16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Vocea din GPS

O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford a prezentat recent câteva motive care ar putea justifica „dominaţia“ vocilor feminine în domeniul computerelor şi al tehnologiei, explicând, într-o oarecare măsură, de ce, la cele mai multe dispozitive de navigaţie prin satelit GPS, vocea care dă indicaţii este a unei femei. Din punct de vedere sociologic, multe studii au arătat că, în general, oamenilor, indiferent de sexul lor, li se pare că vocea femeilor este mult mai plăcută şi liniştitoare decât cea a bărbaţilor. Potrivit explicaţiei profesorului universitar Clifford Nass, este mult mai dificil să se găsească o voce feminină pe placul majorităţii decât să se găsească un timbru vocal masculin care să nu fie considerat deranjant. „În orice caz, a fost confirmată ştiinţific ipoteza potrivit căreia creierul uman este creat şi se dezvoltă cu o oarecare înclinaţie către vocile de femeie“, a explicat Nass.
O altă explicaţie pentru această înclinaţie către vocile feminine ar fi una care îşi are originea în istorie. Se pare că folosirea vocilor de femei în cadrul dispozitivelor de navigaţie datează încă din cel de-al Doilea Război Mondial. Pe atunci, toate indicaţiile „oferite“ de aparatura de bord erau date de voci de femei, pentru simplul fapt că acestea se puteau distinge foarte bine de vocile piloţilor, care erau cu toţii bărbaţi la acel moment. În plus, încă de la înfiinţarea primei centrale telefonice, operatorii au fost „în mod tradiţional“ femei, motiv pentru care oamenii s-au obişnuit cu ideea de a primi asistenţă de la o voce feminină fără a asocia timbrul vocal cu o persoană anume.
În afară de toate aceste considerente, analiştii din Silicon Valley au făcut precizarea că producătorii de automobile care au instalat pentru prima dată sisteme de asistenţă în interiorul maşinilor au ales vocea feminină în urma unui studiu de piaţă, care a confirmat preferinţa consumatorilor pentru vocile femeilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS