15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinVedetele, sufletul comerţului

Vedetele, sufletul comerţului

Vă prezentăm o listă cu produse care mai de care mai ciudate, inventate sau promovate de vedetele de la Hollywood de-a lungul timpului

Săptămâna trecută, s-a anunţat că haioasa Katy Perry va fi transformată într-un personaj de jocuri pe computer. Având în vedere personalitatea „colorată“ a cântăreţei, această informaţie nu este neobişnuită, dar totuşi poate fi destul de bizar să te distrezi cu un personaj Sim construit după chipul şi asemănarea lui Katy Perry. Pornind de la această ştire, site-ul bettyconfidential.com a făcut un inventar al unor produse, mai mult sau mai puţin ciudate, cu ajutorul cărora celebrităţile au reuşit să îşi facă reclamă şi, mai mult, să îşi rotunjească veniturile.
Medalia de aur la această categorie a ciudăţeniilor ar putea să îi revină chiar preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama. Chipul său a fost folosit de o companie americană care se ocupă cu producerea unor figurine din lut, numite „Chia Pet“, folosite ca ghiveci de flori pentru o anumită specie de salvie. Aceste figurine împrumută chipurile unor personalităţi, iar podoabă capilară este reprezentată chiar de salvia care creşte în decurs de câteva săptămâni după plantare. Obama nu este însă primul preşedinte american care are o astfel de figurină – compania a mai produs Chia Pet cu chipurile lui George Washington şi Abraham Lincoln.
Paris Hilton nu poate lipsi de pe o listă caracterizată prin epitetul „ciudat“. Starleta şi-a asociat numele cu un joc pentru copii, care este de fapt o trusă pentru realizarea de albume şi colaje. Trusa pentru albume a lui Paris Hilton include abţibilduri colorate, în diverse forme, cifre realizate din strasuri, care se pot lipi şi ele, precum şi litere şi mesaje de diverse mărimi şi culori – toate acestea putând fi lipite în colaje.
Altă starletă care deţine şi promovează produse ce îi poartă numele este Snooki. Această tânără a apărut în câteva reality show-uri din Statele Unite şi a devenit cunoscută prin excentricitatea sa. Ea deţine o linie de produse cosmetice autobronzante, iar, mai nou, şi-a împrumutat numele unei game de căşti audio. Produsul, numit iHip, reflectă personalitatea starletei, fiind împodobit cu zeci de strasuri colorate, şi se pare că se bucură de destul de multă popularitate în rândul adolescenţilor din Statele Unite.

Produse alimentare

Regizorul David Lynch şi-a împrumutat numele unui sortiment de cafea. Cineastul american, devenit celebru după ce a regizat serialul „Twin Peaks“, susţine că încă din adolescenţă bea 20 de cafele zilnic, aşa că în 2008 s-a hotărât să aibă propria cafea. Nu s-a bucurat însă de prea multă popularitate, căci cafeaua „David Lynch“ nu mai există pe piaţă. Probabil că aceia care s-au încumetat să o guste şi-au dat seama că, după o ceaşcă băută, bufniţa nu mai era ceea ce părea a fi…
Heidi Klum şi-a asociat numele cu un sortiment de bomboane, chiar dacă la prima vedere statutul de fotomodel nu se împacă prea bine cu dulciurile. Bomboanele Heidi Klum, care sunt disponibile în trei variante, Heidi’s Yogurt Dessert Cremes, Heidi’s Yogurt Fruit Cremes şi Heidi’s Fruit Flirtations, promit însă că nu îngraşă.
Jessica Simpson s-a alăturat galeriei de vedete care a dat numele unor game de produse cosmetice. Simpson a inventat însă o gamă de produse cosmetice speciale, comestibile. Astfel, după ce vă rujaţi buzele cu strugurelul marca Jessica Simpson puteţi muşca din batonul de ruj, pentru a vă satisface pofta de ceva dulce.
Luptătorul de wrestling Hulk Hogan nu este renumit doar pentru violenţa sa din ringul de lupte. În anii ‘90, el a creat şi promovat propriul său sortiment de paste, care se numeau „Hulk Hogan SpaghettiO’s“ şi care s-au bucurat de multă popularitate în rândul fanilor săi. Totuşi, produsul nu a rezistat prea mult pe piaţă, însă acest lucru nu l-a împiedicat pe uriaş să creeze şi o băutură energizantă, un hamburger şi un sandviş cu pui, toate marca Hulk Hogan.
Pe lista produselor alimentare promovate de vedete se regăseşte un sortiment de budincă bogată în calorii marca Sylvester Stallone, Marilyn Manson deţine un sortiment de absint, Carlos Santana a cumpărat acţiuni la o companie producătoare de tequila, iar rapperul Snoop Dogg are propriul său brand de trabucuri.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS