22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCartea a fost mai bună...

Cartea a fost mai bună…

De câte ori nu ni s-a întâmplat să plecăm cu un gust amar din cinematograf după ce am vizionat ecranizarea uneia dintre cărţile noastre preferate? Mulţi regizori care aleg să ecranizeze adevărate capodopere literare ajung să modifice scenariul, rezultatele fiind de cele mai multe ori dezamăgitoare.
În istoria cinematografiei există nenumărate cazuri de  „trădări“ cinematografice, relatează it.cinema.yahoo.com. Ba chiar se poate spune că sunt mult mai numeroase decât ecranizările reuşite. Însă atunci când filmul dă peste cap sau chiar revoluţionează opera originală, există două variante: fie „puritanul“ bibliofil regretă că nu are ceva la îndemână să spargă ecranul, fie spectatorul  „tabula rasa“ –  adică acela care nu a auzit în viaţa lui despre respectiva carte sau, pur şi simplu, a preferat să stea la distanţă, se poate declara mulţumit sau nu de film. Există chiar cazuri în care filmele care au dat peste cap –  atât din punct de vedere al conţinutului, cât şi estetic – originalul au devenit filme de referinţă în istoria cinematografiei. Este cazul celebrului  „Romeo şi Julieta“ al lui Baz Luhrmann. Povestea de iubire shakespeariană dintre Romeo şi Julieta (Leonardo Di Caprio şi Claire Danes) este propusă în variantă modernistă şi transpusă într-un cartier imaginar de la periferia oraşului Los Angeles, numit Verona Beach. De asemenea, unele momente ale acţiunii sunt modificate faţă de original. De exemplu, conflictul care duce la declanşarea războiului între   clanurile Montague și Capulet este provocat de primii dintre aceştia, în timp ce, în varianta lui Luhrmann, principalii vinovaţi sunt membrii clanului Capulet.

Trădări cinematografice

 O altă trădare literară, care, în plus, a fost repetată de mai multe ori de-a lungul anilor, este „I am Legend“ – „Legenda vie“, un roman SF scris de Richard Matheson, în 1954. Unele din ecranizările acestui roman, a cărui acţiune se petrece într-o lume devastată de un virus letal, „au trădat“ în mare stil versiunea originală. Indiferent că a fost vorba de „The Last Man on Earth“, din 1964, al lui Ubaldo Ragona, de „The Omega Man“ (1971) al lui Boris Sagal sau „I am Legend“ (2007) al lui Francis Lawrence, sunt doar câteva dintre filmele inspirate de acest roman, dar care nu sunt prea fidele versiunii originale. Şi pentru că tot am ajuns la capitolul ecranizărilor SF, o altă peliculă care nu a fost tocmai pe placul spectatorilor a fost pelicula „I, Robot“,  realizată după o povestire a lui Isaac Asimov, publicată în 1950. Filmul lansat în 2004 şi regizat de Alex Proyas introduce teme şi concepte preluate din alte opere ale lui Asimov. Iar asta nu e tot: unele personaje îşi schimbă profilul şi caracterul. Un exemplu este doctorul  Calvin, care în film este o tânără drăguţă şi emotivă, în timp ce în mintea şi în paginile lui Asimov este o femeie morocănoasă, trecută de prima tinereţe.

Ecranizări infidele

Un alt roman clasic „trădat“ de regizor este „The Strange Case of Dr. Jekyll and Mr. Hyde“, al lui Robert L. Stevenson. O particularitate „conceptuală“ foarte importantă a romanului este lipsa personajelor feminine. În schimb, în ecranizarea alb-negru din 1941, regizată de Victor Fleming, apare şi un personaj feminin, care chiar devine unul dintre personajele-cheie ale peliculei şi căruia i-a dat viaţă seducătoarea Ingrid Bergman!
Un alt best-seller care nu a fost întotdeauna „tratat“ cum se cuvine este clasicul  „Lolita“ al scriitorului rus Vladimir V. Nabokov. Scris în 1955, acest roman are ca temă pasiunea autodistrugătoare a profesorului Humbert Humbert, un bărbat trecut de prima tinereţe, pentru o copilă. Romanul a fost ecranizat pentru prima dată în 1962, de marele Stanley Kubrick, iar apoi, în 1997, de Adrian Lyne. În ambele cazuri, probabil din motive cinematografice şi de cenzură, vârsta Lolitei, care în roman este o copilă, creşte simţitor şi avem de-a face cu o adolescentă deja matură din punct de vedere fizic şi „înzestrată“ cu mult sex-appeal, trădând astfel natura obscură a obsesiei profesorului. De altfel, actriţele care au interpretat rolul Lolitei au fost Sue Lyon şi Dominique Swain, care la momentul realizării peliculei aveau 16, respectiv 17 ani.
De altfel, când s-a înscris în cursa pentru rol, Dominique Swain avea în minte mai mult decât doar şansa de-a se face remarcată: „Consideram că Lolita nu are un punct de vedere, şi mă credeam în stare să i-l ofer. Eram eu însămi în faza Lolita, deşi, din fericire, nu am avut parte de asemenea experienţe sexuale. Eram pe jumătate femeie şi pe jumătate fetiţă, şi puteam să le alternez fără să fiu neapărat conştientă de asta“, a mărturist actriţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS