10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
Sunteţi plin de energie şi doriţi să vă puneţi în practică ideile cât mai repede. Dacă v-aţi propus să plecaţi într-o călătorie, ar fi de dorit să vă verificaţi cu conştiinciozitate mijlocul de transport. Intenţionaţi să faceţi nişte cheltuieli, dar ar fi bine ca mai întâi să vă sfătuiţi cu cineva apropiat. Pe acasă aţi putea face mici schimbări care să vă îmbunătăţească starea de spirit. Încercaţi să ieşiţi din starea de melancolie care v-a cuprins.

Taur
Este foarte posibil să plecaţi la drum, ceea ce va fi o bună oportunitate pentru a vă da ocazia să folosiţi în mod eficient surplusul de energie de care dispuneţi. Vi se va face o propunere pentru o colaborare deosebit de interesantă, dar nu este sigur că totul este chiar aşa cum se prezintă la prima vedere. Nu este însă momentul să semnaţi acte sau documente oficiale, pentru că există câteva vicii ascunse.

Gemeni
Relaţia cu prietenii va fi prioritară pentru dumneavoastră, căci cei din anturajul apropiat vă vor susţine iniţiativele. De asemenea, veţi veni în contact cu multă lume, ceea ce vă va încânta, mai ales că toţi vor lăuda calităţile dumneavoastră mentale. În ceea ce priveşte relaţia cu persoana iubită, veţi primi o veste dintre cele mai plăcute. Din activităţile extraprofesionale vă veţi alege cu nişte bani, pe care veţi dori să-i investiţi într-o excursie.
 
Rac
Calităţile de care daţi dovadă vă ajută să vă lărgiţi cercul de prieteni. Comunicarea cu aceştia evoluează excelent, ceea ce vă permite să vă relaxaţi şi să vă bucuraţi din plin de această zi destul de agitată. Cineva vă va da o informaţie, dar nu este cazul să o folosiţi înainte de a-i verifica autenticitatea. Dacă aveţi de semnat acte sau de obţinut o aprobare, lucrurile vor evolua mulţumitor.

Leu
Conjunctura astrală vă avantajează într-o oarecare măsură. Se pare că aveţi şansa de a câştiga o sumă de bani. Veţi reuşi o tranzacţie care vă va aduce o nesperată satisfacţie. Dacă aveţi ceva de finalizat, nu încercaţi să faceţi lucrurile de unul singur chiar dacă eficienţa dumneavoastră intelectuală este maximă, deoarece rezultatele nu vor fi cele scontate. Sentimental, sunteţi protejat de astre şi aveţi mare noroc.

Fecioară
Veţi avea parte de o zi agitată, în care proiectele iniţiale trebuie amânate. Va trebui să rezolvaţi o mulţime de lucruri, mai ales acasă. Energia fizică nu este la nivelul obişnuit, aşa că, pentru a face faţă unei zile atât de încărcate, va trebui să apelaţi la sprijinul unui prieten de încredere. Spre seară, veţi primi câteva informaţii care vă vor face plăcere şi vă vor relaxa. Încercaţi să împărtăşiţi reuşitele cu familia şi prietenii.

Balanţă
Se pare că astăzi cei din jur vor fi puşi pe critică. Cel mai bine ar fi să recunoaşteţi că aţi greşit dacă doriţi să nu vă pierdeţi respectul şi popularitatea de care vă bucuraţi în rândul colegilor şi prietenilor. Veţi primi o propunere care vă va tenta în mod special, dar înainte de a o accepta ar trebui să o studiaţi cu simţ de răspundere. Sunteţi cam visător şi aţi putea face unele greşeli pe care cu siguranţă le veţi regreta mai târziu.

Scorpion
Aveţi unele realizări, dar proiectele dumneavoastră vizează mult mai mult. Ar fi bine dacă nu
v-aţi implica în activităţi care să aibă în vedere o realizare imediată, căci totul vă va ieşi cu oarecare întârziere. În a doua parte a zilei veţi avea un câştig oarecum neaşteptat, care vă va permite să vă satisfaceţi unele mofturi. Fiinţa iubită se va confrunta cu o situaţie dificilă şi va avea nevoie de sprijinul dumneavoastră.   

Săgetător
De energie fizică oricum nu duceţi lipsă, dar ar fi de dorit să v-o consumaţi într-un mod mai eficient. Pentru a obţine rezultate mai bune la serviciu aţi putea cere sfatul unei rude apropiate. În timpul liber ar fi bine să vă ocupaţi cu mai multă stăruinţă de chestiunile domestice, căci aţi rămas mult în urmă la acest capitol. Unul dintre părinţi ar putea avea un câştig oarecum neaşteptat, pe care intenţionează să vi-l ofere.

Capricorn
În familie se va încerca rezolvarea unei probleme care vă irită pe toţi, iar pe dumneavoastră în mod special. Pe cât posibil, evitaţi discuţiile în contradictoriu cu partenerul de viaţă dacă doriţi să aveţi o zi liniştită. Lucrurile sunt degradate între dumneavoastră. Propunerea pe care v-o va face o cunoştinţă nu vă încântă, dar se pare că nu aveţi de ales. Deşi şansa pare astăzi de partea dumneavoastră, evitaţi să vă asumaţi riscuri de orice fel.  

Vărsător
Starea sănătăţii dumneavoastră nu este nemaipomenită şi ar fi bine ca astăzi să faceţi ceva pentru a stabili echilibrul de care aveţi atâta nevoie. Ar fi de dorit să vă manifestaţi cu mai multă prudenţă, căci cineva încearcă să ţeasă o mulţime de intrigi în jurul dumneavoastră. Veţi primi o propunere de colaborare care vă va tenta. În rest, ar fi bine să nu exageraţi cu activităţile, faceţi numai strictul necesar, pentru a nu vă epuiza.

Peşti
Sunteţi mai energic decât până acum, mai plin de iniţiative, mai dornic de a vă implica în activităţi noi. Ar fi bine, totuşi, să o luaţi mai încet, în caz contrar nu veţi reuşi să finalizaţi absolut nimic. Nu este exclus să aveţi o surpriză din partea unui bărbat mai tânăr. Ar fi de dorit să nu reacţionaţi fără o matură chibzuinţă şi mai ales să nu daţi curs impulsivităţii verbale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS