13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinEmma, cea mai periculoasă vedetă

Emma, cea mai periculoasă vedetă

Actriţa britanică Emma Watson, în vârstă de 22 de ani, a fost desemnată cea mai periculoasă vedetă din spaţiul virtual, întrucât descărcările unor conţinuturi cu ea sau despre ea sunt „o uşă deschisă“ pentru viruşii informatici, informează contactmusic.com. Reprezentanţii companiei de securitate on-line McAfee au declarat că utilizatorii care caută să descarce conţinuturi cu Emma Watson sunt de 12 ori mai predispuşi să îşi viruseze computerul. Ei sunt, de asemenea, predispuşi să îşi infecteze computerele cu viruşi construiţi pentru a fura date personale sau a primi e-mail-uri nesolicitate, informează contactmusic.com.
Aceşti viruşi pot circula prin e-mail-uri, mesaje text, dar şi pe platformele de socializare precum Facebook şi Twitter, avertizează reprezentanţii companiei McAfee. De asemenea, destul de periculoase sunt şi actriţele Jessica Biel, Eva Mendes, Selena Gomez şi Halle Berry. În 2011, cea mai periculoasă vedetă din spaţiul virtual a fost top modelul german Heidi Klum.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS