21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinKim Cattrall, mai mult decât un sex-simbol

Kim Cattrall, mai mult decât un sex-simbol

Kim Cattral este bucuroasă că nu mai este considerată un sex-simbol, informează site-ul contactmusic.com. Actriţa, de 54 de ani, este cunoscută în special datorită rolului său din serialul „Totul despre sex“, unde interpreta personajul Samantha Jones, o femeie cu o sexualitate debordantă, un adevărat magnet pentru bărbaţi. Acum, ea susţine că este fericită că publicul nu o mai percepe ca pe o bombă sexy, pentru că, spune ea, niciodată nu a fost aşa şi nici nu s-a simţit astfel vreodată. Kim Cattral spune că proiectul cel mai recent, pelicula „Meet Monica Velour“, unde interpretează rolul unui fost star porno care lucrează ca dansatoare la bară, este o ocazie perfectă pentru a demonstra că are şi talent actoricesc, nu doar un aspect fizic de invidiat. „Pentru mine a fost un pas înainte că am scăpat de acest «stigmat» al femeii care nu este altceva decât o bombă-sexy. Pot să spun că până acum am fost un personaj obişnuit, blocat în corpul unei dive. Acum, am ocazia să arăt că sunt mai mult decât atât, că sunt o actriţă completă şi complexă“, a explicat Kim Cattrall.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU