6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinÎn ghetoul vrăjitoarelor

În ghetoul vrăjitoarelor

Femeile din Gnani, un sat transformat într-un refugiu al vrăjitoarelor, trăiesc o adevărată tragedie. Alungate de familie şi comunitate, ele au ajuns să trăiască din mila organizaţiilor caritabile, relatează larepubblica.it.

Pentru sute de femei şi de bărbaţi din Ghana acuzaţi de vrăjitorie, Gnani a devenit singurul loc unde se simt cât de cât în siguranţă. Alungaţi de familii şi de comunitate, aceşti oameni sunt nevoiţi să trăiască din mila diverselor organizaţii caritabile, care desfăşoară proiecte în această regiune. Un astfel de exemplu este ONG-ul internaţional Action Aid, care şi-a propus să militeze pentru drepturile oamenilor de pe aceste meleaguri. Situaţia este cu atât mai specială cu cât ea se înregistrează într-o ţară considerată unul dintre cele mai solide state de pe Continentul Negru, fiind supranumită „perla“ Africii Occidentale, cu o economie în continuă dezvoltare şi cu cea mai mare rată de şcolarizare (aproape 85 la sută dintre copii merg la şcoală). Ghanezii se pot lăuda cu unele dintre cele mai bune universităţi din Africa, ca să nu mai vorbim de diversele bogăţii naturale, precum aurul, diamantele, bauxita şi, mai nou, chiar petrolul.

Departe de lume

În Gnani trăiesc 254 de „vrăjitoare“, 39 de „vrăjitori“, împreună cu 17 băieţi şi 54 de fetiţe, care, în plus, sunt îngrijitori pentru bătrânii satului. Copiii nu beneficiază de nici un fel de instruire şi supravieţuiesc doar datorită diferitelor ajutoare primite. Regulile de intrare în sat sunt stabilite de Shei Al Assan, desemnat lider al comunităţii pe linie ereditară, el fiind membrul unui important clan. „El, la fel ca multe alte persoane din diverse straturi sociale ghaneze, chiar şi cele mai înalte, crede în vrăjitorie. Ei cred că fluxurile malefice pot «traversa» anumite persoane şi ajung să se răsfrângă asupra lumii care ne înconjoară, provocând fel de fel de dezastre. Problema este să stabilim dacă aceste acuzaţii sunt instrumentalizate sau dacă sunt justificate în vreun fel. Această responsabilitate revine liderului satului“, a explicat un reprezentant al Action Aid. Poveştile de viaţă ale aşa-ziselor „vrăjitoare“ sunt dramatice. De exemplu, Fanli este aici de 15 ani şi nu a reuşit să depăşească traumele trecutului. „Când a murit soţul meu, familia lui a început să lanseze zvonuri că eu am fost cea care l-a trimit pe lumea cealaltă, cu puterea mea malefică. Am trăit un adevărat coşmar. Nimeni nu mai vorbea cu mine, oamenii mă evitau, chiar şi familia mea nu mai dorea să ştie nimic de mine. Tuturor le era frică. Când am ajuns aici, au stabilit că sunt nevinovată. Însă, am vrut să rămân aici, nu mă mai întorc la ei. Mă sperie“.

Poveşti de viaţă

O poveste similară de viaţă are şi Waapu Nojnu, care a împlinit recent 60 de ani. Considerată vinovată de moartea propriului nepot, ea a fost „condamnată“ după teribila „probă a puiului“. În esenţă, aceasta constă în tăierea unui pui, apoi toată lumea aşteaptă să vadă dacă gâtul acestuia cade în spate sau în faţă. În ultimul caz, subiectul „judecat“ este considerat vrăjitoare sau vrăjitor. Waapu a avut ghinion, iar acum se află în Gnani de peste 20 de ani. Este sănătoasă, dar atunci când vorbeşte se simte multă furie şi amărăciune în vocea sa. De altfel, în satele mici de pe aceste meleaguri, agresarea persoanelor acuzate de vrăjitorie este o practică răspândită. Grav este însă că fenomenul se întâlneşte şi la nivelul unor straturi sociale înalte, indiferent că este vorba de burghezia ghaneză sau de oameni instruiţi, chiar şi din mediul academic. Numeroşi profesori, cu diplome obţinute în Europa sau SUA, cred cu toată puterea în existenţa unor forţe oculte. Persoane absolut onorabile şi credibile sunt în stare să bage mâna în foc că au văzut „vrăjitoare zburând sau fugind dintr-o cameră în alta cu capul în jos“. Însă, în timp ce în comunităţile izolate şi sărace, vrăjitoarele sunt izolate în ghetouri precum Gnani, în metropolele africane, „posedaţii de demon“ fac bani pe bandă rulantă, fiind căutaţi de cei care doresc să scape de duşmani, să rezolve probleme conjugale, să devină părinţi etc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS