11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinOul, noul superaliment

Oul, noul superaliment

În pragul Sărbătorilor Pascale, vă propunem o scurtă şi cuprinzătoare analiză a beneficiilor pe care ouăle le aduc sănătăţii

Sunt pline de vitamine şi minerale şi, mai nou, s-a descoperit că ar avea şi proprietăţi antiinflamatoare. Vorbim despre ouă, care ar putea fără probleme să ocupe un loc fruntaş pe lista alimentelor-minune. Mai mult decât de obicei, în această perioadă, ouăle sunt la mare cinste, fiind alimentul care nu va lipsi de pe masa nimănui în ziua de Paşte. Poate că de obicei evităm să consumăm prea multe ouă, având în minte ideea că aceste alimente au un conţinut ridicat de colesterol şi sunt asociate cu riscul infectării cu bacteria salmonella. Dar cu toţii vom mânca măcar un ou în zi de sărbătoare, fără să ne mai gândim că ne-am pune în pericol silueta sau sănătatea.
Din cauza temerilor legate de consumul de ouă, acestea aproape că sunt considerate „bombe“ de risc maxim pentru sănătate, însă se pare că nu este chiar aşa. Este adevărat că ouăle sunt bogate în colesterol, problemă care este asociată riscului apariţiei bolilor cardiace. Numai că oamenii de ştiinţă din cadrul Departamentului de Sănătate Publică din Montana (SUA) au studiat efectul acestor alimente asupra inimii şi au constatat că acestea sunt de fapt benefice datorită cantităţii de vitamina B pe care o conţin. Cât despre pericolul legat de salmonella, acesta a scăzut considerabil odată cu implementarea unui sistem internaţional al calităţii în domeniul securităţii alimentare, care impune marcarea ouălor provenite de la găini vaccinate împotriva bacteriei Salmonella enteritidis şi creşterea păsărilor în condiţii propice. Prin urmare, consumul de ouă este mai degrabă recomandat, atât timp cât este moderat.

Superaliment

În ceea ce priveşte valoarea nutritivă a ouălor, concepţiile din prezent au suferit o reformare semnificativă, comparativ cu ceea ce se credea în urmă cu doar câţiva ani. Dacă până nu demult erau considerate de nutriţionişti alimente din categoria „de evitat“, acum ouăle sunt chiar recomandate. Specialiştii descriu oul drept un superaliment, acesta fiind chiar pus pe aceeaşi treaptă cu broccoli, afinele şi nucile de Brazilia, care sunt considerate extrem de sănătoase. Poate este o exagerare, însă acest lucru nu înseamnă că ouăle nu sunt pline de elemente nutritive. De exemplu, un ou de 55 de grame conţine 12 grame de proteine (dintre care unele, existente atât în albuş, cât şi în gălbenuş, au proprietăţi antibiotice), 9,5 grame de lipide şi 0,6 grame de carbohidraţi, valoarea sa energetică fiind de aproximativ 140 de calorii. De asemenea, alimentele sunt bogate în vitamine şi minerale, în special seleniu, fier, vitamina B şi acid folic, dar şi niacină, riboflavină, magneziu, potasiu, zinc, sodiu şi sulf (majoritatea în albuş) şi fosfor, magneziu, fier, cupru, iod şi calciu (în gălbenuş).
Ouăle pot proteja chiar şi sănătatea ochilor, datorită faptului că au un conţinut generos de luteină, un antioxidant care poate împiedica apariţia cataractei. În acelaşi timp, dacă fac parte dintr-o alimentaţie săracă în carbohidraţi, ouăle se pot dovedi cele mai bune şi eficiente tratamente antiinflamatorii.

Restricţii în alimentaţie

Din teamă că nivelul foarte ridicat de colesterol din gălbenuşul de ou ar putea creşte în mod alarmant nivelul aşa-numitului „colesterol rău“ din sânge, s-au inventat tot felul de strategii de gătire a ouălor în aşa fel încât sănătatea să nu aibă de suferit – cea mai populară metodă fiind prepararea omletelor doar din albuşuri. Totuşi, studii recente au arătat că nu era cazul de asemenea „invenţii“. Potrivit cercetărilor, consumul moderat de ouă, chiar şi doar de gălbenuşuri, nu creşte deloc nivelul colesterolului. Pe de altă parte, nu se recomandă consumul de ouă, în special de gălbenuş, în cazul persoanelor aflate în convalescenţă după un atac cerebral sau un infarct. Dacă moştenirea genetică arată că sunteţi predispus la boli cardiace sau diabet, nu este indicat să vă îndopaţi cu ouă, nici măcar de Paşte – evitarea exceselor este cheia succesului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS