10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSore a filmat la Londra pentru noul său clip

Sore a filmat la Londra pentru noul său clip

După ce „a făcut diferenţa“ şi a intrat în playlist-urile tuturor posturilor de radio mainstream de la noi cu single-ul „Different“, Sore a filmat şi un videoclip, în regia lui Iulian Moga. Cu o imagine foarte fresh, un mesaj puternic şi foarte multă culoare, videoclipul piesei „Different“ a fost filmat în Londra, pe parcursul unui weekend întreg. „Prin piesa mea, le transmit celor care mă ascultă că n-au de ce să se ascundă în spatele stereotipurilor, pot fi ei înşişi fără teamă, pentru că, dacă toţi ne-am simţi bine în pielea noastră şi nu ni s-ar spune cum să ne purtăm, ce să facem, poate că s-ar mai renunţa la invidii şi răutăţi. Piesa se centrează în jurul unei poveşti de dragoste, fata care îi spune băiatului că e independentă, că nu poate fi scoasă de pe drumul ei, aşa cum sunt şi eu. Şi că, dacă băiatul o acceptă în viaţa lui, trebuie să o accepte aşa cum e, pentru că ea nu va juca un rol doar ca să îi fie pe plac. Cred că povestea asta am trăit-o toţi la un moment dat“, a declarat Sore. Piesa „Different“ a fost compusă de HaHaHa Production, împreună cu Sore, în felul acesta artista devenind cowriter. În plus, noul single a beneficiat şi de participarea lui Alex Velea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS