Formula „u = d x s“ pare să fie o banală expresie matematică şi nu vă spune nimic, însă ascunde un lucru interesant: este „definiţia“ matematică a umorului
Expresia matematică menţionată a fost născocită de Alastair Clarke, un expert american în teorie evoluţionistă, care sugerează ideea că informaţiile neadevărate sunt cele considerate de public drept cele mai amuzante. Teoreticianul a explicat această ipoteză prin faptul că supravieţuirea rasei umane a depins dintotdeauna de asimilarea corectă a informaţiilor, deci ceea ce nu intră în sfera adevărului este considerat, în mod involuntar, haios. „Plăcerea pe care o simţim la auzul unei informaţii – variabila «u» – poate fi calculată înmulţind gradul de dezinformare perceput – variabila «d» – cu seriozitatea cu care tratează o persoană respectiva informaţie – variabila «s». Aceasta este formula matematică a umorului“, a explicat Clarke.
Acesta susţine că există opt tipare care reprezintă pietrele de temelie ale elementelor de umor, modele care au fost imaginate sau exprimate indiferent de gradul de civilizaţie, cultura generală sau gusturile personale. Cu alte cuvinte, dacă aţi auzit într-un serial de comedie o glumă care vi s-a părut cunoscută, chiar o ştiaţi, pentru că ideea ei face parte din aşa-numitul „subconştient colectiv“. Alastair Clarke precizase şi înainte de a elabora această teorie că umorul se bazează pe recunoaşterea-surpriză a unor tipare, însă acum a identificat natura exactă a modelelor implicate, analizând şi descriind unitatea umoristică şi relaţiile contextuale pe care se bazează aceste unităţi. Mai mult, Clarke şi-a propus să demonstreze caracterul universal al teoriei sale, arătând că aceste câteva tipare sunt prezente în peste o sută de tipuri diferite de umor.
Teorie unică pentru concepte multiple
În urma cercetărilor efectuate, teoreticianul a stabilit cele opt tipare ale umorului. Acestea sunt repetiţia pozitivă, divizarea elementelor, completarea informaţiilor, transpunerea, recontextualizarea aplicativă şi cea calitativă, punerea în opoziţie şi cântărirea mentală a informaţiilor. „Una dintre cele mai interesante caracteristici ale aceastei teorii este aceea că neagă toate teoriile de până acum, dar în acelaşi timp le uneşte. Vreme de zeci de ani, cercetătorii s-au concentrat pe aspecte limitate ale umorului şi fiecare şi-a argumentat ipoteza în funcţie de interesul urmărit. Acum, având la dispoziţie o teorie de recunoaştere a tiparelor, toate explicaţiile anterioare sunt incluse într-un concept unic, pe care ele l-au conţinut dintotdeauna“, a explicat Alastair Clarke.
Tiparele umorului
Potrivit teoriei umorului după Clarke, cele opt tipare se împart în două mari categorii. Prima este cea a fidelităţii şi include primele patru modele, datorită cărora reuşim să recunoaştem repetiţia unităţilor în cadrul aceluiaşi context. Celelalte patru tipare fac parte din categoria magnitudinii şi ne ajută să recunoaştem aceeaşi unitate umoristică repetată în multitudinea de contexte existente. „Cu alte cuvinte, umorul înseamnă procesarea informaţiilor, accelerarea capacităţilor mintale care ne permit să analizăm situaţii şi, în final, manipularea datelor care ne sunt puse la dispoziţie“, a explicat teoreticianul.
Alastair Clarke a încercat să sublinieze caracteristici şi diferenţe constatate între diverse tipare şi categorii de tipare, precizând că unele unităţi umoristice sunt mai uşor de intuit ca altele. Vorbind despre categoria fidelităţii, el a explicat că cel mai simplu tip de repetiţie pozitivă nu înseamnă altceva decât că unitatea respectivă este repetată într-o formă similară, cu un scop similar. Pe de altă parte, în cazul punerii în opoziţie (element din categoria magnitudinii), unitatea umoristică este comparată cu opusul ei – pusă într-un fel de „oglindă“ – astfel realizându-se un model de simetrie.
Potrivit lui Clarke, în situaţii ce implică umorul, modelele enumerate pot fi recunoscute fie individual, fie în orice combinaţie. De cele mai multe ori, o persoană recunoaşte unul sau două modele, însă se poate ca aceeaşi persoană să le recunoască pe toate opt atunci când ceva i se pare amuzant. Recunoaşterea tiparelor umorului este o chestiune subiectivă, ca orice altă percepţie, fapt ce explică de ce la unele persoane simţul umorului este mai bine dezvoltat decât la altele.
