nou, atracţia va fi spontană şi veţi descoperi în ochii celuilalt acelaşi interes pe care îl aveţi şi dumneavoastră faţă de el. Se poate naşte o idilă de toată frumuseţea, dacă sunteţi în căutarea ei.
 
Peşti
Nu trebuie să plecaţi urechea la problemele altora, de vreme ce dumneavoastră aveţi azi motive de sărbătorit. Nu e dovadă de egoism faptul că râdeţi când altul plânge, pentru că nu puteţi rezolva necazurile tuturor de pe acest pământ. Acum contează bucuria dumneavoastră şi a celor care au contribuit la acest succes, deci nu vă jenaţi să vă distraţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS