16.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinLuna, între mister şi legendă

Luna, între mister şi legendă

Lunii i-au fost atribuite, încă din cele mai vechi timpuri, cele mai diverse efecte asupra comportamentului oamenilor, indiferent că este vorba de instabilitate emoţională, romantism, nesiguranţă sau chiar licantropie sau vampirism. 

Astrul selenar a fost dintotdeauna o sursă de inspiraţie, indiferent dacă era vorba de poezii romantice sau de legende care de care mai ciudate. Nu este de mirare că multe tradiţii şi şcoli spirituale au folosit nopţile cu lună plină pentru cele mai diverse practici şi ritualuri. Ca să nu mai vorbim de faptul că, ori de câte ori nu reuşim să ne explicăm un fenomen, îl atribuim „capriciilor“ lunii. În aceste condiţii, nu este de mirare că au apărut fel de fel de legende şi de superstiţii. O veche legendă indiană spune povestea lunii pline. Într-o noapte călduroasă de iulie, cu foarte mulţi ani în urmă, un lup, aflat pe vârful unui munte, urla cât îl ţineau puterile. Pe cer, strălucea o lună subtilă şi suavă, care din când în când se juca şi se ascundea în spatele norilor sau pur şi simplu se strecura printre aceştia. Urletele lupului erau lungi, repetate, aproape disperate. În scurt timp, ele au ajuns până la argintia regină a nopţii, care, destul de supărată de acest vaiet continuu, l-a întrebat: „Ce ai de urli aşa de rău? De ce nu te opreşti măcar un pic?“. „Mi-am pierdut unul dintre copii, cel mai mic pui al lupoaicei mele. Sunt disperat, ajută-mă!“. Atunci, luna a început să se umfle încet, încet până a devenit o sferă mare şi luminoasă. „Uită-te acum dacă îți poţi găsi puiul“, i-a spus Luna părintelui disperat. Puiul a fost în cele din urmă găsit, tremurând de frică şi de frig, pe marginea unei prăpăstii. După ce şi-a regăsit odrasla, lupul i-a mulţumit de mii de ori lunii şi a dispărut în pădure. Pentru a răsplăti bunătatea lunii, zânele pădurii i-au făcut acesteia un frumos cadou: la fiecare 30 de zile, poate redeveni rotundă, mare şi luminoasă şi poate fi admirată în toată splendoarea sa. Iar lupii ştiu bine acest lucru.

Mituri şi superstiţii

Iar miturile şi superstiţiile nu se termină aici. De exemplu, se spune că în nopţile cu lună plină rănile sângerează mai puţin, sălile de naşteri sunt mai aglomerate, ierburile medicinale sunt mai eficiente şi, mai mult decât atât, se pare că ar creşte autostima şi ne considerăm mai arătoşi.
De asemenea, se spune că atunci când este lună plină devenim toţi mai răutăcioşi şi mai agresivi. Ciudat este că acest fapt este confirmat chiar de către oamenii legii. În Statele Unite, mai mulţi poliţişti intervievaţi de BBC au declarat că în nopţile cu lună plină creşte numărul persoanelor cu comportament ciudat şi a nevrozelor. De asemenea, în 2007, Andy Parr, un agent de poliţie din Sussex, Marea Britanie, a cerut întăriri pentru echipele care patrulează pe străzi în nopţile cu lună plină, când, spune el, creşte numărul agresiunilor şi al crimelor.
„Din experienţa mea de aproape 20 de ani în poliţie pot să vă spun că în nopţile cu lună plină ne confruntăm cu oameni cu un comportament care de care mai ciudat, toţi fiind nervoşi şi irascibili“. Poliţiştii nu sunt singurii care împărtăşesc acest punct de vedere. În urmă cu 30 de ani, la aceeaşi concluzie a ajuns şi psihologul american Arnold Lieber, după ce a analizat peste 11.000 de agresiuni înregistrate în Florida pe parcursul a cinci ani. Cele mai multe dintre acestea au fost comise, din câte se pare, în nopţile cu lună plină.  Însă, toate aceste studii sunt considerate de comunitatea ştiinţifică, de cele mai multe ori, ca fiind incoerente şi nefondate. În urma unor noi studii, mult mai amănunţite decât primele, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că nu există  nici o legătură între cazurile de agresiune şi luna plină.

Vinovatul fără vină

Alt studiu, realizat de această dată de cercetătorii germani şi dat publicităţii de Sunday Times, a lansat teoria conform căreia în nopţile cu lună plină avem tendinţa să consumăm mai mult alcool. Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au analizat peste 16.000 de amenzi date de poliţişti şoferilor prinşi în stare de ebrietate. Însă, imediat după publicarea studiului, au apărut şi zeci de dezminţiri din partea specialiştilor în domeniu, care afirmă că numărul cazurilor de beţie creşte mai degrabă în weekend şi în perioada sărbătorilor.
De asemenea, luna plină este vinovată pentru greţuri, dureri de cap, într-un cuvânt pentru stările generale de disconfort. Mai exact, de vină ar fi mareele, acele oscilaţii periodice ale nivelului mării sau oceanului, consecinţă a forţei de atracţie combinate a lunii şi soarelui. Unii sunt în stare să bage mâna în foc că această forţă de atracţie este capabilă nu doar să pună în mişcare apa din oceane, ci şi pe cea din corpul uman. Aceste afirmaţii îi fac să zâmbească pe cei mai mulţi dintre medici. Şi asta, în primul rând, pentru că forţa pe care luna o exercită asupra corpului nostru este foarte slabă. În plus, lichidul din organism este „încorporat“ în ţesuturi, astfel că nu este la fel de liber „să migreze“ ca apa din ocean.

Lună ucigaşă
De-a lungul timpului s-a împământenit ideea că fazele lunare ar sta la baza unor gesturi dramatice. Este cazul medicilor de la Patna Medical College Hospital, din India, care, după ce au analizat peste 800 de cazuri de autootrăvire, în perioada 1976-1979, au ajuns la concluzia că majoritatea lor s-au produs în nopţile cu lună plină.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS