Viaţa fără memorie
Cotidianul italian La Repubblica a prezentat recent povestea americancei Su Meck, al cărei destin este incredibil. În urmă cu 23 de ani, femeia şi-a pierdut memoria din cauza unui incident domestic banal şi după aceea nu şi-a mai putut aminti nimic şi nu a mai recunoscut nici o persoană din viaţa sa. Acum, încet, încet, susţinută de familia sa, dar şi de încăpăţânare, a început să pună cap la cap fragmente din viaţa ei. Povestea lui Su Meck este istoria teribilă şi miraculoasă a unei femei care părea că şi-a pierdut definitiv trecutul şi care acum îl reconstruieşte bucată cu bucată. Viaţa ei s-a schimbat total în urmă cu 23 de ani, în bucătăria casei sale. Femeia îşi ţinea în braţe fiul, Patrick, de şase luni. Din greşeală, copilul a atins ventilatorul aflat undeva deasupra, iar acesta a căzut în capul femeii. Ea a fost transportată de urgenţă la spital, în comă. După câteva zile s-a trezit, dar era cu totul altă persoană. „Hei, Su, cum te simţi?“, a întrebat-o sora sa, aflată la capul patului. „Am văzut acea privire pierdută şi mi-am dat seama că nu mă recunoaşte. Am simţit că se prăbuşeşte totul în jurul meu“, îşi aminteşte sora femeii. Lovitura îi afectase creierul şi îi ştersese orice amintire. „Devenise Su 2.0“, povesteşte astăzi soţul, care, fiind inginer informatic, foloseşte limbajul web pentru a descrie catastrofele.
Înapoi acasă
Când a părăsit spitalul după două luni, Su era cu adevărat o altă persoană. Nu îşi amintea nimic din viaţa sa precedentă. Uneori îi veneau în minte detalii care păreau lipsite de importanţă, pentru ca apoi să se aştearnă din nou ceaţa. De exemplu, câteva acorduri de baterie, care fusese pasiunea acestei fete rebele. Altădată s-a aşezat la pian, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, şi a cântat fără ezitare melodia de pe coloana sonoră a peliculei „Cacealmeaua“. După aceea, nu a mai reuşit niciodată să o cânte. A început o muncă dificilă de reabilitare. La toate acestea s-a adăugat şi o altă consecinţă a bolii: incapacitatea de a memora imediat informaţii noi. Ani la rând, Su a trebuit să o ia de la început în fiecare zi. A fost nevoie de toată voinţa sa şi de atenţia familiei pentru a completa memoria pierdută. La început, nu putea să vorbească la telefon: prea mult stres, prea greu să poată urmări conversaţia. A preferat să scrie. Mama sa încă păstrează scrisorile din acea perioadă. Sunt scrise cu ortografia nesigură a unui copil şi sunt pline de greşeli gramaticale. Trebuia să înveţe totul de la început: să facă patul, să citească, să cânte din nou la baterie. Până la provocarea finală: în timp ce copiii săi absolveau facultatea, Su a decis să se înscrie ea. Alege ca domeniu de studiu, bineînţeles, muzica, fiind susţinută tot timpul de soţul său, care a ajutat-o să repete ore în şir informaţiile acumulate pe băncile şcolii. La final, visul său a devenit realitate: a absolvit facultatea, la ceremonie participând întreaga sa familie. Însă, Su nu vrea să se oprească aici. Ea vrea acum să se specializeze.
