21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinKate Moss, bucătăreasă

Kate Moss, bucătăreasă

Kate Moss se laudă că este o bucătăreasă pricepută, informează site-ul contactmusic.com. Supermodelul de 37 de ani, care s-a căsătorit în această vară cu rockerul Jamie Hince, a mărturisit că mâncarea care îi iese cel mai bine este o friptură tradiţională englezească, servită de obicei duminica, la prânz, împreună cu cartofi, legume şi sos de casă, dar este la fel de mândră şi de tocăniţele pe care le găteşte. Întrebată dacă este o femeie căreia îi place să se ocupe de treburile casnice, Kate a mărturisit că este prea ocupată să poată fi o gospodină așa cum şi-ar dori, dar de fiecare dată când are ocazia găteşte. „Prepar fripturi cu ochii închişi, iar sosurile îmi ies mereu delicioase şi de fiecare dată când merg în vizită pe la prieteni mă roagă să le gătesc şi lor“, a povestit Kate Moss. Supermodelului îi place atât de mult să „bucătărească“, încât chiar se gândeşte să pornească o afacere în cadrul căreia să vândă conserve de casă preparate după reţetele ei deja testate. „Gătitul a fost la început doar un hobby, dar după ce a văzut că se pricepe şi toate mâncărurile ei sunt apreciate de rude şi prieteni, se gândeşte să le ofere şi altora ocazia să se delecteze cu preparatele făcute de ea“, a povestit un apropiat al lui Kate Moss.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS