13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

„Epidemie“ de cezariană

Un studiu recent a relevat faptul că numărul naşterilor prin cezariană a crescut semnificativ în ultimii 30 de ani şi că aceste intervenţii chirurgicale sunt opţiunea mămicilor cu dare de mână. Sondajul a fost realizat de un grup de oameni de ştiinţă de la Consiliul de Cercetare Medicală din cadrul Biroului de Sănătate Publică din Marea Britanie. Potrivit statisticilor analizate de cercetători, naşterea prin cezariană este opţiunea femeilor însărcinate care sunt mai avantajate din punct de vedere financiar, în timp ce viitoarele mămici care trăiesc în condiţii mai modeste aleg să nască pe cale naturală. În timpul realizării sondajului şi elaborării concluziilor, oamenii de ştiinţă au avut în vedere clasa socială din care fac parte femeile şi nivelul de trai raportat în regiunea în care acestea locuiesc. Aceste date au fost comparate cu înregistrările medicale referitoare la naşterile din spitale şi cu fişele în care au fost notate detalii cu privire la perioada de sarcină, la naştere şi la perioada de după acest eveniment. „Statisticile ne arată că, în urmă cu 30 de ani, femeile care sufereau operaţii cezariene proveneau, în general, din medii defavorizate sau făceau parte din categorii sociale inferioare. Această «tendinţă» era reflectată atunci nu doar în numărul viitoarelor mămici care alegeau să facă cezariană, ci şi în numărul cazurilor de intervenţii chirurgicale de acest fel realizate din considerente medicale“, a precizat Ruth Dundas, reprezentanta Consiliului de Cercetare Medicală. Potrivit acesteia, în urmă cu 20 de ani (deci cu zece ani după perioada iniţială cercetată), procentele se modificaseră foarte mult. În acea perioadă, deşi probabilitatea efectuării unei operaţii cezariene de urgenţă era mai mare în cazul femeilor provenite dintr-un mediu social inferior, atunci când era vorba de a opta pentru o astfel de intervenţie chirurgicală, nu s-au raportat diferenţe prea mari între femeile provenite din categorii sociale diferite. „În jurul anilor 1999 – 2000, situaţia se echilibrase în cazul operaţiilor cezariene de urgenţă, efectuate din motive medicale, însă copiii născuţi prin cezariană dorită şi programată de mămici proveneau din familii aparţinând claselor sociale superioare“, a explicat Ruth Dundas, care a adăugat că această tendinţă s-a manifestat şi în anii care au urmat acestei perioade, menţinându-se şi în prezent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS