Pe scurt, vă rog!
de Václav Havel, Editura Curtea Veche, 2009
Numele lui Václav Havel este destul de cunoscut în România, mai ales că scriitorul a fost președinte al Cehoslovaciei, imediat după 1989, și, apoi, al Cehiei, după ce Slovacia a devenit stat independent. Este cunoscut ca un autentic disident, luptător pentru libertăți și drepturi civile într-o Cehoslovacie care în 1968 a luptat deschis împotriva forței brute a Moscovei. Havel, recent dispărut dintre noi și plâns de o întreagă Cehie, a fost un scriitor cu merite recunoscute pe plan internațional, un autentic om de teatru, în slujba căruia a fost întreaga sa viață. Piese ale sale au fost jucate încă din tinerețe pe Broadway, dar și în săli din întreaga lume (nu știu dacă și din România!), iar cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi. Teatrul său a fost tradus în românește (a apărut tot la Curtea Veche), iar prima sa carte apărută în România, după 1991, a fost faimoasa „Interogatoriu în depărtare“, o carte de convorbiri la distanță. Scriitorul a răspuns atunci întrebărilor jurnalistului Karel Hvizd’ala, care i le-a trimis prin emisari secreți și astfel cartea a apărut inițial în Occident.
„Pe scurt, vă rog!“ este o carte ce poartă pecetea gânditorului, dar și a artistului Havel, cu pornire din jurnalul pe care ex-președintele l-a ținut în 2005 cu prilejul unui sejur mai îndelungat în SUA. Atunci, Havel a avut ocazia de a studia, de a scrie și de a vizita SUA așa cum în perioada când era șef de stat nu a fost posibil, deși s-a deplasat de mai multe ori acolo. Acest jurnal american se întretaie cu note de lucru din perioada mandatului prezidențial, începând cu 1993, în care omul, dar și președintele Havel își face temele conștiincios, așa cum trebuie să le facă un șef de stat care are responsabilități naționale și internaționale. Toate aceste notații sunt intersectate de alt dialog cu Hvizd’ala, în alte condiții decât cele impuse de cenzura politică a statului comunist ceh. De aici, o carte ca un bric-a-brac, cu un aer fermecător, însă, în care notațiile artistice și cele politice sunt întrețesute în desenul din covorul cotidian cu acel farmec al scriiturii lucide și inteligente ce caracterizează arta lui Havel. Vedem la lucru un spirit potolit, nu mai puțin reflexiv, atent la toate nuanțele muncii sale de șef de stat, un veghetor la starea de lucruri din țară și din Europa, atent însă inclusiv la micile nemulțumiri din propriul anturaj sau la cele mai mari ale guvernului său (guvernul nu mă prea are la inimă, notează el ironic).
Figura complexă a celui care a scris „Puterea celor fără putere“ se vede clar în aceste notații calme, deloc efuzive, dar pline de substanța unui gânditor autentic. Omul Havel remarcă, în America, educația străzii, felul în care șoferii dau prioritate pietonilor, cu politețe și respect, spre deosebire de Rusia, notează el ironic, unde sunt doar două variante: sari peste pieton sau îl strivești ca pe o insectă. Evident, nici Cehia nu e scutită de acest tip de comportament și Havel deplânge revenirea greoaie la normalitate a unei țări închistate timp de peste 40 de ani în lagărul comunist. Și când te gândești că România are de învățat de la Cehia! Finețea observațiilor (felul în care dorește pregătirea vizitei lui Clinton, de la politica pe care o vor discuta, până la dorința președintelui american de a cânta la saxofon într-o faimoasă cafenea pragheză) dovedește acest remarcabil simț al etichetei, dat de o educație care face din Havel un exemplar splendid de european central civilizat, onest, dornic de dialog, incapabil de ură și de resentimente. A trecut de curând la cele veșnice, după o luptă cu un cancer nemilos și ne rămâne în minte figura lui Bill Clinton, la funeraliile sale, plângând și regretând un om cu care s-a înțeles minunat și cu care a cântat, a discutat și a băut cândva bere la Reduta, faimoasa cafenea a artiștilor praghezi.
