8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinApariţii editoriale

Apariţii editoriale

„Exuvii“
de Simona Popescu, Editura Polirom

„Exuvii“ este un roman autobiografic, axat pe copilăria şi adolescenţa autoarei – o perspectivă „autistă“, o rupere a contactului (psihic) cu lumea înconjurătoare şi trăire intensă a propriei vieţi interioare, o perspectivă oarecum inocentă asupra lumii. Romanul, apărut în 1997, s-a bucurat de o primire foarte bună din partea criticii, devenind un „clasic“ al literaturii postmoderne româneşti. „Deoarece cărţile pe care le-am scris se influenţează între ele, iar «Exuvii» este doar o parte dintr-un puzzle al cărui model îl văd doar eu, un «model» pe care l-am avut în faţa ochilor pe la douăzeci şi ceva de ani, când am ştiut care sunt obsesiile mele şi de ce trebuie să scriu eu despre ele cât timp o să pot să scriu. Eu scriu. Şi scrisul meu este un fel de frică. Nu ştiu de ce, de unde. Şi frica n-are stil. Îi invidiez pe acei ce-şi spun lor înşişi scriitori şi literaţi, pe acei care cred că scrisu-i izbăvire, resuscitare şi tot aşa. Dar litteratu – ştiu prea bine -, printre alte sensuri legat de sclavi, înseamnă şi «stigmatizat». Eu ştiu că scrisul nu-i decât păcat mor(t)al. E ca o sinucidere continuă“, a spus Simona Popescu. Enigmaticul titlu al cărţii spune, într-un fel, totul: căci „exuviile“ sunt pieile lepădate, carcasele subţiri lăsate în urmă de fluturi atunci când ies din pupe, învelişurile năpârlite ale vietăţilor care, crescând, se transformă cu totul. La fel facem şi noi cu ipostazele noastre vechi, infantile, imature, pe care le îngropăm în uitare. Simona Popescu nu poate şi nu vrea să le abandoneze: le strânge, le colecţionează, le suprapune într-un timp prezent care, ca într-o sincronie perpetuă, adună toate vârstele precedente la un loc. Credinţa ei este că psihologia individuală, identitatea, personalitatea îşi pierd consistenţa dacă renunţă la paşii anteriori. Nu suntem doar ce suntem, ci şi ce am fost. Iar adevăratele abisuri ale fiinţei se ascund în trecut, în experienţele înstrăinăte ale avatarurilor care ne-au purtat numele. Simona Popescu (n. 10 martie 1965, Codlea, judeţul Brașov) este poetă, prozatoare şi eseistă. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii București în 1987. În prezent, este lector la aceeaşi facultate. Volume de poezie: „Xilofonul şi alte poeme“ (1990; traducere maghiară, 1998), „Pauza de respiraţie“ (1991, volum colectiv), „Juventus“ (1994), „Noapte sau zi“ (1998), „Juventus și alte poeme“ (antologie, 2004), „Lucrări în verde“. „Pledoaria mea pentru poezie“ (2006; tradus fragmentar în franceză şi germană în volumul „Travaux en vert“, Edition Phi, Luxemburg, 2008); poeme în antologii publicate în ţară şi în străinătate. Proză: pe lângă „Exuvii“ (1997, cu trei ediţii ulterioare, dintre care două la Polirom), a coordonat romanul colectiv „Rubik“ (Polirom, 2008). Eseuri: Volubilis (1998), Salvarea speciei. Despre suprarealism şi Gellu Naum (2000), Clava. Critificţiune cu Gellu Naum (2004).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS