17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinAnne, în formă datorită dansului

Anne, în formă datorită dansului

Anne Hathaway se menţine în formă dansând, informează site-ul contactmusic.com. Frumoasa actriţă, renumită pentru silueta ei fină şi talia de invidiat, este adepta acestui tip de exerciţii fizice nu doar pentru că iubeşte muzica şi dansul, ci şi pentru că poate să danseze oricând şi oriunde. Antrenorul personal al vedetei, Simone de la Rue, a mărturisit că îşi încurajează „clienta“ să danseze cât de mult poate, pentru că dansul este o activitate care îmbină utilul cu plăcutul. În ultimul timp, însă, Anne Hathaway nu a apelat doar la dans pentru a slăbi, ci a adoptat „tradiţionala“ dietă a înfometării pentru rolul pe care l-a jucat în pelicula „Les Miserables“. Actriţa a trebuit să slăbească şapte kilograme în doar două săptămâni, pentru a fi credibilă în rolul prostituatei Fantine, care este obligată să îşi vândă părul şi dinţii pentru a supravieţui, astfel că a renunţat voluntar la mâncare până la atingerea obiectivului. Sacrificiile pe care Anne Hathaway le-a făcut pentru filmul „Les Miserables“ au început cu părul – ea s-a tuns foarte scurt pentru rol – şi a continuat cu o dietă drastică, în timpul căreia actriţa a slăbit în total 11 kilograme.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS