6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinMotivele actului sexual influenţează plăcerea

Motivele actului sexual influenţează plăcerea

Satisfacţia sexuală este măsurată de obicei în numărul de orgasme şi timpul petrecut sub cearşaf. Însă, potrivit unui nou studiu, cercetătorii de la Universitatea din Texas au descoperit că motivele pentru care o persoană face dragoste pot influenţa satisfacţia pe care aceasta o va avea în urma actului sexual.
Studiul, care a apărut în publicaţia Archives of Sexual Behavior, dezvăluie faptul că atât  femeile, cât şi bărbaţii sunt mai satisfăcuţi atunci când au relaţii sexuale care implică sentimente de iubire sau angajament, în timp ce aceia care au un interes nu se bucură la fel de mult în pat. Sexul practicat pentru a obţine bunuri materiale sau pentru a avansa în carieră a fost asociat experienţelor mai puţin satisfăcătoare.
Majoritatea cercetărilor privind funcţia sexuală şi satisfacţia s-au concentrat pe excitaţie şi orgasm, explică Kyle Stephenson, doctorand la Universitatea din Texas. Cu toate acestea, oamenii au relaţii sexuale din diverse motive, nu doar pentru a obţine plăcerea fizică. „Am vrut să aflăm care sunt motivele asociate satisfacţiei oamenilor în viaţa sexuală“, a spus Stephenson.

Sex în context

Autorii studiului au cerut unui număr de 544 de studenţi, femei şi bărbaţi, majoritatea heterosexuali, să răspundă la întrebări legate de motivaţiile şi satisfacţiile lor sexuale.
Bărbaţii care aveau relaţii sexuale pentru a-şi creşte stima de sine erau mai puţin satisfăcuţi, la fel ca aceia care făceau dragoste pentru a obţine bunuri materiale, favoruri sau alte resurse.
În ceea ce priveşte femeile, cercetătorii au observat că acestea au făcut o gamă mai largă de asocieri. Legătura dintre dragoste/angajament şi satisfacţia sexuală era mai puţin puternică pentru femei decât pentru bărbaţi. Cu toate acestea, femeile care aveau relaţii sexuale pentru a le transmite ceva partenerilor, cum ar fi recunoştinţă sau părere de rău, erau mai satisfăcute. La fel ca în cazul bărbaţilor, femeile care făceau sex pentru a obţine beneficii sau pentru a-şi creşte nivelul de apreciere proprie erau mai puţin satisfăcute.
Cercetătorii nu au reuşit să descopere de ce numărul factorilor care influenţează satisfacţia sexuală la femei este mai mare decât la bărbaţi.
Următorul pas este cercetarea rolului pe care aceste motive îl au în stabilirea nivelului de stres provocat de disfuncţiile sexuale. Cineva care face sex din dragoste ar putea fi mai puţin îngrijorat de lipsa orgasmului regulat decât o persoană care face sex pentru a obţine plăcerea fizică. Cercetătorii speră, de asemenea, să aplice acest studiu la întreaga populaţie, depăşind sfera studenţilor.
„Sexul este legat de numeroase variabile asociate individului. Ca să ajungem să înţelegem  modurile de gândire când vine vorba de sex, este important să înţelegem mai întâi aceste relaţii complexe“, a mai spus Stephenson.
Diana Toaxen

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS