11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinMituri în domeniul frumuseţii

Mituri în domeniul frumuseţii

Economisiţi timp şi bani făcând diferenţa între mit şi realitate, după ce consultaţi lista cu cel mai des întâlnite idei preconcepute din domeniul frumuseţii 

Vi se întâmplă să cheltuiţi o avere pe creme şi loţiuni care promit că vă vor scăpa de celulită? Sau aţi băga mâna în foc pentru eficienţa benzilor de îndepărtare a punctelor negre? Ei bine, s-ar putea ca acestea şi alte câteva ritualuri de înfrumuseţare să nu fie chiar atât de eficiente pe cât aţi crede sau v-aţi dori. Site-ul thefashionspot.com vă prezintă zece dintre miturile cu care vă confruntaţi zi de zi, pentru a vă ajuta să adoptaţi cele mai bune ritualuri şi produse de îngrijire de care aveţi nevoie pentru a fi mereu frumoasă, fără prea mult efort şi bani irosiţi.
Începem cu un produs deja menţionat, respectiv benzile de îndepărtare a punctelor negre. Oricâte indicaţii şi promisiuni aţi găsi pe cutie, este bine să ştiţi că aceste benzi nu sunt eficiente. Singura metodă de a scăpa de punctele negre este extracţia, procedură inclusă în orice tratament cosmetic efectuat de un specialist. Dacă aţi putea combate această ipoteză spunând că aceste benzi scot punctele negre de pe nas, este bine să ştiţi că ceea ce se adună pe benzi după utilizare sunt doar impurităţi, nu puncte negre.

Crema cu factor de protecţie, doar când e soare

Ideea că loţiunile cu factor de protecţie solară trebuie folosite doar atunci când afară este însorit este alt mit. Razele ultraviolete UVA – cele care generează apariţia ridurilor – au aceeaşi putere tot anul şi, spre deosebire de razele UVB (cele care provoacă arsuri), pot pătrunde prin suprafeţele de sticlă. Poate că efectele nocive ale razelor UVA nu se fac văzute sau simţite în prezent, dar dacă nu folosiţi creme de protecţie, semnele îmbătrânirii vor apărea prematur. În plus, în cele mai rele cazuri, nefolosirea cremelor cu factor de protecţie indiferent de vreme sau anotimp poate cauza apariţia cancerului de piele.

Nu folosiţi seruri sau loţiuni tonice

Multe femei evită să utilizeze aceste produse cosmetice crezând că sunt doar risipă de energie şi de bani, numai că această abordare este cât se poate de greşită. Multe doamne şi domnişoare fac greşeala de a nu aplica un ser înaintea produselor de îngrijire zilnică. Serul protector are un dublu rol: pe de o parte potenţează acţiunea cremelor (fie ele antiîmbătrânire, antirid sau hidratante), iar de cealaltă parte vă hrănesc şi protejează tenul de acţiunea radicalilor liberi, datorită concentraţiei lor ridicate de ingrediente active.
Aceeaşi abordare greşită apare şi în cazul folosirii loţiunilor tonice, produse considerate inutile. De fapt, specialiştii susţin că o rutină corectă de îngrijire a tenului trebuie să înceapă cu acest produs. În cazul în care nu folosiţi o loţiune tonică pentru că vă irită faţa, acest lucru se întâmplă pentru că produsul conţine alcool, dar există tonice fără alcool, care nu vă vor face astfel de probleme. Utilizarea loţiunilor tonice este recomandată întreg anul, cu atât mai mult în timpul sezonului rece, acest produs contribuind în mod ideal la menţinerea hidratării optime a tenului.

Îngrijirea tenului gras

Unul dintre miturile referitoare la situaţia tenului gras este că acest tip de piele nu ar avea nevoie de hidratare. Nimic mai fals. Hidratarea este o componentă esenţială a rutinei de îngrijire, care contribuie la menţinerea sănătăţii celulelor din care este compusă epiderma. Dacă aveţi ten gras sau dacă în timpul verii tenul se confruntă cu o tendinţă accentuată de îngrăşare, pielea trebuie să beneficieze de hidratare. Pentru ca tenul să nu capete un aspect prea lucios, optaţi pentru loţiuni hidratante pe bază de apă, care să conţină cât mai puţine uleiuri sau componente grase.

Cremele anticelulitice funcţionează

Vorbind despre îngrijirea corporală, din păcate ideea că produsele anticelulitice funcţionează este preconcepută şi falsă. Atunci când vine vorba de combaterea celulitei, nu există nici un produs cosmetic minune. Este adevărat că unele produse de acest fel ajută la menţinerea fermităţii pielii, însă efectul este doar temporar. Singura modalitate eficientă de a scăpa de aspectul de coajă de portocală al pielii este adoptarea unei alimentaţii sănătoase şi corecte, pe termen lung, împreună cu un program riguros de exerciţii fizice.

Mai mult nu înseamnă mai bine
În plus, este bine să ştiţi că în cazul îngrijirii (pielii sau tenului), mai mult nu înseamnă niciodată mai bine. Pielea absoarbe doar cantitatea de produse cosmetice de care are nevoie, iar dacă îi oferiţi mai mult decât este necesar, surplusul de cosmetice va rămâne „lipit“ pe suprafaţa pielii, îmbâcsind-o şi conferindu-i un aspect încărcat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS