11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinTehnologie în slujba sănătăţii

Tehnologie în slujba sănătăţii

Ministerul Sănătăţii din Marea Britanie vrea să exploateze la maximum beneficiile tehnologiei, intenţionând să implementeze un sistem de medicină preventivă bazat pe aplicaţiile de pe telefoanele mobile, relatează cotidianul Daily Mail

Oficialii din cadrul Ministerului britanic al Sănătăţii au gândit un plan menit să genereze economii de milioane de lire sterline, bani care se cheltuiesc în prezent pe vizite inutile făcute la cabinetele medicale sau la spital. În cadrul proiectului, pacienţii vor fi îndemnaţi să utilizeze aplicaţii de pe telefoane mobile pentru a-şi monitoriza zilnic starea de sănătate. Femeile însărcinate, persoanele care suferă de diabet, care au probleme pulmonare şi afecţiuni cardiace vor fi sfătuite să îşi măsoare zilnic semnele vitale cu ajutorul aplicaţiilor mobile şi să trimită rezultatele printr-un SMS, către o bază de date computerizată centralizată. Rezultatele trimise vor fi analizate în timp real, iar în câteva minute pacienţii vor primi un răspuns cu sfaturi referitoare la tratamentul medicamentos sau măsurile care trebuie luate. În cazul în care se vor constata valori anormale ale unora dintre aceste măsurători, pacienţii vor fi sfătuiţi, tot prin SMS, să se prezinte imediat la doctor.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii sunt de părere că un astfel de sistem nu doar va genera economii, ci şi îi va ţine mereu în alertă pe oamenii cu probleme de sănătate. Urmărindu-şi periodic semnele vitale şi situaţia sănătăţii, pacienţii vor fi expuşi unui risc mai mic de a suferi o deteriorare bruscă a sănătăţii şi deci de a apela la serviciile medicale de urgenţă.

Nu toţi medicii sunt de acord

Pe de altă parte, există şi voci din comunitatea medicală care susţin că ar fi o mare greşeală ca ministerul să le impună bolnavilor folosirea acestui sistem, interzicând alternativele. Alţii sunt de părere că reprezentanţii anumitor categorii sociale sunt mai reticenţi faţă de noile tehnologii şi că aceştia preferă să îşi facă o programare la medicul de familie, în loc să descarce pe telefonul mobil o aplicaţie pe care să o şi folosească. „Este o idee bună să încurajăm pacienţii spre o anumită acţiune, dar nu este cea mai bună soluţie să impunem ceva“, a explicat doctorul Laurence Buckman, preşedintele organismului echivalent Colegiului Medicilor. „Aproape că putem fi siguri că persoanele vârstnice sau cele care nu sunt pasionate de tehnologie nu vor folosi acest sistem, însă, de cealaltă parte, există multe persoane care ar putea fi motivate astfel să se îngrijească mai bine“, a completat Buckman.
Acesta a mai spus că acest sistem ar putea îngreuna munca personalului medical, care s-ar putea trezi „bombardat“ cu sute, poate mii de SMS-uri primite de la pacienţi. Fiind nevoiţi să răspundă solicitărilor prin SMS, medicii şi asistentele şi-ar putea neglija datoria de a îngriji pacienţii internaţi în spitale sau centre medicale.

Aplicaţiile medicale, deja folosite

Oficialii din Ministerul Sănătăţii au arătat că, potrivit datelor pe care le au la dispoziţie, aproximativ 15.000 de pacienţi – în special bolnavi de cancer, femei însărcinate şi pacienţi cu boli cronice – folosesc deja astfel de aplicaţii. Reprezentanţii ministerului au dat exemplu zona Sunderland, unde femeile însărcinate cu hipertensiune arterială îşi monitorizează tensiunea cu ajutorul aplicaţiilor mobile, scutind astfel drumul zilnic spre cabinetul medical sau drumul făcut de un specialist la domiciliul lor. În alte părţi din Anglia, pacienţii de oncologie care fac chimioterapie folosesc aplicaţiile pentru a-şi monitoriza temperatura corporală – astfel că, la cea mai mică creştere a valorilor, aceştia sunt puşi în alertă că ar putea fi victimele unei infecţii, primul semnal de alarmă pentru sănătatea lor.
Având aceste exemple pozitive, oficialii din minister au anunţat că în următoarele luni toţi medicii vor fi sfătuiţi să îşi încurajeze pacienţii să folosească aplicaţiile mobile medicale, precizând că persoanele interesate nu vor fi taxate de operatorul de telefonie mobilă pentru mesajele trimise sau primite.

Părerea reprezentanţilor pacienţilor

Katherine Murphy, director al Asociaţiei Pacienţilor, este de părere că utilizarea aplicaţiilor le-ar putea oferi pacienţilor sentimentul de control asupra propriei sănătăţi. Pe de altă parte, ea susţine părerea lui Buckman, considerând că sistemul nu este tocmai potrivit pentru pacienţii vârstnici şi pentru cei care nu se împacă prea bine cu tehnologia. „Pentru aceste categorii trebuie să fie pus la punct şi un sistem alternativ“, susţine Murphy.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS