12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
Daţi dovadă de suficientă energie fizică pentru a duce totul la bun sfârşit. Dacă veţi avea ceva mai multă răbdare, nu aveţi cum să daţi greş. Partenerul de suflet ar putea avea unele nemulţumiri şi va avea nevoie de sprijinul dumneavoastră necondiţionat. Din punct de vedere sentimental, vă veţi simţi mai bine decât până acum, căci veţi reuşi să faceţi o cucerire care vă va entuziasma.

Taur
Nu reuşiţi să depăşiţi starea de agitaţie care vă caracterizează în ultimul timp. Sunteţi chiar ceva mai pesimist şi n-ar strica să faceţi ceva care să vă relaxeze şi să vă ajute să vedeţi viaţa în culori mai deschise. La slujbă, evenimentele nu par să vă avantajeze, căci vă veţi confrunta cu tot felul de obstacole. Nici colegii nu se vor arăta prea dornici să vă ajute. Încercaţi să vă detaşaţi puţin de prezent şi să priviţi în perspectivă.

Gemeni
La serviciu, vor fi multe de făcut şi va trebui să faceţi eforturi deosebite pentru a realiza tot ce v-ați propus. Colegii nu se vor arăta prea cooperanți şi va trebui să vă descurcaţi singur. Din fericire, va începe o perioadă în care veţi fi susţinut de superiorii ierarhici. Răbdarea şi autodisciplina vă pot ajuta să finalizaţi tot ceea ce v-aţi propus. Chiar dacă va trebui să vă sacrificaţi o parte din timpul liber, merită din plin să faceţi acest efort.
 
Rac
La slujbă veţi avea unele controverse cu superiorii ierarhici şi ar fi bine să nu insistaţi să vă impuneţi punctele de vedere. Oricum, iniţiativele dumneavoastră vor fi apreciate de şefi, atâta doar că nu sunt dispuşi să vă dea mână liberă. Dacă aţi reuşit să vă luaţi câteva zile libere, cel mai bine ar fi să plecaţi de acasă şi în felul acesta veţi reuşi să vă relaxaţi.   

Leu
Popularitatea dumneavoastră este la limita superioară, aşa că puteţi miza pe sprijinul celor din jur. Nu vor lipsi ocaziile de a vă lărgi cercul de prieteni. Traversaţi o perioadă în care ceea ce demaraţi, chiar dacă nu pare foarte important, vă va urmări mult în viitor. Un prieten sau chiar una din rudele apropiate v-ar putea aduce la cunoştinţă o mică realizare. Astăzi este posibil să vă alăturaţi unor persoane care au aceleaşi preocupări ca şi dumneavoastră.

Fecioară
Fiţi prudent în a vă implica în activităţi de colaborare. Partenerul de viaţă ar putea avea unele neplăceri; încercaţi să-i fiţi alături. Chiar dacă nu va avea probleme deosebite, are nevoie mai mult ca oricând să ştie că poate miza pe sprijinul dumneavoastră. Iniţiativele pe care le aveţi în vedere se vor dovedi rentabile, cu condiţia să nu vă lăsaţi pradă primului impuls.   

Balanţă
Va trebui să acordaţi ceva mai multă atenţie situaţiei materiale şi, mai ales, investiţiilor pe termen lung pe care intenţionaţi să le faceţi. La serviciu va fi în fiecare secundă câte ceva de făcut. Ar trebui să vă faceţi o listă de priorităţi, altfel vă veţi risipi în activităţi minore, care nu vă vor aduce nici o satisfacţie. O călătorie v-ar putea ajuta să vă îmbunătăţiţi situaţia materială. În plan profesional nu sunteţi prea motivat şi s-ar putea să vă pierdeţi interesul pentru obiectivele stabilite.

Scorpion
Vă concentraţi destul de greu, aşa că tot ceea ce veţi avea de făcut vă va lua mai mult timp ca de obicei. Pe cât posibil, evitaţi să daţi curs impulsivităţii de moment, deoarece aţi putea avea neplăceri în ceea ce priveşte comunicarea cu cei din jur. Energia fizică nu vă lipseşte, dar vă este greu să v-o canalizaţi spre un scop concret.   

Săgetător
În plan sentimental n-ar strica să faceţi unele reevaluări. Dacă veţi reuşi să vă autodepăşiţi, să lăsaţi să triumfe înţelepciunea, realizările pe care le aşteptaţi nu vor întârzia să apară. La slujbă reuşiţi să fiţi eficient, iar implicarea în activităţi financiare va avea rezultate mulţumitoare. Relaţia cu colegii de serviciu va fi ceva mai agitată şi nu este cazul să vă implicaţi în discuţii în contradictoriu. Încercaţi să nu vă lăsaţi condus de nepăsare.
 
Capricorn
În relaţia cu partenerul veţi avea o zi tensionată, în care vă veţi enerva pentru că nu veţi reuşi să ajungeţi la un acord asupra unor chestiuni de interes comun. Ofertele de distracţii se pare că nu vor lipsi şi vor veni mai ales din partea prietenilor. Activităţile intelectuale vă vor avantaja, aşa încât dacă veţi avea de dat un examen sau de luat o decizie, nu trebuie să aveţi nici o emoţie.       

Vărsător
Pe cât posibil ar fi de dorit să nu vă implicaţi în activităţi la limita legalităţii, căci există un mare risc de a avea probleme cu autorităţile. De asemenea, fiţi prudent, căci cineva încearcă să ţeasă o mulţime de intrigi. Din punct de vedere sentimental, situaţia va fi fluctuantă. Veţi fi cam irascibil, ceea ce v-ar putea pune în situaţia de a avea unele discuţii cu partenerul de viaţă.

Peşti
Starea psihică nu este nici pe departe dintre cele mai fericite, dar, dacă v-aţi implica în activităţi practice, v-aţi simţi ceva mai bine. În plan profesional, veţi avea parte de o perioadă extrem de agitată, în care lucrurile nu vor ieşi decât cu mare greutate. Nu trebuie să vă grăbiţi şi, mai ales, nu trebuie să încercaţi vreo afacere de dimensiuni mai mari, căci în scurt timp lucrurile vor reveni la normal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS