Am văzut cu toţii gesturile făcute de sportivi în momentul în care câştigă sau pierd o competiţie. Rezultatele unui studiu citat de site-ul sciencedaily.com susţin faptul că întinderea braţelor în aer, strângerea pumnilor şi grimasele faciale afişate în urma unei victorii simbolizează triumful şi sunt caracteristice mai multor culturi din întreaga lume.
Această nouă ipoteză, care urmează să fie exprimată oficial în publicaţia „Evolution and Human Behaviour“ (Evoluţia şi comportamentul uman), contrazice studiile anterioare, care sugerau faptul că aceste gesturi sunt de fapt semne ale mândriei, chiar ale îngâmfării. „Am constatat că gesturile care marchează triumful sunt diferite de cele care afişează mândria. Triumful beneficiază de propriile expresii şi gesturi, care sunt reacţii imediate, automate şi universale, prezente în mai multe culturi“, a explicat David Matsumoto, profesor de psihologie la Universitatea de Stat San Francisco.
Această descoperire a specialistului american survine după studiul pe care l-a realizat în 2008 asupra comportamentului sportivilor olimpici, studiu în urma căruia a concluzionat că expresiile de mândrie şi cele de ruşine sau jenă sunt universale, „înscrise“ în codul genetic al oamenilor. Pentru experimentul din acest an, Matsumoto şi-a propus să afle dacă nu cumva unele dintre gesturile pe care le-a catalogat în 2008 drept simboluri ale mândriei indică o altă emoţie, cu totul distinctă, şi anume triumful.
Viziunea a două culturi diferite
Participanţii la studiul organizat de David Matsumoto au vizualizat fotografii ale unor practicanţi de judo proveniţi din 17 ţări, toţi câştigători ai unor meciuri „de medalie“ din timpul Jocurilor Olimpice din 2004. De menţionat este faptul că eşantionul de participanţi a inclus persoane provenite din două culturi extrem de diferite: Statele Unite şi Coreea de Sud. Alegerea a fost făcută întrucât studii recente arătaseră că civilizaţia sud-coreeană este mult mai ierarhică decât cea americană, preţuieşte realizările comune mai mult decât pe cele individuale şi include reguli sociale care resping exprimarea emoţiilor. Participanţii la experiment au fost rugaţi să catalogheze trăirea pe care o percep în urma vizualizării imaginilor prin bifarea acesteia într-o listă destul de cuprinzătoare.
Observatorii au ales fără excepţie aceleaşi expresii faciale şi gesturi ca simboluri ale triumfului, separând clar această trăire de sentimentul de mândrie. În fotografiile catalogate drept semne ale triumfului, sportivii aveau mâinile ridicate în plan vertical, cu pumnii strânşi, iar pe feţe fie erau afişate anumite grimase specifice (care în general trădează răsplătirea unui efort), fie gurile erau „ocupate“ cu strigăte ale victoriei. Pe de altă parte, sportivii despre care observatorii au spus că denotă mândrie aveau braţele desfăcute în plan orizontal, cu palmele deschise, capul dat uşor pe spate, iar pe faţă se putea citi o urmă de zâmbet. „Diferenţa dintre triumf şi mândrie se vede cel mai bine pe faţă. Când o persoană se simte triumfătoare după o competiţie, chipul acesteia are expresii de agresivitate; când însă simte mândrie după o victorie, aceeaşi persoană va zâmbi“, a explicat Matsumoto.
Triumf înainte de mândrie
Acesta este de părere că triumful reprezintă o declaraţie a succesului, în timp ce mândria este dată de sentimentul de automulţumire, fapt ce necesită o anumită perioadă de procesare. De aceea, spune cercetătorul american, după o victorie întâi apare expresia triumfului şi abia apoi cea a mândriei. Analiza fotografiilor folosite în timpul studiului a indicat că gesturile care arată triumful s-au produs, în medie, la patru secunde după „fluierul final“, în timp ce expresia mândriei a apărut, în medie, după 16 secunde de la acelaşi moment.
Triumful, „subspecie“ a mândriei
Nu există foarte multe studii care să analizeze triumful ca pe o emoţie. Există psihologi care consideră că triumful este o „subspecie“ a mândriei, însă cercetările lui David Matsumoto sugerează că triumful este, de fapt, un sentiment de sine stătător, cu alte manifestări şi timpi de declanşare decât mândria.
