10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Tokyo 2, un oraş de rezervă

Până în urmă cu puţin timp, era nevoie de secole ca un oraş să se dezvolte şi să devină o urbe în toată regula, relatează focus.it, Însă astăzi, când oamenii simt pe propria piele cum natura „ia atitudine“ împotriva „torturilor“ la care a fost supusă şi cât de puţin durează ca aceasta să doboare la pământ întregi centre urbane, tot mai mulţi specialişti încep să se gândească la utilitatea unor oraşe de rezervă. Altfel spus, este vorba de soluţii alternative, pentru ca în cazul unei prăbuşiri totale a sistemului, din cauza unei catastrofe de proporţii precum un tsunami sau un cutremur, să nu se piardă chiar totul. Prima şi deocamdată singura ţară care vrea să pună în aplicare o astfel de idee este Japonia. Pe 11 martie, în acest an, Japonia a fost lovită de cel mai puternic cutremur din istoria sa, precum şi de un tsunami care a distrus tot ce i-a ieşit în cale. Zona afectată se află la câteva ore distanţă de Tokyo şi, deşi în capitală seismul a avut doar cinci grade pe scara Richter, a fost suficient pentru autorităţi să se gândească serios să construiască un oraş de rezervă. Potrivit declaraţiilor lui Hajime Ishii, membru al Partidului Democrat, aflat în prezent la guvernare, noul Tokyo se va numi IRTBBC (Integrated Resort, Tourism, Business and Backup City) şi se va afla la aproximativ 480 km de „vechea“ capitală, în apropiere de Osaka, un alt mare oraş din Ţara Soarelui Răsare. Aici vor putea locui 50.000 de persoane. Ideea este de a construi o urbe de rezervă, cu ajutorul căreia, în caz de dezastru, să se poată reporni domeniul afacerilor sau politicii, evitându-se astfel colapsul. Oraşul „de urgenţă“ va găzdui birouri, parcuri, centre spa etc. Ideea a împărţit opinia publică în două tabere. De exemplu, Hashimoto, primarul din Osaka, s-a declarat mulţumit de faptul că oraşul său va putea prelua rolul de „capitală“. Nu la fel de mulţumit este primarul din Tokyo, Ishihara, în opinia căruia capitala Japoniei este doar una şi aceea este Tokyo.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS