10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinIlustrată color de pe Marte

Ilustrată color de pe Marte

Robotul Curiosity trimis de Agenţia Spaţială Americană NASA pe Marte a transmis zilele trecute primele imagini color ale Planetei Roşii, relatează cotidianul Daily Mail

După ce a călătorit sute de milioane de kilometri în opt luni şi jumătate, roboţelul Curiosity nu are de gând să se odihnească şi să aştepte să se obişnuiască mai bine cu noul ambient. Dispozitivul deja şi-a început misiunea, trimiţând marţi spre Terra primele imagini captate pe Marte, imagini care înfăţişează locul unde a aterizat în craterul Gale. Fotografia istorică a peisajului marţian a fost realizată cu ajutorul dispozitivului de captare şi prelucrare de imagini MAHLI în după-amiaza primei zile după aterizarea pe Marte şi prezintă peretele şi marginea din partea de nord a craterului. Imaginea este neclară pentru că lentila aparatului de fotografiat a fost protejată, pentru a nu fi murdărită de praful ridicat în timpul coborârii robotului pe sol. De altfel, coborârea robotului Curiosity pe Marte şi primele lui mişcări pe Planeta Roşie au fost surprinse de satelitul NASA Mars Reconnaisance Orbiter, echipat cu o cameră foto de înaltă rezoluţie.
Cercetătorii de la NASA estimează că săptămâna viitoare, când Curiosity îşi va folosi braţul robotic pentru a explora planeta, vor intra în posesia primelor fotografii color clare, realizate după îndepărtarea elementului de protecţie al aparatului foto. De altfel, specialiştii de la NASA vor calibra în următoarele zile camera foto, pentru a fi siguri că imaginile vor fi şi mai clare.

Detalii tehnice

Fotografia transmisă nu are cea mai bună încadrare, întrucât a fost realizată înainte ca robotul Curiosity să se „desfăşoare“ pe Marte, adică înainte ca echipamentul să fie aşezat în poziţia perfectă. Curiosity a ajuns pe Planeta Roşie împachetat – adică braţul robotic, turela şi camera foto erau pliate pe lângă corpul central al robotului -, poziţie în care dispozitivul MAHLI prezintă o înclinaţie de 30 de grade faţă de puntea principală. Imaginea făcută publică de NASA a fost rotită pentru ca înclinaţia să fie corectată, astfel încât orientarea să fie cea exactă – cerul sus şi solul jos. Principalul obiectiv al dispozitivului MAHLI cu care a fost dotat robotul Curiosity este acela de a obţine imagini de înaltă rezoluţie ale mediului marţian şi în principal prim-planuri ale rocilor şi solului craterului Gale. Misiunea nu poate fi greu de îndeplinit, dacă ţinem cont de faptul că, teoretic, Curiosity poate fotografia obiecte aflate la o distanţă de la 2,1 centimetri până la infinit, faţă de obiectivul camerelor sale.

În aşteptarea misiunii

Imediat după primirea fotografiilor, echipa de lucru de la NASA a început pregătirile pentru următoarea fază a misiunii. Mike Watkins, unul dintre responsabilii proiectului Curiosity, a explicat că prima etapă a misiunii a fost încheiată cu succes, însă următoarea abia începe. Roboţelul nuclear urmează să facă săpături pe suprafaţa Planetei Roşii pentru a analiza elementele pe care le găseşte, dar şi pentru a „vâna“ eventuale forme de viaţă. Mai exact, Curiosity va căuta elemente chimice fără de care viaţa nu poate exista, în special carbonul. Activitatea propriu-zisă nu va începe decât peste câteva săptămâni, pentru că este necesară verificarea funcţionării tuturor sistemelor care alcătuiesc robotul în valoare de 2,5 miliarde de dolari. Până atunci, însă, Curiosity va face doar fotografii şi va surprinde imagini panoramice ale Planetei Roşii, pe care le va transmite cu conştiinciozitate către NASA.

Despre Curiosity

Curiosity este cel mai solid echipament pe care NASA l-a trimis cu succes pe Marte, greutatea acestuia fiind de 900 de kilograme. Vehiculul a fost lansat pe 26 noiembrie 2011, de la Cape Cavernal, şi a aterizat pe Planeta Roşie pe 6 august 2012, misiunea sa aici urmând să dureze 23 de luni. Succesul misiunii le-a dat speranţe specialiştilor de la NASA că există posibilitatea de a descărca pe Marte echipamentele de care astronauţii ar putea avea nevoie în timpul unei viitoare (eventuale) vizite a omului pe Planeta Roşie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS