10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
Aveţi nevoie de un ajutor pentru a putea trece la etapele următoare ale unui proiect în care sunteţi direct implicat. Sfatul pe care îl primiţi astăzi se va dovedi a fi extrem de util, salvator pentru dumneavoastră, deoarece aveţi multe de învăţat de pe urma celor tocmai aflate. Cineva a trecut deja printr-o situaţie similară şi s-a lovit de aceleaşi probleme, ca atare aveţi numai de câştigat dacă ascultaţi ce vă împărtăşeşte din experienţele sale.        

Taur
S-a terminat o etapă din viaţa familiei dumneavoastră şi a venit vremea să vă luaţi rămas bun de la tot ce a fost. Aţi învăţat ceva din cele trăite, dar nu mai are rost să duceţi mai departe capitolul tocmai încheiat. Este un moment excelent pentru a trasa o nouă direcţie împreună cu cei dragi dumneavoastră.
      
Gemeni
Atmosfera de la serviciu e cam sumbră, de parcă aţi lucra sub presiune, sub tensiune, sub supravegherea deloc prietenoasă a unui superior care pândeşte greşelile oricui. Dacă vă simţiţi cu musca pe căciulă pentru ceva, faceţi tot posibilul să reparaţi acel aspect, pentru că supraveghetorul aspru abia aşteaptă să vă descopere punctul sensibil şi să vă sancţioneze.

Rac
Trebuie să luaţi la bani mărunţi orice afacere în care sunt implicate sume mari, documente oficiale, acte importante, pentru că există riscul de a trece cu vederea o cifră de la care se pot declanşa mai apoi mai multe probleme. O neglijenţă minoră, cum ar fi o virgulă pusă greşit sau lipsa unui zero în coada unui număr pot fi erori banale la prima vedere, dar ale căror efecte se vor dovedi a fi mult mai grave.  
   
Leu
Nu vă puteţi baza pe prietenul de lângă dumneavoastră, care acum spune una, iar în clipa următoare deja pare să-şi fi schimbat atitudinea. Nu ştiţi dacă să aveţi încredere în modul său jucăuş şi superficial de a trata o situaţie care pe dumneavoastră vă afectează mult, dar el vrea de fapt să vă arate că nu merită să puneţi la suflet ceea ce se întâmplă în jur. Până se va clarifica situaţia, vor mai apărea încă multe aspecte, deci nu trataţi totul ca şi cum ar fi capătul căutărilor dumneavoastră.
 
Fecioară
Faceţi un efort să duceţi azi la îndeplinire un proiect ce se apropie de sfârşit. Oricum, nici putere nu mai aveţi, deci ar fi bine să vă eliberaţi odată de sarcină! Sunteţi înaintea unei decizii finale, dar e cel mai complicat moment, pentru că vă tot întrebaţi dacă aţi făcut tot ce se putea face şi dacă aţi ajuns la nivelul cel mai bun. Aveţi mereu senzaţia că se putea şi altfel, că se mai poate schimba ceva chiar în ultimul moment, dar nu insistaţi să duceţi mai departe acest plan.

Balanţă
Toate merg bine în colectivul din care faceţi parte, dar de data aceasta puneţi mai mare accent pe cooperare decât pe afirmare personală. Vă cunoaşteţi rolul în acest grup, dar nu vreţi să ieşiţi cu nimic în evidenţă, considerând că acum contează mai mult să vă completaţi unii pe alţii şi nu să luptaţi fiecare pentru supremaţie. Acum recunoaşteţi că altcineva ar fi mai potrivit într-o funcţie superioară.

Scorpion
Ca să aveţi o zi de succes, alegeţi-vă cu grijă spaţiul în care vă desfăşuraţi activitatea, deoarece reuşita zilei depinde enorm de anturajul în care vă aflaţi. Dacă nimeriţi printre oameni trişti, împovăraţi de griji şi lipsuri, e absolut firesc să vă influenţeze şi pe dumneavoastră în acelaşi mod, alunecând spre o zonă sumbră din punct de vedere emoţional.  
   
Săgetător
Un final de drum nu e un capăt de ţară, ba dimpotrivă, s-ar putea să fie cel mai bun lucru care vi se putea întâmpla în acest moment. Probabil nu aveaţi curajul să spuneţi gata, până aici, dar azi vi se oferă soluţia pe tavă, la ţanc pentru a încheia un capitol din care nu mai aveaţi nimic bun de câştigat.   
 
Capricorn
Ar fi două direcţii la fel de interesante către care aveţi o atracţie deosebită, dar totuşi nu le puteţi duce pe amândouă la capăt cu succes. Cel mai greu va fi să alegeţi planul cel mai potrivit, compatibil cu energia de care daţi azi dovadă, pentru că e foarte posibil să faceţi o alegere acum, dar să rămâneţi cu gândul la cealaltă întrebându-vă ce-ar fi fost dacă o alegeaţi pe cealaltă?  
 

Vărsător
Priviţi spre viitoarele etape ale unui proiect cu imensă nerăbdare şi entuziasm. Dacă aţi putea să vă păstraţi acest tonus până la capăt, roadele promiţătoare pe care le aşteptaţi se vor ivi şi mai repede, deoarece reuşita acestui plan depinde enorm de resursele pozitive pe care le investiţi. Alungaţi orice urmă de suspiciune sau de teamă şi luaţi-l pe „pot“ în braţe în faţa oricărei provocări! Veţi vedea ce bine încep să se aşeze toate lucrurile la locul lor numai datorită acestei atitudini de învingător!
 
Peşti
Discuţia pe care o aveţi azi cu ceilalţi membri ai familiei are darul de face lumină asupra unor perspective de care nu eraţi prea sigur. Acum aveţi cu toţii starea necesară şi timpul potrivit pentru a discuta despre ceea ce urmează să se întâmple şi vă mai clarificaţi aspectele incerte. De acum înainte veţi privi mult mai obiectiv sensul spre care vă îndreptaţi şi veţi fi recunoscători acestei zile care v-a aşezat faţă în faţă cu sinceritate pentru a vă prezenta fiecare intenţiile şi aşteptările.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS