21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinMentoplastia, noua tendinţă în chirurgia plastică

Mentoplastia, noua tendinţă în chirurgia plastică

Cea mai nouă tendinţă în domeniul intervenţiilor chirurgicale de înfrumuseţare este mentoplastia, respectiv operaţia de remodelare a bărbiei, relatează Daily Mail. Potrivit unor statistici realizate de Societatea Chirurgilor Plasticieni din Statele Unite, numărul intervenţiilor de modificare a bărbiei, în special prin implanturi, a cunoscut în ultimul timp o creştere semnificativă, întrecând în 2011 numărul operaţiilor de mărire a sânilor, al tratamentelor cu Botox şi al liposucţiilor. Experţii sugerează că această tendinţă a apărut din cauza faptului că, în prezent, în mediul profesional se practică din ce în ce mai des lucrul prin intermediul videoconferinţelor, astfel că persoanele implicate în acest proces pun mai mult accent pe aspectul feţei.
Potrivit statisticii menţionate, în 2011, în Statele Unite au fost efectuate cu succes peste 20.000 de proceduri de remodelare a bărbiei, cei mai mulţi dintre pacienţi fiind persoane cu vârste de peste 40 de ani, în special femei, dar o creştere semnificativă s-a înregistrat şi în cazul pacienţilor cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani.
Cele mai populare intervenţii chirurgicale de remodelare a bărbiei sunt mentoplastia şi chirurgia maxilofacială corectoare. Mentoplastia are două direcţii – reducere şi augmentare. În primul caz, atunci când bărbia este prea proeminentă sau prea lungă, intervenţia chirurgicală presupune reducerea suportului osos. Intervenţia se face fie sub anestezie generală, fie sub anestezie locală, şi durează o oră, iar durerile sunt minime sau absente, potrivit chirurgilor. În cel de-al doilea caz, dacă bărbia este prea mică, între os şi muşchi se introduce un implant din silicon, care remodelează bărbia în aşa fel încât faţa să capete o nouă simetrie. Intervenţia durează mai puţin de o oră, se poate face sub anestezie locală sau generală, iar vindecarea este rapidă şi de obicei fără durere.
Cea de-a doua intervenţie, respectiv chirurgia maxilofacială, presupune modificarea poziţiei mandibulei în funcţie de necesităţile pacienţilor.
În general nu este nevoie ca persoanele supuse unor astfel de intervenţii chirurgicale să rămână internate în spital, iar timpul de recuperare nu depăşeşte două săptămâni, perioadă în care pacienţii au doar dureri uşoare şi umflături superficiale. Preţul unei intervenţii chirurgicale de remodelare a bărbiei începe de la 1.000 de euro şi poate ajunge şi la 3.000 de euro.
Oana Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS