8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Ia te uită!

Sus, în aer

Distribuţia: George Clooney, Vera Farmiga
Regia: Jason Reitman

Filmul „Sus, în aer“ este odiseea lui Ryan Bingham, un tip cu o meserie aparte: el străbate SUA pentru a da oameni afară din firme, în locul celor care preferă un străin să facă această meserie „murdară“. Viaţa lui se petrece numai între avioane, pe aeroporturi, hoteluri şi maşini de închiriat şi încape într-o simplă valijoară. Este membru al absolut tuturor cluburilor de elită pentru călători aerieni şi, tocmai când e pe punctul de a-şi împlini ţelul suprem (acela de a atinge zece milioane de mile călătorite cu avionul), în viaţa lui Ryan intră două femei care îi vor da viaţa peste cap. Cunoaşte o femeie frumoasă, inteligentă, şi, aparent, la fel de pasionată ca el de viaţa între avioane, de care se îndrăgosteşte încetul cu încetul, dar şi o tânără colegă extrem de ambiţioasă, ale cărei planuri de eficientizare a meseriei lor presupun lucrul de la sediu şi renunţarea la călătoriile cu avionul. De voie, de nevoie, Ryan începe astfel să-şi imagineze că şi el ar putea să aibă un loc pe care să-l numească „acasă“. Filmul a primit pe site-urile de specialitate nota 7,9.
20.00 – HBO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS