17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinMaşina care merge cu aer

Maşina care merge cu aer

Dacă vă faceţi griji cu privire la preţul din ce în ce mai mare al benzinei sau motorinei şi v-aţi dorit măcar o dată să aveţi o maşină care merge cu aer, pentru a scăpa de povara financiară, visul dumneavoastră s-ar putea îndeplini curând

Reprezentanţii producătorului francez de automobile PSA Peugeot Citroën sunt încrezători că până în anul 2016 vor putea lansa pe piaţă un autoturism care funcţionează cu aer, relatează dailymail.co.uk. Inginerii de la Peugeot susţin că proiectul de automobil la care lucrează în prezent ar putea reduce cu 45 la sută „nota de plată“ lunară a unui conducător auto, costurile putând fi diminuate cu până la 80 la sută în cazul utilizării maşinii în oraş, întrucât în această situaţie autoturismul ar funcţiona cu aer în cea mai mare parte a timpului.
Sistemul prototipului dezvoltat în prezent foloseşte un motor normal cu combustie internă, dar are un sistem hidraulic special şi un sistem de transmisie adaptat, cu cilindri cu aer comprimat, care depozitează şi eliberează energie. Datorită acestor dotări, autovehiculul poate funcţiona cu benzină sau cu aer, ori cu o combinaţie din cele două.
Potrivit proiectului, alimentarea cu aer ar fi sursa unică de energie în timpul folosirii maşinii în mediu urban, activându-se în mod automat la viteze mai mici de 70 de kilometri, fiind disponibilă în 60-80% din timpul de utilizare a autoturismului în oraş. Sistemul de comprimare a aerului poate refolosi toată energia care se pierde în mod normal la încetinire şi frânare. Motorul şi o pompă specială sunt alimentate de un rezervor cu aer comprimat situat sub maşină, în paralel cu sistemul de evacuare a gazelor.
Proiectul este cu atât mai îndrăzneţ, cu cât inginerii francezi îşi propun ca, până în anul 2020, maşinile create de ei să aibă capacitatea de a străbate 188 de kilometri cu doar un litru de combustibil.

Sistem revoluţionar

Acest sistem „Hybrid Air“, pus la punct de cei de la Peugeot Citroën, este primul care combină alimentarea cu benzină cu aceea cu aer comprimat. Sistemul este deci o creaţie revoluţionară în industria autoturismelor hibrid, întrucât datorită lui acumulatorii (foarte scumpi) de care au nevoie maşinile hibrid care funcţionează cu energie electrică devin inutili. Potrivit inginerilor francezi, tehnologia „Hybrid Air“ ar putea contribui la scăderea nivelului de noxe, întrucât, prin utilizarea lui, un autoturism de dimensiunea unui Citroën C3 sau Peugeot 208 ar emite doar 69 g/km de dioxid de carbon.
Maşina care funcţionează cu aer este rezultatul muncii de doi ani a unei echipe formate din 100 de ingineri şi oameni de ştiinţă de elită, care au lucrat în condiţii top-secrete la centrul de cercetare şi dezvoltare Peugeot de la Velizy. O veste excelentă este aceea că maşinile dotate cu sistemul „Hybrid Air“ vor fi cu aproximativ 1.500 de dolari mai ieftine decât actualele modele hibrid şi, în plus, sistemul va putea fi instalat pe orice autoturism „de familie“, fără a modifica forma şi dimensiunile acestuia, din exterior un autoturism care merge cu aer urmând să arate întocmai ca unul care funcţionează cu benzină.
În plus, inginerii francezi au ţinut să precizeze că maşinile dotate cu noul sistem „Hybrid Air“ nu sunt supuse unor riscuri suplimentare în caz de accident, în comparaţie cu cele tradiţionale, însă punctul forte este că autoturismul revoluţionar este mai ieftin şi mai ecologic decât cele pe care le conducem în prezent.

Alte inovaţii

Peugeot Citroën, care a prezentat prototipul sistemului „Hybrid Air“ zilele trecute, are în vedere introducerea acestuia iniţial în componenţa modelelor mai mici, aşa cum este Peugeot 208. În plus, producătorul de automobile intenţionează ca pe viitor să implementeze sistemul şi pentru maşini mai mari, cum sunt modelele Peugeot 405 şi Citroën C5, estimând că economia de combustibil va fi şi mai mare graţie utilizării unor materiale noi, precum un tip de oţel uşor şi elemente compozite din aluminiu. Mai mult decât atât, inginerii francezi dezvoltă şi alte inovaţii, cum ar fi sistem de direcţie electric în locul celui hidraulic şi un tip nou de cauciucuri, al cărui rol este acela de a reduce frecarea. Aceste elemente vor fi introduse începând din acest an, iar primele maşini care vor fi dotate cu aceste inovaţii vor fi cele din gama Citroën C4 Picasso, produse la uzina din Vigo, Spania, şi modelul care va înlocui Peugeot 308, construit în prezent în Franţa, la Sochaux.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS