29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinConsecinţele detoxifierii

Consecinţele detoxifierii

Foarte multă lume începe o cură de slăbire cu o cură de detoxifiere. N-ar fi neapărat rău, însă nu mulţi o fac şi cum trebuie, relatează sfatulparintilor.ro. Iar ceea ce ar trebui să fie o cură de detoxifiere a organismului se transformă într-un regim care reabsoarbe toxinele şi nicidecum nu scapă de ele. Iată care sunt sfaturile lui Stephen Cabral, instructor personal de fitness, autorul mai multor cărţi de profil care s-au transformat în adevărate best-seller-uri.
 Principiul unei cure de detoxifiere este, evident, eliminarea toxinelor. Există alimente care contribuie din plin la acest lucru: grâu verde, napi, broccoli, lămâie, usturoi, ştevie, sfeclă roşie, pătrunjel, ghimbir, frunze de păpădie, varză sau spirulină. După cum aţi observat, majoritatea dintre cele menţionate au culoare verde. Dacă o cură de detoxifiere nu conţine vreunul din produsele de mai sus, nu prea e cură de detoxifiere.
O cură de detoxifiere nu trebuie să conţină grâu, lactate sau zahăr. Pentru că o cură de detoxifere trebuie să „odihnească“ organismul şi sistemul digestiv. Cel mai bine este ca, atunci când vreţi să începeţi o cură de detoxifiere şi una de slăbire, să cereţi sfatul unui medic nutriţionist. Dacă urmaţi cure de detoxifiere după ureche, vă puteţi face mai mult rău decât bine.
 
Cură după ureche

În primul rând, alimentele menţionate mai sus conţin substanţe care curăţă organismul, pentru că acţionează asupra toxinelor din celule, în special din cele adipoase. Acele toxine sunt transportate de sistemul limfatic sau sânge, filtrate, apoi conduse către intestine, de unde sunt eliminate. De asemenea, puteţi accelera procesul astfel încât organismul dumneavoastră să nu facă faţă eliminării unei cantităţi mari de toxine într-un timp scurt. Şi atunci, în loc să fie eliminate, toxinele sunt reabsorbite de corp. În plus, un specialist vă va recomanda ceea ce aveţi nevoie pentru ca ficatul să nu fie suprasolicitat, un masaj de drenaj limfatic sau suplimente care să ajute colonul să elimine repede toxinele, astfel încât acestea să nu fie reabsorbite prin intestine.
Atenție, cura de detoxifiere nu se urmează pentru a slăbi, a arde caloriile sau a fi în formă. Pentru a atinge aceste obiective este nevoie mai degrabă să aveţi o alimentație echilibrată, un stil de viaţă sănătos şi să faceţi exerciţii fizice. Pentru a arde grăsimile, trebuie să maximizaţi metabolismul şi să vă tonifiaţi musculatura.

Recomandări

Înainte de a începe o cură de detoxifiere, trebuie să ţineţi cont de câteva lucruri. În primul rând, acestea nu sunt recomandate adolescenţilor. Aceştia au nevoie de multe alimente nutrivite, cu calorii şi proteine suficiente să asigure o dezvoltare armonioasă. De asemenea, acest tip de cură nu este recomandat  persoanelor care au probleme de sănătate. Cei care suferă de diabet, afecţiuni cardiovasculare sau boli cronice nu trebuie să adopte o alimentaţie restrictivă sau să se înfometeze. De asemenea, trebuie să fiţi foarte atenţi, pentru că suplimentele de detoxifiere au efecte secundare periculoase. Majoritatea suplimentelor alimentare folosite în dietele de detoxifiere sunt de fapt laxative. Folosite pe o perioadă îndelungată de timp, laxativele creează dependenţă şi duc la deshidratarea organismului. Dietele de detoxifiere trebuie să dureze cel mult o săptămână. Ținute pe termen lung, aceste diete provoacă numeroase probleme de sănătate şi dezechilibrează metabolismul.
• Pagină realizată de
Delia Pătru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS