Mânia şi orgoliul
de Oriana Fallaci, Editura Corint
Excepționala jurnalistă italiană Oriana Fallaci revine în atenţia publicului românesc cu a doua carte tradusă
într-un răstimp de 30 de ani. După ce, în 1981, Editura Dacia publica „Dacă soarele moare“, incursiune plină de emoţie şi curiozitate în lumea misiunii Apollo 11, iată că Editura Corint o readuce în atenţia publicului românesc cu o carte-document pentru conştiinţa tulburată a epocii noastre. O conştiinţă măcinată de neputinţa de a replica hotărât răului instituit de fundamentalismele mileniului III, între care cel islamist se distinge cu asupra de măsură. „Mânia şi orgoliul“ este strigătul-avertisment al unei Casandre moderne, pentru care Inchiziţia, în formele ei considerate caduce, nu a dispărut din lumea noastră tehnologizată la maximum, ba chiar anunţă o recrudescenţă care poate duce la conflicte mondiale. Autoexilată dintr-o Italie căreia îi face un portret necruţător, o Italie pe care o iubeşte pe măsură ce o critică aspru, Oriana Fallaci, devenită cetăţean american, este martora unui eveniment care a şocat lumea modernă: doborârea Turnurilor Gemene în 11 septembrie 2001, acel atac insidios, uluitor, al unui comando islamist care a provocat mii de morţi în inima celui mai mare oraş american. Stabilită de mai mulţi ani în America, după o viaţă în care a colindat ca reporter de front lumea atât de zbuciumată a Orientului, Africii şi a Americii de Sud, Oriana Fallaci asistă cu stupoare la atacarea Americii de către islamişti stabiliţi cu acte în regulă în cea mai permisivă ţară din lume. La aflarea veştii, după primele clipe de stupoare, jurnalista care a intervievat atâtea figuri ale politicii mondiale şi a fost rănită în teatre de război, se aruncă asupra scrisului într-o depoziţie personală cutremurătoare, patetică, dar nu mai puţin justificată. „Mânia şi orgoliul“ este cartea unei trădări anunţate, a catastrofei iminente pe care o prevăzuse, căci Oriana Fallaci ştie ca nimeni alta care sunt condiţiile de existenţă ale statelor fundamentaliste: războiul văzut şi nevăzut purtat cu armele urii celei mai veninoase. Apărută iniţial sub forma restrânsă a unui articol publicat (în patru pagini şi jumătate, totuşi!) în Corierre della Sera la rugămintea directorului publicaţiei, Feruccio de Bartolli, cartea se alcătuieşte din gândurile şi vocile unei lumi întregi, căreia Oriana îi este naratorul exigent. După îndelungi ezitări, căci jurnalista nu mai dorea să publice în Italia, ea dă glas unei mânii în care acuză inclusiv Italia de a fi cedat presiunii „politicii corecte“, în care imigranţii de te miri unde vin
să-şi perpetueze credinţa, obiceiurile vulgare, insane în inima civilizaţiei occidentale. Ea dă glas unei vigilenţe care nu conţine nimic călduţ, unei furii de adevărată Medee rănită în inimia ei afectuoasă şi blândă. Cu o voce îngroşată de rechizitoriul pe care-l face inclusiv Occidentului care se dovedeşte prea permisiv în raport cu islamismul de război, Oriana Fallaci trece în revistă toate nenorocirile care se strâng sub cupola gândirii politice defetiste a actualilor lideri mondiali. Benevolenţa acestora, tradusă adesea în indolenţă globalizantă, coroborată cu setea de sânge a mulahilor islamişti şi a războinicilor în numele lui Allah (Osama Bin Laden este şarjat într-un portret minuţios şi exact) au făcut ca ţările libere ale lumii să fie împresurate în chinga unui război sângeros purtat de cei care slujesc Coranul în numele morţii. O carte document, în care pasiunea pentru viaţă şi libertate, dublată de justiţie, a unei franctiroare a scrisului, capătă o formulă testamentară în lupta inegală cu moartea personală, dar şi cu aceea a lumii care afirmă demnitatea şi libertatea individului. Oriana Fallaci avea să moară de cancer în 2006, nu înainte de a mai scrie câteva cărţi cu acea amprentă inconfundabilă care au făcut din ea, pe drept cuvânt, cea mai cunoscută jurnalistă combatantă a lumii. O carte de neratat.
