16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSienna Miller, din nou amorezată

Sienna Miller, din nou amorezată

După ce luni la rând au făcut tot posibilul să evite jurnaliştii şi fotografii, actorii britanici Sienna Miller şi Tom Sturridge au recunoscut, în sfârşit, că formează un cuplu. Potrivit dailymail.co.uk, cei doi amorezi au fost surprinşi în ipostaze tandre în timp ce se plimbau pe străzile Vienei.
Din câte se pare, Sienna şi Tom au vrut să profite de scurta vacanţă pe care actriţa o are înainte de revenirea pe scena  Theatre Royal Haymarket din Londra, unde joacă în piesa „Flare Path“. Din câte se pare, Sturridge are o influenţă pozitivă asupra Siennei, având în vedere că aceasta a declarat că vrea să adopte o „atitudine mai serioasă faţă de viaţă“, mai ales că în decembrie va împlini 30 de ani.
„De abia aştept să fiu privită ca o femeie serioasă. Dar ştiu că pentru asta va trebui să îmi schimb comportamentul. Simt că am trăit la maximum vârsta de 20 de ani, cu toate nebuniile sale. Acum sunt mult mai calmă. Simt că va urma o perioadă mult mai liniştită“, a declarat actriţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS