Unele dintre descoperirile care ne-au schimbat viaţa au fost cu totul întâmplătoare şi au fost rodul unei inspiraţii de moment, care s-a dovedit a fi genială, relatează futuroprossimo.blogosfere.it
Unul dintre cele mai elocvente cazuri de accident fericit este celebra poveste a descoperirii penicilinei. Se spune că microbiologul britanic Alexander Fleming a revenit în septembrie 1928, în laboratorul său, după ce petrecuse luna august în concediu cu familia.
Într-una dintre cutiile Petri cu culturi de stafilococi, pe care le studia în acel moment, a descoperit ceva cu totul neobişnuit: pe suprafaţa mediului de cultură, printre coloniile de stafilococi, crescuse o ciudată colonie de microorganisme de culoare albăstruie, iar în jurul ei, pe o rază de câţiva milimetri, nu exista nici urmă de stafilococ. Flemming şi-a dat imediat seama că acel mucegai albăstrui, pe care după luni de cercetare l-a identificat drept Pennicilium notatum, conţinea „ceva“ capabil să distrugă stafilococii. O altă întâmplare la fel de fericită este folosirea amprentei ADN în criminalistică. În prezent, „amprenta ADN“ reprezintă, prin acurateţea ei, unul dintre cele mai importante mijloace de a determina cui îi aparțin probele biologice ridicate de la locul infracţiunii. Prin compararea ADN-ului extras din acestea cu cel prelevat de la potenţialii suspecţi, se pot obţine, practic fără eroare, informaţii de o enormă însemnătate pentru identificarea vinovaţilor.
Această metodă a fost descoperită cu totul întâmplator de către „părintele ADN-ului“, sir Alec Jeffreys. Din câte se pare, acesta a fost cel care şi-a dat seama cum stau lucrurile şi care vor fi aplicaţiile metodei în viitor. Profesorul Jeffreys a descoperit noutatea în 1984, în timp ce se ocupa de un proiect de cercetare care nu avea nici o legătură cu criminalistica. El studia variaţiile genetice ale ADN-ului uman, în cadrul unui proiect de genetică medicală. În momentul în care a studiat imaginile în raze X obţinute în cursul unui experiment, în care se vedeau clar atât asemănările, cât şi deosebirile existente între ADN-ul extras de la unul dintre laboranţii săi şi cele ale membrilor familiei acestuia, el şi-a dat seama de practicitatea extraordinară a metodei.
Îngheţată, cartofi şi microunde
O altă descoperire care, deşi nu a schimbat din temelii destinul omenirii, are importanţa ei este cornetul de îngheţată. Înainte de 1904, îngheţata era servită în farfurii. Abia cu ocazia expoziţiei mondiale organizate în acel an în St. Louis, îngheţata şi conul „şi-au unit definitiv“ destinele. Un vânzător de îngheţată a făcut mulţi bani în acele zile, dar la un moment dat a constatat că a rămas fără farfurii curate, însă mai avea un munte de îngheţată. El a avut ideea de a apela la ajutorul unui vânzător de zalabia (un fel de napolitană de origine persană), iar de atunci îngheţata la cornet a devenit extrem de populară în toate colţurile planetei. Chipsurile au şi ele propria poveste, care datează din 1853. Într-un restaurant din Saratoga, New York, la o cină deosebit de agitată, magnatul căilor ferate, Cornelius Vanderbilt, a refuzat de mai multe ori să se atingă de cartofii care i-au fost serviţi, plângându-se că aceştia sunt mult prea groşi şi prea compacţi. După ce a trimis înapoi la bucătărie mai multe farfurii de cartofi prăjiţi, tăiaţi din ce în ce mai subţiri, bucătarul-şef George Crum a decis să conceapă propria reţetă, prăjind felii subţiri de cartofi în grăsime, şi trimiţându-le la comandă. Iniţial, Vanderbilt a protestat din nou, afirmând că feliile erau imposibil de ridicat cu furculiţa, dar, după ce a gustat, a fost entuziasmat de idee. O altă descoperire cu totul întâmplătoare este cuptorul cu microunde. După cel de-al Doilea Război Mondial, inginerul Percy Le Baron Spencer lucra de zor la tehnologia radar şi încerca să producă o maşinărie cu o capacitate mare de distrugere. Într-o zi, când lucra în laborator şi se afla în faţa unui magnetron în funcţiune, a observat că ciocolata pe care o avea în buzunarul de la pantaloni s-a topit. În loc să se oprească pentru a nu-şi pune în pericol integritatea fizică, Spencer a continuat şi şi-a folosit invenţia ca să producă popcorn. Iniţial, cuptorul cu microunde era gigantic şi necesita să fie răcit cu apă.
Un adolescent curios
Coloranţii organici sintetici au fost, de asemenea, descoperiţi cu totul întâmplător de un adolescent de 18 ani, pe nume William Perkin. Profesorul său de chimie i-a dat ca temă să prepare chinină, o substanţă folosită ca medicament împotriva malariei. Zelos din fire, William şi-a amenajat un laborator în podul casei şi s-a apucat de experimente. Deşi nu a reuşit să rezolve tema primită, el a descoperit ceva ce avea să schimbe lumea: o substanţă colorantă de un violet intens. Aceasta era mauveina sau violetul de anilină, primul colorant organic sintetic. După ce a testat colorantul obţinut pe mătase şi alte ţesături, adolescentul şi-a dat seama că substanţa descoperită de el avea un potenţial enorm ca vopsea pentru textile.
