15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinNuntă princiară în Monaco

Nuntă princiară în Monaco

Prinţul Albert al II-lea de Monaco şi fosta înotătoare sud-africană Charlene Wittstock s-au cununat religios sâmbătă, în cadrul unei ceremonii la care au participat numeroase celebrităţi şi circa 20 de şefi de stat. Cei doi au devenit în mod oficial cuplul princiar al statului Monaco după căsătoria civilă, care a avut loc vineri, în Sala Tronului a palatului familiei Grimaldi. Slujba religioasă de sâmbătă a fost oficiată în limba franceză de mai mulţi preoţi, în frunte cu arhiepiscopul Bernard Bassi, după rit catolic.
Mireasa, care a ajuns la biserică însoţită de şapte domnişoare de onoare, a purtat o rochie creată de Giorgio Armani, cu o trenă impresionant de lungă şi împodobită cu zeci de mii de cristale Swarovski, perle şi pietre în nuanţe de auriu, broderia fiind realizată cu fir placat cu platină. Prinţul Albert de Monaco a purtat uniforma de vară a Gărzii Regale din Monaco, pe tunică etalând medalii reprezentând Ordinul St. Charles, Ordinul Grimaldi şi Legiunea de Onoare Franceză. Verighetele schimbate de tinerii căsătoriţi au fost modelate din aur alb şi galben de 18 carate şi au fost realizate de casa de bijuterii Cartier.
La ceremoniile somptuoase de sâmbătă, care s-au desfăşurat în curtea palatului regal, au participat circa 3.500 de oaspeţi, pe lista de invitaţi numărându-se cei mai bogaţi şi influenţi oameni ai lumii – personalităţi din domeniul politic, economic, cultural şi monden.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS