În sânul comunităţii ştiinţifice există vii dispute în legătură cu aşa-numitul „efect Flynn“, potrivit căruia IQ-ul mondial ar creşte cu trei puncte în fiecare deceniu, relatează scienze.fanpage.it
Dacă Leonardo Da Vinci ar putea să intre azi într-o sală de clasă de şcoală elementară, în timpul unei ore de ştiinţele naturii, ar trebui să recunoască, mai de voie, mai de nevoie că, în 2013, un copil de zece ani dispune de mai multe cunoştinţe ştiinţifice decât avea el la 50 de ani. Asta nu înseamnă însă că un copil de zece ani ar fi mai inteligent decât Leonardo. În timp ce, pe de-o parte, acumularea extraordinară de informaţii despre natură, univers, mecanică, societate ar putea crea impresia unei creşteri incredibile a cantităţii de lucruri pe care le ştim sau pe care le-am putea şti, pe de altă parte, fiinţa umană medie nu reuşeşte totuşi să ţină pasul cu aceste cunoştinţe. În acelaşi timp însă, tot mai mult avem impresia că, la urma urmei, concetăţenii noştri nu devin deloc mai inteligenţi, ba chiar dimpotrivă. Această suspciune este prezentă şi în rândul comunităţii ştiinţifice, care încearcă să înţeleagă dacă umanitatea are şanse să devină mai inteligentă sau se prosteşte o dată cu trecerea secolelor şi a mileniilor.
Mai inteligenţi decât părinţii
De la începutul secolului şi până azi, coeficientul intelectual mediu al populaţiei a crescut cu un ritm constant de trei puncte pe deceniu, adică 0,3 puncte pe an. Descoperirea i-a aparţinut cercetătorului american James R. Flynn, în anii 70, şi a fost confirmată de analizele statistice în secolele următoare. Aşa-numitul „efect Flynn“ pare a fi aşadar dovada clară a unei creşteri a capacităţilor noastre intelectuale, odată cu trecerea anilor. În medie, copiii din zilele noastre au un IQ cu zece puncte mai mare decât părinţii lor. Ceea ce i-a surprins însă pe oamenii de ştiinţă este faptul că această creştere anuală de 0,3 puncte este constantă şi nu prezintă nici accelerări, nici încetiniri, iar o regularitate atât de mare pare suspectă. Pentru a înţelege de ce, este suficient să înţelegem cum funcţionează un test de măsurare a IQ-ului. Fiecare dintre noi am dat la un moment dat un test de inteligenţă şi ştim că acesta presupune secvenţe numerice, sinonime ale unor cuvinte rare şi analogii între concepte abstracte. Ei bine, în timp ce în primele două categorii rezultatele testelor nu s-au îmbunătăţit în timp, la ultima categorie au apărut ceva modificări. Abilităţile matematice şi verbale par stabile, în timp ce capacitatea de a raţiona cu concepte abstracte s-a dezvoltat.
Mai rapizi, mai abstracţi sau mai proşti?
Analog, creşte rapiditatea noastră de a răspunde la întrebările unui test de IQ. Creierul nostru devine tot mai rapid, pentru că suntem permanent bombardaţi de stimuli care necesită răspunsuri rapide. Este suficient să ne gândim cât ne punem mintea la contribuţie când suntem în trafic şi când orice secundă de neatenţie ne poate face să intrăm în coliziune cu altă maşină. În acelaşi timp, se îmbunătăţeşte şi capacitatea noastră de multitasking, care ne permite să desfăşurăm mai multe activităţi în acelaşi timp. O persoană de 60 de ani ar avea serioase dificultăţi să se joace cu jocuri video complexe, pe care un copil de 13 ani „le stăpâneşte“ fără probleme. De altfel, jocurile video au un rol foarte important în stimularea capacităţii de abstractizare şi a vitezei de reacţie a tinerelor generaţii, atât pentru că se desfăşoară în scenarii care nu au nimic de-a face cu realitatea concretă, unde există alte reguli, cât şi pentru că necesită reacţii foarte rapide. Aşadar, jocurile video stimulează capacitatea de abstractizare, multitasking-ul şi viteza de reacţie, toate acestea influenţând IQ-ul. La fel de adevărat este că toate acestea nu reprezintă neapărat un avantaj evolutiv. O teorie recentă, emisă de cercetătorii de la Universitatea Stanford, SUA, susţine că ni se reduc treptat capacităţile intelectuale şi emoţionale, deoarece nu mai avem atât de multă nevoie de inteligenţă pentru a supravieţui.
Reducerea inteligenţei va fi suplinită de dezvoltarea tehnologiei, cred specialiştii.
„Dezvoltarea abilităţilor noastre intelectuale şi optimizarea a mii de gene asociate cu inteligenţa au avut loc, probabil, în grupuri disparate de oameni, cu comunicare mai curând nonverbală, înainte ca strămoşii noştri să fi migrat din Africa“, susţine dr. Gerald Crabtree, conducătorul studiului publicat în jurnalul Trends in Genetics. Într-un astfel de mediu, inteligenţa era esenţială pentru supravieţuire şi asupra genelor necesare dezvoltării intelectuale acţiona o enormă presiune a selecţiei naturale, fenomen care a dus inteligenţa umană spre maximul ei.
Dar, apoi, această presiune a scăzut treptat şi a început un declin lent al inteligenţei, spun autorii studiului.
Însă scăderea este foarte lentă şi, dacă ţinem seama de ritmul rapid în care au loc descoperirile şi progresul în societatea actuală, viitoarele tehnologii vor oferi soluţii la această problemă.
