12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Intrăm la apă…

Încălzirea globală are nenumărate consecinţe, iar printre acestea s-ar putea afla şi faptul că ne face un pic mai mici, informează focus.it. Cel puţin aceasta este concluzia unui studiu dat recent publicităţii în revista Science şi care a fost realizat de cercetătorii de la opt institute diferite, coordonaţi de Universităţile din Florida şi Nebraska.
În opinia cercetătorilor, ar exista o legătură între temperaturile ambientale şi dimensiunile mamiferelor, dovadă stând evoluţia primilor cai apăruţi pe Terra în urmă cu 56 de milioane de ani. Prezenţa unor exemplare din rasa Sifrhippus, primii strămoşi ai cailor, este demonstrată de fosile provenite din America de Nord, datând din perioada maximului termic din Paleocen-Eocen, un eveniment climateric care a durat 175.000 de ani şi în cursul căruia creşterea cantităţii de anhidridă carbonică şi atmosferă din ocean a cauzat o creştere a temperaturilor globale cu câteva grade. Analizând fosilele de Sifrhippus, cercetătorii au constatat că animalele şi-au modificat de mai multe ori dimensiunile în raport cu temperatura: când temperaturile creşteau, animalele se micşorau. În mod deosebit, specialiştii au constatat că Sifrhippus, odată cu creşterea temperaturilor, şi-au modificat cu 30% dimensiunile, în interval de 130 de ani, ajungând de la 5,50 kg la 3,8 kg. În următorii 45.000 de ani au început din nou să crească, ajungând la 6,8 kilograme. „Am observat că o treime dintre mamifere sunt mai mici, însă schimbările climaterice între Paleocen şi Eocen au fost mult mai lente decât în zilele noastre, aşadar mamiferele au avut mai mult timp să se adapteze la temperaturi. Nu este clar dacă vom vedea acelaşi lucru în viitor, dar este foarte posibil“, au explicat cercetătorii. Aceștia au luat în considerare şi alţi factori legaţi de schimbările climaterice, capabile să influenţeze asupra dimensiunilor animalelor, precum ariditatea solului, creşterea nivelului de CO2, abundenţa de hrană sau necesitatea de a-şi conserva căldura internă, însă, cel puţin în cazul Sifrhippus, principalul responsabil pentru schimbarea dimensiunilor par să fi fost oscilaţiile de temperatură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS