21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinTrei feţe ale geloziei

Trei feţe ale geloziei

Monstrul geloziei nu îşi face simţită prezenţa doar în relaţiile de iubire, ci şi în legăturile pe care oamenii şi le creează în societate

Gelozia care ne macină poate fi definită ca un resentiment sau o ranchiună nejustificată faţă de statutul, succesul sau comportamentul unei alte persoane. Monstrul geloziei ameninţă în general relaţiile de dragoste şi multe cupluri au de suferit din cauza acestui sentiment, însă nu rare sunt ocaziile în care gelozia apare şi în alt context. Poate că nu ştiaţi, însă invidia, soră cu gelozia, poate face la fel de mult rău într-o prietenie sau într-o legătură de natură profesională. Psihologii care colaborează cu site-ul galtime.com spun că, în linii mari, gelozia are trei feţe şi fiecare dintre acestea are puterea de a distruge legături.
Prima manifestare a geloziei are de-a face cu aspectul „resentiment“ din definiţia de mai sus. Resentimentele sunt reacţii determinate de furie, iar furia, la rândul ei, este o expresie a fricii. Dacă ar fi să ne luăm după teoriile privind echilibrul energetic şi karma, se poate spune că oamenii au de ales, în fiecare secundă a vieţii lor, între frică şi dragoste. Atunci când alegem să urmăm vibraţiile pozitive (precum fericirea, liniştea şi recunoştinţa) ne apropiem de energia iubirii, fapt ce se reflectă apoi în viaţă, care se îmbunătăţeşte simţitor. În schimb, cu cât ne apropiem mai mult de teamă, cu atât mai mult atragem karma negativă, care se transformă în experienţe nedorite.
În relaţiile de iubire, gelozia apare din cauza fricii că persoana de lângă noi ar putea fi atrasă şi „furată“ de altcineva. Premisa de la care porneşte gelozia este însă falsă, pentru că nimeni nu este stăpânul nimănui, ceea ce înseamnă că nimeni nu poate fi îndepărtat fără a consimţi la această acţiune. Cea mai mare greşeală pe care o persoană o poate face este să cedeze tentaţiei geloziei, pentru că astfel ajunge să creadă şi să se convingă pe sine că partenerul nu este de încredere. Problema este că, potrivit principiului karmei, un lucru rău va atrage un alt lucru rău. Altfel spus, „cultivarea“ geloziei într-o relaţie va duce în cele din urmă la evenimentul nedorit – sfârşitul relaţiei.

Gelozie dincolo de iubire

Monstrul invidiei poate fi trezit şi de o nemulţumire permanentă în legătură cu lucrurile care ni se întâmplă, caz în care gelozia se manifestă în situaţii care nu au legătură cu planul amoros. Oamenii care au astfel de sentimente – invidie faţă de realizările unui coleg de serviciu sau ranchiună legată de reuşitele unui prieten – au impresia că, dacă cei din jur au succes, atunci ei nu vor mai putea beneficia de premisele care i-ar putea ajuta să obţină şi ei, la rândul lor, ceea ce îşi doresc. Adevărul este, însă, că succesul unei persoane nu limitează reuşita celorlalţi – lumea este suficient de mare pentru noi toţi.
Încercaţi să vă revizuiţi comportamentul. Interpretaţi reuşita celorlalţi ca pe o dovadă că se pot întâmpla şi lucruri bune şi că viaţa nu se derulează în alb şi negru. Alungaţi invidia şi înlocuiţi-o cu bucurie sinceră pentru succesul celor din jur. La fel cum lucrurile rele atrag lucruri negative, o atitudine pozitivă şi optimistă va aduce cu sine lucruri bune.

Invidia, generată de atitudinea faţă de sine

Cel de-al treilea chip al geloziei se arată atunci când nivelul respectului faţă de sine scade dramatic. Invidia faţă de o altă persoană apare în momentul în care presupuneţi că respectivul om vă este superior. În relaţia de cuplu, de exemplu, atunci când începeţi să vă invidiaţi partenerul pentru felul în care se comportă presupuneţi imediat că acesta nu mai este mulţumit de dumneavoastră şi nu vă mai doreşte. Indiferent de situaţie, gelozia apare pentru că vă desconsideraţi – o atitudine cât se poate de greşită. De ce? Pentru că fiecare om este unic şi are propriile sentimente, gânduri şi experienţe, care nu trebuie comparate cu ale celor din jur.
Ca orice om, probabil aţi căzut măcar o dată pradă sentimentului de gelozie – indiferent de forma pe care a luat-o. Poate că, analizând mai în profunzime situaţiile de viaţă, nu ar fi rău să luaţi taurul de coarne şi să scăpaţi de acest sentiment negativ, pentru a vă bucura de viaţă din ce în ce mai mult în fiecare zi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS